Pauza sau respirația dinaintea rostirii unui cuvânt există și ar trebui să existe și înaintea unei decizii sau acțiuni (în muzică ii spune auftakt și este indicat de dirijor în fața orchestrei pentru a începe să cânte).
Această pauză sau acest auftakt (de data această dictat de tine ție insuți) este și cheia în care poți observa cu ajutorul simțurilor interne care sunt sentimentele si gândurile ce dau startul acțiunilor compulsive.
Fără această pauză nu poți vorbi de prezență. Fără conștientizarea acestei pauze nu poți spune că te caracterizează prezența.
Am scris întotdeauna despre prezență și somatizările lipsei ei când v-am vorbit despre postură, respirație, jocurile minții și meandrele vocii și a sentimentelor, pe site.
În continuare scriu despre efectele negative ale lipsei acestei prezențe și anume apariția compulsivității și despre efectele pozitive imediate în momentele conștientizării ei, mai exact despre dizolvarea acestei compulsivități.
În acest material este vorba de o adicție, însă demersul și procesul prin care am trecut-o pe clientă se aplică la orice tip de gândire, simțire și comportament compulsiv.
Am ținut legătura non-stop cu o doamnă într-un proiect pilot prin intermediul unei aplicații create de mine tocmai pentru situațiile în care clientului îi lipsește prezența și îi e necesar timp și spațiu pentru a se observa, precum și pentru a-i da posibilitatea să-mi transmită în timp real ce gândește și ce simte…… și pentru a combate uitarea ei.
1.Robert: Ce beneficiu îți aduce mâncatul compulsiv? Întreb o doamnă corpolentă X conștientă că are o problemă cu mâncatul si acesta este și motivul pentru care a venit într-o ședință de terapie.
Doamna X: -“Nu știu… Las un pic să dospească întrebarea și revin”
Apoi îmi povestește despre foste relații, job, colege, etc. Nimic relevant pentru problema ei principală și legat de motivul pentru care a venit în terapie. Ședința s-a terminat și drumul către compulsivitatea ei a fost închis pentru că nu era obisnuită cu astfel de dialoguri interioare.
2.Doamna X îmi scrie la ora 23:00 din București: “Robert mi-am dat seama de următoarele:
“Înainte de a mânca compulsiv simt Plăcere care mă face să uit de ceva urât sau greu sau dureros”.
Apoi alinare și pansament pentru durere.
O răutate, cruzime, -Simt că îmi fac rău, dar simt cumva și o plăcere să mă pedepsesc.
Și frică este. Când mă trezesc noaptea simt frica și mâncatul mă liniștește puțin cât să adorm din nou. După ce mănânc ceva exagerat simt căldura în corp.
Mai departe nu știu cum să mă duc sau ce să fac?.”
R: Simplu: Te duci la vânătoare după momentele dinaintea mâncatului și folosești aplicația din telefon pentru a nota ce observi. Îți voi pune întrebările potrivite în funcție de ce conștientizezi.
3.X revine dupa 3 zile la ora 2:00, dimineața, din Hamburg:
“Sparg frigiderul în acest moment, nu mă pot opri dar spre deosebire de ieri și de alaltăieri am observat că înainte să mănânc am o stare de nemulțumire, neîmplinire, supărare, furie. E ca un fond care iese la suprafață. Și simt să îl duc iar în jos să nu îl văd că nu știu ce să fac cu el. Și apoi apare un singur gând, să mănânc ceva dulce sau o cocă, un aluat ceva. Mănânc absentă, fără plăcerea mâncatului a ceva bun.”
R: Nu ai prins nici un gând?
X: “Doar sațietate și sunt mai prezentă când mănânc. Și apare sentimentul de vinovăție dar și o aiureală- ceva de genul unei plăceri de a-mi face rău pt că așa merit. E ca și cum aș calma un balaur interior pt că nu știu ce s-ar întâmpla dacă l-aș lăsa afară.”
R: Nici un gând?
X: Ăsta (dulcele) o să mă ajute să trec peste (rău, supărare, durere, furie)
R: -Nici un declanșator?
X: Am să urmăresc..
R: Imagine, amintire?
X: Am să urmăresc…
4.Revine la ora 4:20, dimineata, din Hamburg:
X: “Mi-am amintit ceva. Am fost la restaurant cu prietenele. Nu am mâncat dulce deși s-a servit. Am ajuns acasă ok apoi brusc după un timp, am avut o stare de tristețe și furie, am simțit că nu o pot duce, așa că am pansat cu ciocolată, lapte și 2 felii de cozonac.”
R: Ai spus că ai ajuns acasă ok. Ce ai făcut exact când ai ajuns acasă?
X: “M-am uitat la un cadou primit, am spălat vasele și în timpul acesta a inceput tristețea.”
R: Cum vezi acest “acasă”?
X: “Acasă ar trebui să fie un loc în care mă așteaptă cineva. Pe mine nu mă așteaptă nimeni..Mă simt bine acasă, dar la fel m-aș simți și într-un hotel frumos.”
R.: Care e culoarea ta preferată din testul culorilor pe care ti l-am dat in aplicatie?
X: “Galben. Ah, da. ȘConform testului nevoia mea nr. 1 este CONEXIUNEA .Aceasta este nevoia si dorinta mea cea mai mare. Sa simt ca cel din fata mea imi da afectiune si atentie. Dar mi-am luat nevoia din întâlnirea cu prietenele.”
5.Scrie pe la ora 23:37, după 2 zile, din Sofia:
X: “Cred că am făcut o legătură. Când am fost la restaurant cu prietenele ultima dată, exact înainte să cobor a sunat o altă prietenă de a lor și au început să vorbească cu ea și în momentul acela am simțit Tristetea. Și s-a accentuat când am intrat în casă și spălam vase.”
R: Ce ai simțit când prietenele și-au mutat focusul pe prietena voastră din telefon?
X: “M-am simțit …abandonată. Da, acesta a fost declanșatorul-sentimentul de abandon. De obicei mă simțeam f bine după întâlnirea cu ele.”
R: -Mutarea focusului oamenilor dragi pe altcineva de față cu tine s-a mai repetat?
X: “Nu țin minte.”
R: Prin copilarie ceva asemănător îți amintești?
X: ”…Nimic…nu îmi vine nimic…”
6.Revine a doua zi, la ora 7, tot din Sofia:
X: “Robeeeeert! Doamne ce mi-am amintit. Fii atent: Când eram cu mama la piață și pt. că se adunau sacoșe multe, mă lăsa cu bagajele într-un loc și mergea să mai cumpere chestii și după un timp mi se făcea frică și mă gândeam că dacă nu se mai întoarce să mă ia, eu ce fac, să plec, să o aștept? Puteam să plec acasă, chestia era că nu știam ce să fac, să o aștept sau nu? Cât să o aștept?
Pt că întârzia, mă întrebam câtă încredere să am în ea că mă iubește și își respectă promisiunea și oare se întoarce să mă ia?”
R: Poți să îl consideri startul sentimentului de abandon?
X: “Da.”
R: Ce vârstă aveai?
X: ” 8 ani.”
R: Mai reții detalii din piață, de atunci?
X: “Văd clar sacoșele și piața și cum stăteam singură și oamenii treceau și se uitau la mine. Și stiu cât de supărată am fost pe mama când a venit și am început să plâng și să o întreb de ce a întârziat atat de mult.”
7.Ora 18:42, dintr-o cabană de munte din Romania.
X: “Acum am realizat de ce sunt atât de supărată și furioasă pe bărbatul meu, când întârzie să mă ia de la gară, de exemplu. E aceeași senzație ca în piață. Nu știu cât să stau, dacă să stau să aștept…Dacă mai vine sau nu, deși mi-a spus că vine și știu că mă iubește”.
R: Să Ințeleg că din sentimentul de abandon se declanșează supărarea și furia?
X: “Da. Exact.”
R: Să mai înțeleg că ai avut 3 momente în viața ta când ai simțit abandon: la 8 ani când erai cu mama ta, momentul în care soțul a întârziat la gară și zilele trecute când erai cu prietenele în taxi și fetele și-au luat focusul de la tine pt o altă persoană, de față cu tine?
X: “Da…”
8.Ora 23:00, cabana la munte.
X: “ Acum am realizat că sunt mulți bărbați care au dispărut fără o vorbă. Aceeași crispare, să stau să îi aștept sau nu. Cât să stau? Pt că dacă ar spune direct cineva că ne despărțim, nu ar fi aceleași sentimente. Ar fi doar părere de rău. Ca atunci când fostul soț a zis caă vrea să divorțăm, Mi-a părut rău și eram Tristă, dar eram perfect împăcată cu chestia asta și atunci NU am golit frigiderul.
Și acum sunt sigură pe traseul sentimentelor mele: abandon, tristețe, neputință, frustrare, furie și ..sparg frigiderul.”
9.Ora 8:00, dimineața, a doua zi, la serviciu în Romania.
X: “Ieri am zăcut toată ziua, dar acum, mă simt mai bine ca ieri. Oare ce s-a întâmplat? Ai vreo idee?”
R: O fi de la conștientizările de acum 2 zile?
X: “Nu. Ce conștientizări?”
R: Legate de declanșatorul sentimentului principal care te determină să mănânci compulsiv.
X: “Ce declanșator? “
R: Declanșatorul emoțional pentru compulsivitatea ta.
X: “Ai fumat ceva?”
R: …
10.Ora 13:00, după 2 zile, pauza de masă de la serviciu, Romania.
X: “Scuze, eram supărată pe tine. Pe mama. Pe soț. Pe bărbați.
Oare de ce am păstrat de la 8 ani la 43 de ani același sentiment de abandon? L-am cărat cu mine.”
R: Nu cumva acesta este motivul supărării tale?
X: “Ba da. Ce fac eu cu mine? Mai sunt și retardată….”
R: Ai un alt înlocuitor pt ultimul cuvânt la adresa ta?
X: “Nu am fost atentă. Nu am întrebat și nu am căutat. Am fugit mereu când a fost necesar să schimb vreo perspectivă. Ce mă fac Robert?”
R: Mai e nevoie de o introspecție. Ai fost vreodată slabă?
X: “…Revin…”
11.Ora 21:00, dupa 3 zile, București.
X: “Stau și plâng…”
R: Ce s-a intamplat?
X: “Mi-am amintit ce m-ai întrebat acum câteva zile-dacă am fost slabă vreodată.”
R: Te-a deranjat întrebarea?
X: “Nu. Mi-am amintit că eu până la vârsta de 7 ani, nu am fost grasă. Atunci am făcut apendicită acută, ai mei credeau că mint ca să nu mă duc la școală, m-au dus la doctor până la urmă și m-au operat de urgență. Când eram în spital părinții i-au cerut doctorului să îmi dea vitamine că nu prea mănânc și după ce am ieșit din spital, aveam 6 kg în plus. De atunci mă știu doar grasă.
Și știi de ce plâng mai mult? Că nici mai târziu nu mă credea nimeni când spuneam că mă doare ceva în corp sau în suflet…”
R: Cum vedeai familia ta când erai copil?
X: “Îmi era frică de ei.Toxică, certuri, 4 pereți reci. Insensibili amândoi părinții…”
R: Din ce motiv crezi c[ au cerut doctorului vitamine pt tine?
X: “….Nu știu…Stai: Erau îngrijorați că nu mâncam ….și acum că au refuzat să mă ducă la spital se simțeau vinovați.”
R: Crezi că puteau mai mult și nu au făcut-o?
X: ”…Imi pare f rău pt ei….Nu știu…Mă doare f tare ….Cred că atâta puteau și ei sărmanii…Nu puteau să fie și ei mai buni cu mine…? “
R: Cum te-ai simțit când ai ieșit din spital și te-ai întors în familie?…
X: “…Doamne, Robert….M-am detașat de ei atunci. M-am simțit mai puternică…Eram și durdulie…”
- Puternică = durdulie pt tine?
- “:))))))))… Cam da. Și dacă înainte de faza cu spitalul și cu vitaminele tremuram de frică langă ei, când am ieșit din spital nu m-au mai afectat certurile lor.”
R: Vitaminele și mâncarea au fost un fel de spanac pt Popey, marinarul din tine?
- X. “:))))) Da.”
- Cât de conștienți erau părinții tăi de capacitatea lor de a-ți oferi afecțiune?
X: “Wow! Ce intrebare… Revin.”
12.Ora 23:00, aceeași zi, București:
X: “Cred că părinții știau că certurile și răceala lor mă fac să sufăr doar că nu puteau ieși din ale lor. Cred că se simțeau neputincioși în fața mea.”
R: Și de aceea au rugat doctorii să te ajute cu …vitamine?
- “Wow….Cum e asta….Of. Cât de adevarat….M-a scurtcircuitat perspectiva asta…Time out…Revin.”
13.Ora 7:45, dimineața, la cafea, București:
X: “ Am simțit acest lucru în dimineața asta: Sunt atât de sigură că o să reușești să mă ajuți încât îmi e teaăa de reușită.”
R: Poți să o bagi în sertar deocamdată. Îți propun să te întorci la doctorii care ți-au dat vitamine și la neputința părinților.
X: “ Am realizat că părinții mei au înlocuit afecțiunea și suportul afectiv pe care nu se simțeau în stare să mi le dea, cu vitaminele.”
R: Părinții tăi, conștienți de limita lor, ți-au dat drumul apelând în exterior la doctori, dar tu le-ai dat drumul?
X: “Ce vrei sa spui?”
R: Ce obții prin a ține în brațe abandonul amintit prin mâncare?
X: “Poftim?”
- Mâncând compulsiv nu rămâi fidelă fricii părinților tăi că nu vei supraviețui?
X: “Mi-a explodat creierul…Revin…Time out.”
14.Ora 2:00, dupa 2 zile, Sofia:
X: “Robert, mănânc pt a aminti părinților suferința mea. Punct. Nu a fost corect că m-au abandonat.”
R: Mănânci ca să nu te abandoneze din nou?
X: Time out…fuc.
15.Ora 8:00, dimineața, după alte 2 zile, Singapore:
X: ” Robert, fiecare mâncare halită e îndreptată către părinții mei cu acest mesaj: sunteți vinovați că nu m-ați iubit destul.”
R: Mănânci ca să nu se uite neiubirea lor?
X: “ Auci!.:)))))))) “
R: Ei știu asta?
X: “:)))))) Nu ….:)))”
Te voi ține la curent cu ce se va întâmpla în continuare cu alegerile acestei doamne, fiindcă e posibil ca ea să aibă nevoie de un timp să repete compulsivitatea, dar conștient.
Câteva concluzii pe care le-am tras la toți clienții mei din 2012 încoace:
- Intuiția te lovește când ești singur în introspecție. Ora 7 dimineața sau 2 noaptea- vezi orele la care X conștientizează despre ea. Când alergi, peste zi, doar alergi un task, fiindcă el se tot repetă.
- Ai nevoie de cineva ca să oprești și/sau să dilați timpul –ca să poți observa/fotografia ce simți sau ce gândești pentru a avea ca rezultat o conștientizare.
- Cu ajutor experimentat poți săpa în siguranță.
- E nevoie de validare când ai ales să te duci într-o direcție și ea să fie una bună.
- E necesar ca cineva mai experimentat să diminueze sentimentele de vinovăție (ca și exemplu) ce bruiază auto-observarea
- Ne amintim cu un pic de ajutor stari și sentimente, și cu multe insistențe din exterior ne amintim și gânduri. Nu există cultul contabilizării gândurilor și nu există nici un contabil pentru asta, decât memoria ta.
- E necesar să scrii la cald când descoperi ceva și să și primești feedback, în timp real.
- Ai nevoie de timp, pauze, aer, spațiu între conștientizări și nu le poți concentra într-o oră pe canapea la psiholog.
- Oricât ai vrea, nu poți discuta cu părinții tăi sau cu partenerul, fiindcă atunci când e vorba de trecut, se vor speria și vor intra în lumea lor, tăcuți,… o vreme.
Dialogurile de mai sus sunt extrase din lucrul cu această clientă care și-a dat acordul pentru a inspira și alte suflete.
Toate conversațiile au avut loc la orele specificate, în locații din mai multe țări de unde ea a scris prin intermediul aplicației “Buliga Psy”, în care sunt disponibil permanent, 24/7, 365 zile pe an.
Te rog, sa îți salvezi în calendar cele 2 zile de webinar: 10 si 11 decembrie 2024, orele 19:00-20:30.
Fii cu ochii pe email pentru că îți voi trimite și un test până în webinar.
Cu drag,
Psih. Robert G Buliga
