Cu ceva timp în urmă, fiindcă mă trezeam singur – mereu – am renunțat a mai sta într-un apartament de 2 camere, căci eu foloseam doar 2 metri pătrați; locul unde era biroul, stativul pentru partituri și… atât.
Încercarea mea de a nu mai deschide aceeași ușă si același bec spre singurătate s-a dovedit a fi un real eșec: mâncam pe întuneric, mă dezbracam pe întuneric (am desființat și lumina de la frigider). Ma împiedicam, spărgeam lucruri fără voia mea și…
Într-o zi mi-am luat într-o valiză strictul necesar și m-am mutat într-o camera mică, cu chirie.
Ah!… Și camera aceasta este mare, deși în ea încape doar un fotoliu, un birou și-un scaun.
Dar mi-a venit o idee trăznet: închid ochii și nu-i mai deschid o… vreme. Mi-am luat din timp bastonul alb și merg cu ochii închiși prin camera, pe stradă…
Ce bine ar fi să nu mă recunoască nimeni și să strige: Văzătorule! De ce te prefaci că nu vezi!
Și acum nu mai sunt singur… 🙂
O sa zici că e întuneric beznă, dar să știi că nu e așa: gândurile au lumină. Nu trebuie să le duci de mâna; trebuie să le dai un start și o culoare (sunt invizibile și altfel se ciocnesc…)
Și cu ochii închiși aud: ritmul inimii, ritmul gândurilor, ritmul cuvintelor rostite care sar într-un picior pe ritmul înțelegerii lor în întregul propoziției (nu se grăbesc), ritmul pașilor mei și a celor vecini… Și gesturile au ritmul propriu: dezbrăcatul, pipăitul, desfăcutul, mirositul…
Și ritmul organismului se organizează după ritmul naturii; binar și simplu: un-doi, un-doi… Nicio complicație, nicio greșeală.
Deci nu rupe ritmul… poți să-l rupi doar proporțional capacității tale de a fi reținut, de a controla, de a vedea de sus: mișcarea, gândul și cuvântul.
Și o să vezi cum gândul zboară sus… de nu-l mai vezi și se întoarce alb și cu parfum de stele.
Cu prietenie,
Robert George Buliga
22 de răspunsuri
Robert ai un stil metaforic excelent…felicitari…stiu ca cuvintele vin din inima si acest lucru se vede 😉
Multumesc,Sorin.
Robert,
desi gandesc mai tehnic, cred ca inteleg si metaforele. ai traducerea tehnica a articolului tau mai jos: 🙂
1. traim cu mai mult decat avem nevoie si ne lamentam prea mult cand pierdem ceva. ai spus frumos asta ca foloseai doar 2m2
2. nu suntem niciodata singuri daca stim sa ne ordonam gandurile. e mult mai trista singuratatea in doi. in plus, daca nu stii sa fii multumit singur nu poti fi multumit cu altcineva deoarce vei cauta linistea ta mereu la celalalt. iar celalalt, oricine ar fi el, nu iti poate da acest dar.
3. in gandurile noastre sta puterea de a ne ridica, de a cadea, de a ne bucura (chiar si atunci cand suntem singuri) sau de a fi nefericiti. ALegerea ne apartine.
Scrii frumos Robert!
Simona a venit cu niste completari care ridica acest articol…pentru toti cei care au urechi sa auda, ochi sa vada si inima sa simta ..:)
Sorine, tie iti zic doar ca orice explicatie scade valoarea metaforei. Aceste explicatii sunt bune pentru cei impietriti.
Vezi de ce te iubesc eu pe tine? Pentru ca esti traducatorul meu.:)
Legat de stilul metaforic: eu doar fotografiez emotia,intreb imaginatia si ea-deocamdata- inca imi raspunde.
Departe de mine gandul de a da cititorului vreun sfat. (Nu sunt in masura).Fiecare daca face liniste in interior si se intreaba gaseste raspunsul.( Suntem unici).
Parfum de stele, albe, simple, colorate, sidefate…cu praf de ingeri presarate, doar de atat este nevoie pentru a simti atingerea unui gand bun, pe care l-ai emis si care mai apoi se intoarce la tine si iti zambeste colorat de intentii bune … esti un adevarat trubadur printre stele si ganduri. Felicitari ! 🙂 ♥
🙂
Felicitari, Robert,
Frumoasa lectie de zbor si de atentie la ritmul vietii !
Multumesc
Eu iti multumesc.
Frumoase ganduri, transpuse in frumoase cuvinte .
Frumoase ganduri , transpuse in frumoase cuvinte.
Multumesc pentru comentariu.
Mersi.
minunate cuvinte scrise de un suflet minunat 😉
Multumesc , Bianca…
Felicitari Robert pentru stilul tau deosebit de a transmite adevarurile vietii prin metafore nemaipomenite.Te citesc cu mare placere!
Te-am imbratisat. 🙂
O foarte incitanta invitatie de a evada dincolo de propriile limitari…Multumesc <3
Cu drag,Roxana. 🙂
Bai ai un stil de a scrie >:D<….m-ai atins cu metaforele tale si cu mesajul transmis prin ele, multumesc Robert
Mi-a făcut plăcere sa citesc articolul tau, este foarte profund si de o sensibilitate aparte.