Cum stii ca este el?

Cum stii ca este el?

Cum stii ca esti tu?

Atenţie, bărbate: dacă nu eşti cu o femeie pentru formele ei, atunci acest manual de A FI  este pentru tine.

Mă gândeam eu aşa, într-un moment mai…răvăşit: de câte vaccinuri/probe are nevoie un om ca să ajungă bărbat?

Să vedem.

Cum stii ca este el?

Vaccinul 1. Dacă ai supravieţuit cuvintelor grele ale tatalui tau  şi  ultimul nu te-a mai afectat, atunci tocmai ai încheiat cu aşteptările de iubire de la el. Ţi-ai luat primul vaccin. Vaccinul contra fricii.

Vaccinul 2. Dacă nu ţi-e dor de mama in mod excesiv.Nu o suni foarte des cand esti in necaz ca sa te mangaie si sa te incurajeze. Dacă te deranjează când femeia ta te tot mângâie pe cap ca si copilul ei si nu barbatul ei şi îi împingi mâna mai jos (faţa bărbatului e „sfântă”, „e pentru palmele ei” şi ale lui Dumnezeu), inseamnă că eşti Harap Alb. „Când a ieşit ursoaica de sub pod ai ridicat paloşul să îi retezi capul, dar nu ai facut-o, trimiţând-o la puii ei.”

Înseamnă că nu îţi este frică de blana de urs, care este mama/femeia. Deci poţi să ieşi la agăţat. Vaccinul 2 e pentru gestionat plăcerea.

Vaccinul 3. Dacă i-ai făcut unei femei iubite cândva un cadou, o excursie la Paris şi cu 3 ore înainte ea aruncă prin casă hainele din bagaje, strigând că tocmai a realizat că nu te iubeşte şi tu te uiţi oligofren la ea, atunci ţi se pregăteşte vaccinul 3. Şi dacă nu te gândeşti la banii pierduţi pe cazare, bilete de transport, vacanţă pierdută şi timp irosit şi mai poţi rosti, chiar şi tremurat …”te inţeleg”, atunci ai primit vaccinul 3: îţi gestionezi emoţiile.

Vaccinul 4. Dacă îţi vine: să o „călăreşti”toată ziua, să o priveşti cu drag cum face banalităţi prin casă, să stai în pat şi doar să te uiţi în ochii ei şi să realizezi că îi vezi sufletul şi sufletul tău în ochii ei, să o ierţi pentru că te ierţi pe tine, să o iubeşti pentru că te iubeşti pe tine şi să o protejezi pentru că te protejezi pe tine şi cu toate acestea tu poţi să îţi iei o zi liberă să stai doar cu tine, atunci fii sigur că ştii să ii oferi pentru că ştii să îţi oferi ţie. Tocmai ai primit vaccinul 4: t îţi oferi, atât îi oferi.

Vaccinul 5. Dacă poţi să îi spui ce te deranjează şi avocatul bărbat din ea te face K.O. sau O.K. cu capul (oricum e acelaşi lucru) şi de la podea tot vezi mersul ei legănat, atunci ţi-ai luat vaccinul.

Vaccinul 6. Dacă te-ai oprit din ale tale (colonizarea lui Marte, bătălia de la Guatemala, inventarea apei calde, aranjatul parului in acelasi timp cat o face o  femeie , etc.) şi tot ce ai construit ieri, femeia a transformat în haos şi azi e ca şi cum nu a fost ieri, tot cu drag îţi zic: ai primit vaccinul 6.

Vaccinul 7. Dacă poţi înţelege că nu vei potoli dorul de Dumnezeu dacă te duci în pădure şi-ţi poţi recunoaşte ţie şi ei greşelile făcute şi păstrezi pe mâna stângă inelul oricât de mult te-ar strânge, atunci ai primit ultimul vaccin.

Dacă vreun vaccin făcut bate din nou la uşă, tot ce e rău şi se repetă e prostie. Ştiu…sst! nu plânge, nu e pentru tine. E pentru alt bărbat…îl caută vaccinul.

Cum stii ca este el?

M-a vizitat un client bărbat medic din New York (a venit o perioadă să stea să lucreze cu el, pe lângă mine). Şi bărbatul din mine a privit discret, cu coada ochiului: libertatea din acest bărbat, isteţimea, monumentalitatea vechilor împăraţi din istorie ce stătea pironită-n umeri şi lumina chipului ieşit victorios din suferinţe. După ce a plecat, mi-a scris:

„Eşti foarte puternic, n-am mai întâlnit bărbat aşa puternic, pe mine m-a speriat ce puternic eşti prima dată când te-am întâlnit.”

Mi-a scris tocmai când eram…răvăşit şi-mi priveam femeia cu capul lipit de podea dupa un K.O de cuvinte meşteşugite, cum îşi legăna mersul victorioasă în ovaţiile închipuite ale minţii ei, dar cu un ochi râzând şi unul plângând.

Şi ce bine a înteles ce am lucrat cu el. Tot el scrie:

„M-a ajutat foarte mult când am stat la tine să văd relaţia ta şi faptul că ai împărtăşit cu mine detalii despre cum este în relaţia ta cu Diana, soţia ta. Am simţit că m-a deblocat şi am mai dizolvat din bug-ul de perfecţiune pe care îl căutam în relaţii.

Mi-ai zis că un bărbat masculin îşi asumă să aleagă o femeie şi să fie cu ea. Când m-am întors acasă, mi-am asumat şi eu şi acum construiesc o relaţie cu iubita mea. Îmi place şi simt cum cresc ca bărbat de când mi-am asumat alegerea asta; m-am oprit din a căuta perfecţiunea prin pick up.

Săptămâna trecută stăteam lângă ea în pat şi doar ne uitam unul în ochii celuilalt şi mi-am dat seama că mă uit de fapt la sufletul ei şi de fapt la sufletul meu, care se oglindeşte în ea. Mi-am dat seama că aşa cum o tratez pe ea şi ce fac pentru ea, este de fapt ce pot face pentru mine sau cum mă tratez pe mine, dacă pot să fiu blând, iubitor, iertător, protectiv cu ea, aşa sunt de fapt cu sufletul meu, dacă sunt dur cu ea de fapt aşa sunt cu mine, dacă o tratez bine atunci asta este capacitatea de a mă trata pe mine.

Şi am mai simţit că sufletul ei pe care şi-l creşte pe feminitate împreună cu sufletul meu crescut pe masculinitate fac împreună un suflet complet, deci ne completăm sufletele împreună ca să avem împreună un suflet complet. Mi s-a părut wow când am realizat lucrurile astea.”

Cum stii ca este el?

Şi atunci înseamnă că bărbatul puternic se măsoară în K.O.-uri sau O.K.-uri date de aceeaşi femeie. Aceeaşi femeie pentru că ea (în general) nu loveşte în străini din teamă. Ea, femeia, îşi măsoară forţele cu cel care o iubeşte (şi dacă o iubeşte, ea simte că îi permite).

Cu cât e mai îngeresc O.K.-ul ei, cu atât e mai dureros K.O.-ul ei.

„Bună, Robert. Când pot să vin la tine să vorbim despre integrarea feminităţii şi a sexualitaţii?” îmi scrie insistent o clientă.

„Singurul lucru basic care nu funcţionează este relaţia cu un bărbat. Ce ar trebui să fac aici?” îmi scrie o ea.

„Mi-a povestit cutare despre terapia lui cu tine, cum îl schimbă în a fi un om mai fericit. Mi-aş dori să fac şi eu cu ajutorul tău aceleaşi schimbări pozitive.” scrie un el.

„Mă deranjează propria opinie despre persoana mea. Nu mă privesc într-o lumină bună. Sunt foarte critic cu mine. Şi cred că asta se reflectă şi asupra celorlalţi din jurul meu.” un el.

Hmmm…Cine sunt eu? Vă tot repet…truisme.

P.S. Să ştii că mult timp fizic nu prea am şi bazele unei gândiri sănătoase se pot pune prin jocul Melinda. E un joc psihologic pe 3 niveluri ce se poate juca de unul singur şi apoi în grupuri. Vei salva mult timp şi bani sau vei scăpa de multe probleme pe care ţi le faci singur/ă cu mintea ta.

 

 

Despre bărbatul din femeie sau cum să te relaxezi ca o pisică

O femeie înaltă şi blondă îmi strânge mâna puternic în faţa cabinetului meu pentru prima dată. Înaltă, suplă, cu trăsături ferme, curajoasă şi îmbrăcată în negru.

Acest tablou mă pune pe gânduri şi nu realizez de ce simt în mine uşoară tristeţe.

Această femeie misterioasă intră în cabinet, îşi aşează rucsacul într-un loc, haina în alt loc, geanta în alt loc şi ea se aşează pe scaun, în locul rămas liber în cameră. Acesta este un comportament tipic masculin care îşi marchează teritoriul, cu obiectele personale într-un spaţiu străin.

Diferenţa dintre un bărbat simplu şi unul asumat şi educat e că cel de-al doilea creează această amprentare cu privirea. Femeia misterioasă face această amprentare inconştient.

Deşi era blondă, mi-a venit să-i pun o mustaţă şi fiindcă era îmbrăcată în negru, mi-a venit foarte uşor să o îmbrac în haine de calugăr.

Arunc cu bricheta de pe masă în ea.

„Mă pedepsesc foarte tare din toate punctele de vedere. Caut perfecţiunea şi în momentul în care cineva mă dezamăgeşte, îl extirpez din viaţa mea ca pe o tumoară.”

Şi aşa i-am pus călugărului din faţa mea o sabie în mână. Abia acum am realizat ce mi se părea nenatural în vocea ei: în realitate vocea ei era mai dură, dar se prefăcea că e suavă.

„Să ştii, Robert, că eu mănânc foarte multă carne şi când mănânc, nu mă pot opri. Cred că am metabolismul unei cămile; sunt bulimică.”

Îmi iau inima în dinţi şi îi spun că în trecut călugării erau veritabili soldaţi şi după marşuri forţate şi după zile în care nu aveau ce să mănânce, prăduiau şi se hrăneau cât pentru o săptămână.

Râde…

„Apropo, ştii ce detest eu cel mai mult, Robert: că îmi pierd firea ca o femeie.”

Tot ceea ce este feminin în ea păstrează pentru orgoliu, pentru că aşa trebuie, nu pentru că îi place.

„Am intuiţia specific feminină şi când sunt supărată vreau să ia foc totul şi nimic în jurul meu să nu rămână viu.”

Arunc cu radiera în ea.

Un tablou apocaliptic văd în dreapta ei, cum un soldat călugar cu crucea lui Hristos pictata pe haine străpunge pântecul unei femei însărcinate păgâne. Şterg tulburat imaginea, mă apostrofez şi o întreb cu jumătate de gura: „…eşti…sadică?” şi ea răspunde cu ochi taioşi şi mândri:

„DA. SUNT.”

„Îmi place să deţin controlul. Îmi aleg bărbaţi tineri şi inocenţi. Consider foaaarte drăguţă inocenţa şi mă entuziasmează.”

Cumva eşti atrasă de oameni care crezi că au ceva ce tu nu ai?

„Da! Exact.”

Duritatea, sadismul, masculinitatea (din femeie) sunt gardieni ai unui suflet foarte sensibil, pur…de domeniul inefabilului, care devine legendă fiindcă nu a fost vazut de niciun muritor.

Arunc cu un marker în ea.

Explodează. „De când am venit, din când în când tot arunci cu câte un obiect în mine. Ce se întamplă?” întreabă ea siderată.

Mentalizezi într-una. Vorbeşti de parcă ai avea un discurs pregătit, îţi controlezi foarte mult vocea şi fiind conştient că pentru tine este atipic ca terapeutul să arunce din senin cu obiecte în client, te scot din filmul tau, te fac să pierzi controlul, te bag în emoţii şi astfel îţi văd sufletul. Pentru el ai venit la mine şi nu pentru mintea ta.

Râde năstruşnic.

Mă ridic. Mă îndrept spre paltonul ei lung şi elegant. Îl iau şi dau să ies afară din cabinet, rugând-o: „Rogu-te, lasă-mă să-ţi tăvălesc acest palton prin noroiul de afară.”

Sare ca arsă. Ţipă la mine: „Paltonul meeeu!” şi mi-l trage din mână, cu disperare şi satisfăcută: „Accept orice, până la haine!”.

Păi, da. Voiam să văd cât de mult ţii la ceea ce ai construit până acum, mental. Şi observ că va fi greu de modificat imaginea ta faţa de tine, de care ţii cu dinţii şi ironic, te plângi de ea.

Şi fiindcă era necesar să mergem pe soluţii, am întrebat-o ce îi place să facă foarte mult. Ea imi răspunde ca îi place să gătească, o încurajez şi o rog ca şi soluţie, să-şi arunce la gunoi ceea ce a gătit frumos şi gustos.

Scot cutter-ul din sertar şi o rog să-mi dea poşeta să o fac franjuri.

O pun să-mi dea şiretul doar de la o gheată ca să-l arunc în coşul cu gunoi.

Părul blond şi bogat îi recomand să-l spele cu săpun de rufe Cheia.

E din ce în ce mai speriată şi mă întreabă: „Doamne, Dumnezeule, ce e cu reţeta asta?!?”

Foarte calm, îi răspund: vreau să scoţi în exterior CA SĂ VEZI ceea ce îţi faci tu în interior – îţi baţi joc de tine şi de viaţa ta.

Două lacrimi mari îi brăzdează obrajii…

Sunt doar două căi de a ieşi din acest cabinet: pe uşă, exact pe unde ai intrat, spre a te întoarce la viaţa ta să vegetezi şi pe fereastră, de mână cu suferinţa. Tu trăieşti în suferinţă, anost şi fiindcă te-ai obişnuit nu mai vezi acest lucru. Mai multă suferinţă te va trezi.

Toţi fugim de suferinţă fiindcă am fost educaţi că ea ne duce pe drumul greşit, dar în cazul acestei femei (şi a celor ca ea) care copiază viaţa interioară a unui bărbat suferinţa o va ajuta să vadă că tot ceea ce este feminin în ea (emoţii diverse, emoţii intense, debit verbal, intuiţie, profunzime, libertate, poezie) înăbuşă pentru a trăi şi simţi ca un bărbat.

Spre final, o întreb: ce vei face?

Şi îmi răspunde: „Nu ştiu…aştept ceva…”

Ce?

„Să iau o decizie.”

Din păcate, tot bărbatul a vorbit.

Îi explic că a acţiona după ce ai luat o decizie este tipic masculin. Iar o femeie îşi ascultă intuiţia.

Mă întreabă foarte mirată: „Cum să îmi ascult eu intuiţia dacă până acum am ignorat-o?”

În 7 paşi:

  1. Dacă eşti femeie, asigură-ţi un val (un mediu) de femei care nu salivează la a face un bărbat cu capul, nu visează să plece în războaie vikinge, nu-si doresc sa nu aibă copii, nu se plâng continuu că sunt femei. Dacă eşti bărbatoasă, îţi place să delegi, înconjoară-te de femei feminine, seducătoare, cu mult estrogen, jucăuşe, copilăroase (conceptul de copilă trebuie să existe în fiecare femeie).
  2. Acţionează înainte de a decide. Obişnuieste-ţi creierul să intuiască, nu să gândească. Fă un pas chiar dacă nu ştii în ce direcţie vrei să mergi. Când vei face acel pas, vei fi altă persoană şi atunci vei ştii.

Indiferent dacă crezi în tine sau nu, dacă crezi în cineva sau dacă nu crezi în nimeni, dacă crezi în Dumnezeu sau nu, indiferent în ce crezi, în ce nu crezi, FĂ UN PRIM PAS şi pe urmă DECIDE.

Războiul cu feminitatea este războiul cu Dumnezeu: sufletul nu are sex, e jumătate masculin, jumătate feminin şi când vii la întrupare ca femeie, vii să creşti acea jumătate feminină. Opunându-te acestei creşteri, lupţi contra vieţii.

3. Priveste o pisică, să înveţi relaxarea.  Toţi şi toate suntem încordaţi pentru că ne luăm greutăţi mai mari decât putem duce, din minte şi nu din suflet şi odata obişnuiţi nu mai realizăm cât suntem de încordaţi.

4. Nu mai juca teatru arătându-te dură şi concentrează-te să înţelegi acel suflet pur pe care îl păzeşte duritatea ta. Deci bucură-te ca îl ai!

5. Nu mai fă nimic singură. Fă împreună cu cineva. Opreşte-te din a delega şi a lucra pe cont propriu. Vei învaţa să trăieşti în cooperare.

6. Dacă simţi rezistenţă în schimbare, acolo este calea ta. Cere-mi ajutorul în testarea următorilor parametri: flexibilitatea, controlul perceput, stabilitatea, optimismul, dorinţa de schimbare, confortul cu schimbarea, disponibilitatea pentru schimbare, anticiparea schimbării, energia pentru schimbare (aceşti parametri sunt valabili şi pentru bărbaţi).

7. Nu faceţi compromisuri (cu sufletul vostru).

 

Cu drag,

Robert George Buliga

 

PS: pentru cei care au cumpărat jocul Melinda, urmează să primiti şi varianta scurtă a instrucţiunilor de joc (pe lângă manualul care l-aţi primit deja în cutia de joc).

Nu uitaţi să jucaţi măcar o data pe lună pentru că vă trage de mânecă spre drumul autenticităţii sufletului vostru.

Vreau să iubesc o altă femeie sau 3 paşi spre libertate

„Vreau să iubesc o altă femeie” este o dorinţă pe care un client a transformat-o inconştient în proiectul vieţii sale.

Nu intenţionez să analizez moralitatea acţiunilor următoare, ci vreau să subliniez cum funcţionează psihicul uman şi imediat să îţi ofer o soluţie pentru contextele în care iei o decizie greşită (de scenariu) din apărare sau ego (apărare = ego) şi munceşti pe baza acelei decizii greşite ani buni din viaţa ta până realizezi că dorinţa si decizia ta sunt greşite.

Cu alte cuvinte, te ajut să câştigi timp.

Revenind la clientul nostru, acest bărbat a iubit o femeie care l-a înşelat la un moment dat. Au mai stat câţiva ani împreună şi apoi, de comun acord, s-au despărţit.

În viaţa bărbatului a venit o altă femeie care a fost comparată în tăcere de el cu prima femeie.

Conştient că nu este ok pentru relaţia nouă, bărbatul şi-a setat în plan: „vreau să iubesc o ALTĂ femeie”, în loc să spună „vreau să iubesc DIN NOU”. Deşi a investit energie şi timp în prima dorinţă, nu a simţit că a evoluat în demersul propus.

În cabinet, când a rostit cuvântul „ALTĂ” am simţit foarte multă durere. Părea că de fiecare dată când spune acel cuvânt, se prăbuşeşte.

 

Robert: Tu iubeşti o altă femeie?

Clientul: „Niciuna”.

R: Spui cu atâta nostalgie şi supărare „vreau să iubesc o ALTĂ femeie” încât instinctul îmi spune că încă o iubeşti.

…………………..

Clientul neagă şi se apară.

R: Nu te-am pus la zid pentru dorinţa ta şi nici tu să nu o faci. Însă, hai să vedem ce e în sufletul si în mintea ta.

În orice dorinţă se află o afirmaţie semantic contrară dorinţei şi această afirmaţie este imperativă. În cazul lui: „o iubesc pe femeia asta, deşi m-a înşelat”.

R: Femeia pe care o iubeşti (încă) s-a simţit bine când te-a înşelat – în trecut? A găsit bucăţica lipsă din relaţia ei cu tine?

C: Da, a găsit ceva ce lipsea în relaţia ei cu mine. A găsit în altă relaţie”.

R: Ţi se pare urât că şi-a găsit fericirea? Îţi pare rău?

C: Acum, nu„.

R: Dacă eşti supărat pe ea înseamnă că nu ai iertat-o.

C: Da, nu am iertat-o.

R: Cu ce fel de iubire te-au crescut părinţii? Condiţionată sau necondiţionată?

C: Iubire condiţionată. (Sunt iubit daca sunt cuminte, invat, nu ies din cuvantul lor, etc).

R: Modul în care tu ai crescut cu iubirea este modul în care iubeşti şi aştepţi să fii iubit. Avem două întrebări care reprezintă acelaşi lucru:

  1. Ce nu ierţi la ea?
  2. Ce admiri la ea şi în acţiunile ei?

C: „Nu ştiu”.

R: A fost curajoasă şi tu nu?

C: „Da. Cred că admir curajul ei de a-şi asculta sentimentele şi nu raţiunea.

    „Nu o iert pentru că mi-a spus toate lucrurile astea”.

    „M-a făcut conştient de mine şi de diferenţele dintre mine şi bărbatul acela”.

    „Mi-a spus adevărul în faţă.

    „Spiritul sălbatic şi autenticitatea ei m-au făcut să o port în gândurile mele mereu”.

R: Ai simţit invidie?

C: „Da”.

R: Întelegi că din supărare ai ajuns, prin neiertare, în furie (faţă de tine în primul rând) şi din nostalgie ai ajuns în dorinţă (în sensul de pasiune şi visare cu orice mijloc)?

Cum formulezi dorinţa corect?

Nu poţi pe furie să îţi construieşti un plan, cum ar fi „vreau să iubesc o ALTĂ femeie”, ci e înţelept să îţi formulezi o intenţie si un plan pe supărare (pentru că supărarea a declanşat furia).

La fel, nu e constructiv să îţi formulezi o intenţie şi un plan pe fantezie şi visare cu orice mijloc, ci o intenţie pe dizolvarea nostalgiei, care declanşează fantezia.

Setarea intenţiilor tale pe efectul neplăcut, în loc de setarea pe cauză, te determină să pierzi foarte mult timp şi energie (pentru că mergi ca un „legat la ochi”).

Focusarea pe efectul neplăcut te determină să cazi în răzbunare. (A.M.)

C: „Ce interesante sunt conexiunile acestea. Atunci când ea mi-a spus adevărul despre mine, eu m-am blocat, neştiind atunci ce să fac cu acel adevăr despre mine şi am rămas blocat în furie până astăzi”.

R: Înţelegi că nu ai o problemă cu femeile, ci o problemă cu educaţia şi mentalitatea cu care ai crescut (educaţie salvatoare pentru acele timpuri, dar învechită pentru timpurile noi). Adică ai o problemă cu felul în care iubeşti şi aştepţi să fii iubit – iubeşti condiţionat şi primeşti iubire condiţionată.

Femeia aceasta a venit în viaţa ta cu un mesaj de trezire, aşadar dorinţele tale trebuie formulate nu legate de femeie, ci de modul în care iubeşti şi, mai ales, cum te iubeşti şi cât te iubeşti pe tine.

Acesta este primul pas spre adevărata conştientizare: ADEVĂRUL. Cauza şi nu efectul.

Al doilea pas este crearea unei supape: stai faţă în faţă cu emoţiile tale şi fiecărei emoţii îi adaugi SUPAPA: „şi iubesc asta” . În cazul clientului nostru: Sunt supărat că nu am fost la înălţime şi …iubesc asta. 

Al treilea pas: ELIBERAREA energiei prin defocusare şi refocusare. Defocusarea de la efect şi refocusarea pe soluţii. În cazul clientului, îi este necesară refocusarea: pe intuiţie, pe calităţi pentru încrederea în el şi pe lumină (80% din energia lui trebuie direcţionată spre lumina din el şi nu pe umbrele lui, spre a nu cădea în negativism).

Cum pot să te ajut pe fiecare pas?

Pentru pasul 1 am creat un joc de tip boardgame: jocul Melinda. Acesta conţine 420 de cartonaşe pe 3 niveluri, care te duc de pe efect pe cauză. De pe propria ceaţă pe adevăr.

Prin joc, adultul învață mai ușor. Jocul îți întreține mintea pe progresele făcute și te antrenează să-ți păstrezi claritatea.

420 de cartonaşe reprezintă 420 de situaţii diferite. Fiecare situaţie e vocea a 1000 de cazuri identice. Deci, ai de învăţat din experienţa a 420.000 de oameni. Nu e un joc pentru toţi. E un joc pentru flămânzii după adevăr si evoluţie.

Dacă vrei să afli mai multe despre joc accesează acest link: https://musictherapy.ro/melinda-jocurile-mintii/

La pasul 2 foloseşti supapa.

Pentru pasul 3 dacă îţi cunosc problema, îţi pot oferi şi soluţii. Te aştept să îmi scrii în privat pentru a te învăţa cum să muţi focusul de pe problema ta pe cauza problemei tale şi să o transcezi.

Cu drag,

Robert George Buliga

Cum găsești instant soluții la probleme

Într-o zi a venit în cabinet o persoană foarte tristă.

Ochii ei erau umezi deşi nu plângeau şi privirea deşi era curioasă, cădea în pământ…

Mă gândesc : „parcă duce supărarea tuturor omuleţilor de pe pământ.”

O întreb cu ce pot să-i fiu de folos şi ea răspunde ridicând din umeri şi abia silabisind un „nu ştiu”.

O întreb cum e cu sănătatea, relaţiile şi cariera şi îmi  răspunde stins: ” sunt…praf…”.

Nu ştiu dacă tristeţea are greutate, dar eu am simţit-o atunci de o tonă şi parcă nu era suficient,… a mai apărut şi sora-sa: ….tăcerea.

S-a zbârlit un pic pielea pe mine, m-am scuturat în interior şi zâmbind ca un nesimţit am întrebat-o când a făcut ultima oară un lucru extraordinar singură, din proprie iniţiativă şi repede m-am rugat la Cer să nu mai vină „surorile” în cabinet.

Şi minunea se întâmplă: faţa i se luminează. Ridică privirea din pământ şi un soare uriaş intră în cameră.

Nişte ochi de copil (ştrengari vinovaţi) răspund râzând amintindu-şi: „Când aveam 7 ani – acum 12 ani – am învăţat să dansez singură în oglindă.”

Şi povesteşte cum a învăţat mişcările de pe filmuleţe de pe Youtube. Şi corpul iese din rigiditate şi, minimalist şi simetric mimează niste mişcări.

Râde când povesteşte. Roşeşte uşor şi radiază această roşeaţă pentru că trăieşte momentul de atunci.

O întreb cum se simte acum când povesteşte şi răspunde pe măsură ce şi realizează ce stare bună are.

Revin cu ea la momentul prezent care o întristează şi îi cer ca detaliile prezentului să le pună într-un tablou.

Şi când tabloul ei e gata, soarele din ea începe să apună şi privirea cade şi ochii devin iar trişti.

O întorc la dansul ei din trecut şi faţa iar i se luminează, în timp ce un alt tablou cu detaliile din trecut se creionează.

Şi reuşeşte să construiască 2 tablouri: unul trist din prezent şi altul plin de lumină din trecut.

Şi trecem dintr-un tablou în altul până realizează cu exactitate: postura diferită, schimbarea respiraţiei şi a vocii (când trece dintr-un tablou în altul).

Îi explic că ceea ce facem acum se numeşte focus şi salt în timp şi lumină, din ceva trist în ceva vesel, din întuneric în lumină.

Pe urmă înţelege că prin această trecere de la ce o distruge la ce o construieşte ea îşi face muşchi psihici.

Rămâne uimită cum prin focus i se schimbă postura, respiraţia şi vocea pentru că reuşeşte să-şi controleze mintea (şi nu mintea o controlează pe ea).

Şi o întreb direct:

De ce alegi mereu tabloul trist?

Întrebarea o lasă tăcută până la terminarea şedinţei.

În şedinta următoare îi cer să caute albumul foto şi să-l aducă complet la întalnirea noastră: fiecare an de viaţă să aibă minim o poză.

Aliniem pozele pe ani crescători. Observăm amândoi că pozele au un parcurs plin de veselie până la vârsta de 12 ani, iar începând cu poza vârstei de 13 ani privirea ei e tristă în fiecare fotografie.

O întreb ce s-a întâmplat la 13 ani.

După multă linişte ochii încep să-mi transmită descoperirea ei:

„La 13 ani am observat că părinţii mei au încetat să se mai bucure de viaţă şi să se iubească, au devenit superficiali, neprezenţi şi au început să fugă de ei însăşi”.

„Atunci am hotărât să nu mai investeasc în mine şi-n ce mă bucură, ca să nu mai evoluez. Şi m-am lăsat purtată de val şi de alţii.

M-am oprit din evoluţie ca să-mi aştept părinţii să crească şi ei, dar părinţii nu au mai venit din urmă nici în ziua de azi.”

Plină de indignare şi uimire, nu-i vine să creadă ce hotărâre a luat.

Încearcă să se învinovăţească, dar n-o las să plece în direcţia vinei explicându-i că şi-a aşteptat părinţii- blocându-se pe ea- din iubire faţă de ei, dar o iubire (până la nivelul de atunci) de copil.

O las câteva minute bune singură în cabinet şi când ma întorc şi o întreb ce s-a hotărât să facă mai departe…, dar nu termin propoziţia pentru că în faţa mea în cabinet stătea un alt om; drept, luminat, cu ochii sclipind de bucurie şi speranţă.

Pleacă pentru ca i s-a terminat şedinţa şi când trece prin dreptul ferestrei cabinetului o aud fredonând ceva.

CE E DE ÎNŢELES?

  1. Copiii sunt capabili de iubire până la sacrificiu.
  2. În viaţă în trecutul nostru luăm decizii de scenariu pe care timpul le inghite şi noi uităm de ele şi ele continuă să ne influenţeze.
  3. Uneori avem nevoie de cineva din exterior să ne puna o oglindă în faţă, să ne dea o explicaţie sau să ne pună întrebarea potrivită sau un trigger.

Nu am cum să fiu de folos tuturor măcar cu o discuţie constructivă pentru că nu-mi permite timpul fizic ce a mai rămas în afara orelor din cabinet, dar am construit un joc: Melinda – Jocurile Minţii care prin joacă sau în joacă îţi pune oglinda în faţă ca să te vezi cum poate ai uitat cât de puternic eşti sau/şi unde ai rămas (în urmă).

Jocul e de tip boardgame și te pune față în față cu situații reale pe care trebuie să le rezolvi. Dacă rezolvarea găsită te șochează, te pune pe gânduri sau te emoționează, atunci vei știi unde ești cu puterea și dacă ai rămas în urmă.

Melinda – Jocurile Minţii te învață mecanismele prin care să îți câștigi puterea și libertatea, cum să o păstrezi și să o aperi de ceilalți.

Până ajunge jocul la tine – aici se poate comanda – ai 2 exerciţii:

  1. albumul foto – poza şi anul – şi urmăreşte unde se schimbă privirea, atitudinea, vibe-ul chipului – e foarte uşor de observat
  2. aminteşte-ţi când ai fost extraordinar, ai strălucit şi esti mândru de tine şi înrămează în memorie acest tablou

Ce să faci cu acest tablou?

De fiecare dată când dai de un obstacol, îl priveşti şi trăieşti acest tablou, făcând un salt în timp, la momentul extraordinar.

Vei fi uimit că ai energie, lumină şi soluţiile din momentul extraordinar  le poţi folosi în contextul neplăcut.

Experimentează şi, dacă ai nelămuriri, îmi scrii.

 

Cu drag,

Robert George Buliga

Legatura dintre iubirea neconditionata si alegerea carierei

Intr-o zi, in cabinetul meu vine la o sedinta individuala o femeie tanara de profesie programator IT pe a carei frunte parca scria „vreau iubire”.

Eu, Robert: – Care e baiul?

C: – „Nu stiu„.

R: – Ce te nemultumeste?

C: – „Vreau sa nu ma mai simt in halul asta, cel putin nu atat de des, dar nici asta nu pot afirma ca se intampla foarte des.”

R: – Dar cum te simti? Poti sa definesti „halul acesta”?

C: – „Nu stiu. Ma simt gresita. Nu sunt fericita, dar sunt fericita pentru ca stiu ca pot mai mult. Nu stiu cine sunt, poate stiu cine sunt, dar nu totul sau asa pare. Vreau sa ajung in multe locuri, dar stiu ca nu se poate foarte repede, dar stiu ca pot desi nu pot acum.”

carieraSi acest dialog ambiguu in care constructiile verbale ametite, complicate, neclare se impletesc cu devieri de forma, fraze repetitive si bucle in gandire dureaza timp de 2 ore.

Dupa 2 ore aflu ca un superior s-a comportat ciudat cu ea si ca in sedinta cu seful ei i s-a facut observatii cum ca este incompetenta.

 

Vreau sa intelegi urmatoarele 2 lucruri care sunt strans legate intre ele:

  1. Ambiguitatea, lipsa de coerenta si fuga de/in idei sunt rezultatul prezentei intr-un mediu profesional in care nu ai ce cauta. E o problema de forma.
  2. Incompetenta la job este de fapt o incompetenta in relationare (indiferent de mediul in care lucrezi sau vei lucra).

Sa mergem mai in profunzime pe punctul 1.

  1. Programatorii gandesc in pasi pe care ii conditioneaza mai apoi in functie de variabile, ipoteze, algoritmi sau diagrame.

De exemplu, propozitia „Lucrez in fiecare zi exteptand weekendul” poate fi analizata de un programator intr-un limbaj C astfel:

Tradusa intr-un algoritm de calculat cate zile lucreaza si cate nu (atribuite in variabile denumite declarate mai jos „zile_lucratoare” si „zile_libere”) intr-un limbaj de programare C:

int main () {

-> declara un vector care-i va folosi mai departe sa afle cate zile din saptamana lucreaza:

int zile_saptamana[7];

-> declara toate variabilele:

int zile_ocupate=0;

int zile libere=0;

int i;

-> porneste de la premisa ca zilele saptamanii corespund unor numere in ordine crecatoare: luni=1, marti=2 etc. si le inglobeaza in vectorul de mai sus.

-> incepe sa calculeze cate zile din saptamana lucreaza si cate zile are libere. Nu se scad din 7 zile ale saptamanii 5 zile lucratoare ca sa dea 2 zile libere, ci se aduna astfel: se foloseste de o bucla de analiza si se plimba prin vectorul declarat la inceput, intai pe prima pozitie[1], apoi pe a doua pozitie[2] si tot asa.

De exemplu: doar pentru zilele de 1, 2, 3, 4 si 5 se adauga cate o zi la variabila „zile_ocupate”. In total 5 zile lucratoare.

Iar pentru zilele de 6 si 7 se adauga cate o zi la variabila „zile_libere”. In total 2 zile libere.

for (i=0;i<7;i++) {

  zile_saptamana[i]=i+1;

       if (zile_saptamana[i]==1 || zile_saptamana[i]==2 || zile_saptamana[i]==3 || zile_saptamana[i]==4 || zile_saptamana[i]==5) {

     zile_ocupate=zile_ocupate+1;

      }

       if (zile_saptamana[i]==6 || zile_saptamana[i]==7) {

           zile_libere=zile_libere+1;

      }

}

-> afiseaza rezultatul „Lucrez 5 zile, exteptand zilele de weekend, adica 2.”

printf(„Lucrez %i „,zile_ocupate);

printf(„zile, exteptand zilele de weekend, adica: %i”, zile_libere);

return 0;

}

-> sfarsit program

In concluzie, programatorul trece in fiecare zi printr-o bucla de analiza, iar rezultatul il adauga celui precedent pana la epuizarea variabilelor.

Prin urmare, nu este un sistem de scadere cum ar fi mai simplu (din 7 zile lucratoare sa scada 5 lucratoare ca sa rezulte 2 libere), ci aduna rezultatul variabilelor, complicandu-se.

Acest procedeu mutat din programare in viata reala duce la supra-analiza. (Atentie: doar in cazul in care subiectul nu este facut pentru meseria de programator, adica nu este pe vocatie.)

Aceasta concluzie este trasa din analiza a 80 de programatori: 40 fiind pe vocatie si 40 nu (IQ-ul celor 80 este peste medie).

Programatorul care nu este pe vocatie nu isi poate simplifica viata profesionala si nici pe cea personala.

 

2. Incompetenta de la job am afirmat ca ascunde o problema emotionala si relationala pentru ca ea afirma: „Si am ajuns la aceasta situatie in care mi se permit lucruri si nu e suficient.”

Subiectul simte ca nu e suficient ceea ce i se ofera pentru ca nu asteapta indrumare profesionala, ci una emotionala.

Ea spune apoi: „Si mi se da o solutie pe care nu pot sa merg.”

Cand este intrebata de ce nu poate accepta solutia oferita, ea nu poate sa raspunda.

Dar raspunde la intrebarile mele care o scot din context si o duc in miezul problemei – copilaria si adolescenta ei:

iubire conditionata„Cu parintii relatia a fost si este ok, insa cumva simt ca am fost inabusita de mic copil. Voiam sa desenez si imi spuneau: Ce dracu faci cu desenul? si nu mai desenam.

Vroiam sa cant… M-am ascuns 1 an.

Acum nu mai stiu cine sunt si ce vreau.”

„Mama nu a fost prezenta cu afectiune.”

„Tata, matematician, rational sadea, m-a bagat pe disciplina incat am inteles ca afectiunea o primesc doar daca muncesc la matematica.”

 

 

Efectele copilariei traumatizate in viata de adult:

Pe viitor, ea s-a setat nu pe cresterea si dezvoltarea ei, ci pe primit si pe cautat afectiune si iubire din/in jur.

A renuntat la toate visurile ei pentru ca parintii nu au fost de acord cu ele. A renuntat la tot ce a simtit sau intuit pentru ca parintii sa nu se supere si sa nu-i mai dea afectiune suparati.

„Stii cum sunt aia care zic ca toata viata lor au visat sa se faca actori sau cantareti? Eu nu am visat la chestii de astea, stii?”

Ajunsa adult, clienta cauta afectiune in umbrela ghidajului si mentoratului si nu poate sa se autodisciplineze sau sa se individualizeze la job.

Nu se zbate singura pentru ceea ce vrea pentru ca spune: „Parintii ma certau tot timpul ca stateam pana seara sa imi fac temele si nu ieseam la joaca. Dar stii de ce stateam pana tarziu? Fiindca imi era sila sa stau sa le fac pe toate si imi era sila sa cer ajutor.”

Fara afectiune nu si-a dezvoltat autodisciplina prin iubire si blandete si a inceput sa evite, sa amane si astfel SA-SI EVITE SI SA-SI AMANE PROPRIA VIATA.

Deci pentru ca nu e obisnuita sa se asculte, asculta doar de cine ii da afectiune.

afectiune si iubire

Adunand punctul 1 si 2, clienta sta mereu in minte si pierde claritatea pentru ca:

  • fuge de emotii pentru ca o dor situatiile din copilarie
  • cu cat elaboreaza mai complicat, cu atat isi spune siesi ca e desteapta castiga timp si astfel ametind lucrurile primeste afectiune si atentie
  • ca sa evite sa trateze problema pentru ca nu are muschi psihici pe autodisciplina
  • vrea sa fie buna ca tatal ei, de aceea trage de ea prin iubire
  • vrea sa se razbune pe tot ce reprezinta masculin, de aceea nu menajeaza, facandu-i „cu capul”
  • inconstient se razbuna pe ea pentru ca a esuat, dezicandu-se de tot ce a vrut sa faca si reprezentau visurile ei
  • nu mai poate iesi de acolo si-si doreste sa rezolve situatia si de aceea adauga multe detalii inutile, complica (ca sa iau in vedere toate detaliile si sa o ajut)

Copii care accepta conditionat iubirea gresesc mai tarziu in a-si alege cariera.

Adultii care au oferit conditionat sa-si revizuiasca iubirea.

 

Situații de viață asemănătoare, raspunsuri si teme se regăsesc în jocul Melinda, un joc de tip boardgame, în care cauți răspunsuri la situații de viață găsind perechile de joc pe 3 niveluri de dificultate. Pe jumătate din cărțile de joc vei găsi situații din viața de zi cu zi- cum e cea descrisă în acest articol- iar pe cealaltă jumătate de cărti de joc vei găsi rezolvarea acestor situații.

Rezolvarea acestor situații te vor scoate din neclaritate, principala cauza a blocajelor emoționale și fizice sau a încetinirii evoluției tale.

Ce înseamna claritatea?

Imaginează-ți că mintea ta este ca o bibliotecă unde sunt stocate informații, amintiri, emoții. Când te confrunți cu o anumită problemă mintea ta caută informațiile legate de acea problema pentru a o rezolva. Dacă biblioteca ta nu este organizată și structurată atunci procesul de căutare devine foarte dificil. Iți consumă multă energie, uneori atât de multă că abandonezi. Dacă abandonezi sau rămâi fără energie atunci devii vulnerabil și predispus la influențele celor din jur.

Daca ai totul organizat atunci gasești repede toate resursele necesare pentru a putea emite propria ta  judecata de valoare care te va ajuta să devii mai puternic. Claritatea te ajută să îți dai seama de tiparele neconstructive și să conștientizezi cauzele care se ascund în spatele greșelilor repetate. Claritatea te tine departe de poveri psihice sau fizice care dau durerile de spate.

Cum îți dai seama că nu ai claritate în gândire?

Neclaritatea din gândire se poate observa și prin manifestările care apar la nivelul corpului fizic:

  • Modificarea posturii lordoza lombara si cervicala, cifoza, scolioza, rigiditatea si tasarea coloanei, a articulațiilor, umerii aduși în față, capul înclinat mereu într-o parte sau in fata, genunchii formeaza paranteze la picioare si alte posturi defectuoase ce dau dureri de spate;
  • Modificarea respiratiei: senzație de sufocare, atacuri de panică, nod în gât, teama de a înghiți – frica de a nu te înneca cu pastile, mâncare, aritmie;
  • Modificarea vocii: vocea prea stinsă, sau voce stridentă, pițigăiată, voce nazală, voce care este în completă disonanță cu fizionomia sau anatomia corpului.

Jocul Melinda (eu îl consider cel mai practic joc psihologic din lume) conține baza unei gândiri corecte:

Nivelul 1 îți creeaza claritate.

Nivelul 2 te învață să-ți aperi claritatea de ceilalți, adică te învață să contramanipulezi.

Nivelul 3 îți apără claritatea câștigată, de tine însuți.

L-am creat tocmai pentru a ușura munca celor care vor sa scape de probleme sau vor sa evolueze mai rapid.

 

Cu drag,

Robert George Buliga

PS: Jocul Melinda poate fi comandat de aici: http://musictherapy.ro/melinda-jocurile-mintii/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Legătura dintre durerile de spate și claritatea minții sau 7 pași spre claritate în gândire

Durerile de spate  denotă o  postură defectuoasă în timp și lipsa clarității minții tale.

Într-o zi a venit în cabinet o clientă pentru o durere de spate pe care o simțea acut de vreo 4 ani. Mi-a povestit că este căsătorită și are 2 copii, apoi mi-a dat câteva detalii legate de localizarea și intensitatea durerii și m-a întrebat ce poate să facă ca să scape cât mai repede de ea.

Am ascultat-o și i-am spus direct că…nu cred că a venit pentru durerea de spate.

Tăcere maximă în cabinet….Clienta se uita la mine fără să scoată un cuvânt. Se uita-n jos,… apoi în gol și…tăcea.

Am întrebat-o din nou ce o supăra si am fost foarte specific: „ce-ți spune sufletul și de ce nu îl asculți?

Clienta a început să plângă: – ”Soțul meu nu mă sprijină și nu mă mai iubește!

Era afectuos înainte și acum brusc nu mai e?, întreb eu.

Nu vorbește cu mine, efectiv. Dacă mă mângâie o face fiindcă vrea să facem sex… O facem și apoi pleacă la ale lui sau se culcă și eu simt că în mine a rămas un mare gol.

Am întrebat-o din nou: –  Ce îți spune sufletul și de ce nu îl asculți?

Nu m-a auzit nici a doua oară și a continuat: – ”Pleacă tot timpul cu prietenii lui și mă lasă singură cu copii.

Oricât încerc să duc discuția spre ea, nu mă aude. Gesturile ei sunt ușor agresive, își agită mîinile haotic, gesticulează și se lovește din când în când cu palmele de picioare sau din greșeală de masă.

Varsă paharul cu apă pe ea.

Îi ofer cadou o carte pe care o refuză spunând că de când s-au născut copii – de vreo 8 ani – nu a mai avut timp să citească nici o carte.

Îmi dau seama că refuză orice ajutor vine spre ea. O întreb ce vrea de la mine. Îndrăznesc și îi spun:

–  Vrei să vorbesc eu cu soțul tău să nu mai facă doar sex cu tine și să fie mai tandru și afectuos?

Râde, a prins gluma și am readus focus-ul la problema ei de fond,… în aparență.

Îmi răspunde: – ”Vreau să mă ajuți. Să-mi dai ceva care să funcționeze repede!

O întreb: – Vrei să îmi dai puterea ta și apoi să o cerșești de la mine puțin câte puțin?

Tăcere…Ochii ei mă privesc cu mirare preț de câteva clipe. Apoi înțelege ce am vrut să spun. Devine serioasă. Se sperie… Se face că nu pricepe și schimbă subiectul.

Începe să-mi vorbească de colega ei de servici pe care nu o mai suportă. Trece de la un subiect la altul, îmi vorbește despre mezinul ei care nu își face temele decât după ce țipă la el să le facă.

Monologul continuă…:”Mama nu mă sprijină și nu m-a sprijinit nici când eram mică. Nu m-a iubit și am simțit tot timpul o răceală din partea ei. S-a purtat cu mine foarte formal având grijă să am ce mânca și cu ce mă îmbrăca  dar dacă ieșeam din cuvântul ei….”

Revin la întrebarea de mai devreme:- Vrei să îmi dai puterea ta și apoi să o cerșești de la mine puțin câte puțin?…cerându-i să-mi explice ce a înțeles.

Râde…și cere să-i explic eu:

Și am început să îi explic fiecare problemă pe care am identificat-o în conversația noastră, pe limbajul ei, probleme care îi provocau durerea de spate (în limbajul de specialitate aceasta similitudine între modul în care gîndești și problemele fizice din corp se numește somatizare sau ține de psihosomatică).

    1. În spatele acestei nemulțumiri: ”Soțul meu nu mă sprijină și nu mă mai iubește!” se află două dorințe inconștiente: ”Vreau ca soțul meu să mă sprijine” și ”Vreau ca soțul meu să mă iubească”.
    2. Aceste două dorințe nu sunt exprimate clarîn mintea ei și nu sunt nici bine delimitate, îngreunând foarte mult împlinirea lor.
    3. Aceste dorințe se vor împlini atunci când clienta își va formula clar ce dorește de la ea, adică:

Vreau ca soțul meu să mă sprijine” va deveni ”Vreau să mă sprijin pe mine”.

”Vreau ca soțul meu să mă iubească” se va transforma în ”Vreau să mă iubesc așa cum sunt (cu calități și defecte)”.

„Vreau ca mama să mă sprijine” va deveni „Vreau ca eu să știu să mă sprijin”.

Vreau ca mezinul să-și facă temele” se va transforma în „Vreau să-mi rezolv relația rece cu mama”.

Doar astfel în viața ei se va schimba ceva în sens pozitiv.

Soțul reflectă în oglindă imaginea pe care clienta o are și o transmite despre propriul sine.

Dacă ea nu se ascultă , nu se sprijină și nu se iubește pe ea, nici soțul ei nu o va asculta, nu o va sprijini și nu o va iubi așa cum își dorește ea.

Când vrei să schimbi ceva în viața ta, trebuie să începi întâi cu tine și apoi se va manifesta și în exterior și vei observa cum toți cei din jur se vor raporta altfel la tine.

4. Clienta nu se iubește pe sine și nu are noțiunile necesare pentru a înțelege ce înseamnă transpus în acțiune a se iubi pe sine. Golul pe care îl simte este provocat nu de lipsa iubirii din partea soțului, ci de lipsa iubirii de sine. La nivel declarativ toti afirmăm că ne iubim pe noi. De exemplu dacă ne este foame, mâncăm dar dacă e să ne acordăm timp pentru propriile dorințe și de a le pune înaintea celorlalți ezităm să o facem deoarece suntem blocați în nevoia de a primi afecțiune din exterior și rămânem în această espectativă care generează nemulțumiri și frustrări.

    1. Lipsa iubirii de sine își are rădăcinile în relația rece cu mama ei.
    2. Clienta repetă tiparul mamei în relația cu copilul ei.
    3. Nu se cedează nimănui puterea personală prin aceasta formulare: ”vreau ca X să…” pentru că atunci îi dăm lui X puterea asupra noastră și dacă o facem, fericirea sau nefericirea noastră va depinde de X.

Și uite câte lucruri (7)se ascund într-o nemulțumire.

Clienta dacă și-ar fi formulat clar și corect dorințele, aducându-le din exterior în interior : ”Vreau ca eu să mă sprijin pe mine”, ”Vreau ca eu să mă iubesc cu calități și defecte”, ” Vreau să-mi cunosc calitățile și defectele”, ” Vreau să învăț să-mi pun în valoare calitățile și să minimalizez defectele”, ”Vreau să învăț în acțiuni să mă iubesc pe mine și să nu rămână la nivel rațional sau declarativ”, ”Vreau să îmi rezolv relația cu mama” atunci ar fi descoperit că puterea este la ea și ar fi fost deja în procesul de îndeplinirea dorintelor.

Ceea ce este foarte interesant este faptul că după câteva ședințe în care clienta a deschis câte un „șantier” pe fiecare dorință formulată corect au dispărut durerile de spate.

Situații de viață asemănătoare se regăsesc în jocul Melinda, un joc de tip boardgame, în care cauți răspunsuri la situații de viață găsind perechile de joc pe 3 niveluri de dificultate. Pe jumătate din cărțile de joc vei găsi situații din viața de zi cu zi- cum e cea descrisă în acest articol- iar pe cealaltă jumătate de cărti de joc vei găsi rezolvarea acestor situații.

Rezolvarea acestor situații te vor scoate din neclaritate, principala cauza a blocajelor emoționale și fizice sau a încetinirii evoluției tale.

Ce înseamna claritatea?

Imaginează-ți că mintea ta este ca o bibliotecă unde sunt stocate informații, amintiri, emoții. Când te confrunți cu o anumită problemă mintea ta caută informațiile legate de acea problema pentru a o putea rezolva. Dacă biblioteca ta nu este organizată și structurată atunci procesul de căutare devine foarte dificil și îți consumă multă energie, uneori atât de multă că abandonezi. Dacă abandonezi sau rămâi fără energie atunci devii vulnerabil și predispus la influențele celor din jur.

Daca ai totul organizat atunci gasești repede toate resursele necesare pentru a putea emite propria ta  judecata ta de valoare care te definește și care te va ajuta să crești, să devii mai puternic. Astfel claritatea te ajută să îți dai seama de tiparele neconstructive și să conștientizezi cauzele care se ascund în spatele greșelilor repetate. Claritatea te tine departe de poveri psihice sau fizice care dau durerile de spate.

Cum îți dai seama că nu ai claritate în gândire?

Neclaritatea din gândire se poate observa și prin manifestările care apar la nivelul corpului fizic:

  • Modificarea posturii lordoza lombara si cervicala, cifoza, scolioza, rigiditatea si tasarea coloanei, a articulațiilor, umerii aduși în față, capul înclinat mereu într-o parte sau in fata, genunchii formeaza paranteze la picioare si alte posturi defectuoase ce dau dureri de spate;
  • Modificarea respiratiei: senzație de sufocare, atacuri de panică, nod în gât, teama de a înghiți – frica de a nu te înneca cu pastile, mâncare, aritmie;
  • Modificarea vocii: vocea prea stinsă, sau voce stridentă, pițigăiată, voce nazală, voce care este în completă disonanță cu fizionomia sau anatomia corpului.

Am creat ”Melinda – Jocurile Minții” tocmai pentru a ușura munca celor care vor sa scape de probleme sau vor sa evolueze mai rapid.

Am primit și feedback de la cei care au cumpărat și au testat deja jocul. Îl găsești mai jos:

 Gabi:

„Am tot jucat Jocul Mental al Melindei și am „tras” și pe alții după mine. Toți amicii au acceptat să joace, prinși fiind în tot felul de întrebări: ce joc e ăsta, despre ce e vorba etc. Începem să jucăm și treptat, pe parcurs ce jocul se construiește, dispare dorința de a vorbi; pe nesimțite, te centrezi și te scufunzi în cele mai adânci ape ale ființei tale. De la acel punct încolo, jocul se desfășoara într-o liniște profundă și prin intermediul lui, șoptit, începi să te auzi pe tine.”

 

Nicoleta:

„Dialog cu mama în timp ce jucam jocul:

Mama: Aaaa, tu sigur ai ales cărțile astea pentru mine!

Eu: Nu, mamă, așa au picat.

Mama: N-are cum, atunci de ce mi se potrivesc toate, toate sunt pe familie și relații, de ce-mi pică toate mie!?”

 

Monica: 

„Mulțumesc Robert pentru cel mai frumos cadou de Crăciun… indirect prin intermediul jocului! Am jucat azi cu mama mea, iar reacția ei a fost cadoul meu. Inițial șocata de sincronicitatea cartonașelor cu situațiile din viața ei (chiar m-a „acuzat” ca le-am selectat eu fix pe cele care descriau modul ei de gândire), apoi bucuroasă ca un copil când descoperea că a facut asocierile potrivite si că  asta îi va folosi în schimbarea modului de a-și formula dorințele și reacțiile zi de zi.

Apoi mergea prin casă și repeta privind în gol tiparele negative pe care le descoperise la ea, respectiv schimbarea lor cu cele pozitive.

A fost un deliciu emotional și vizual!”

 

Maria:

”Am primit jocul cadou de la o prietenă și din curiozitate și amuzament am început să îl joc. A venit și soțul meu lângă mine și m-a întrebat ce fac, apoi a început să răsfoiască cartonașele cu manipulare și contramanipulare. La un moment dat ușor amuzat și un pic satisfăcut mă întreabă: – Maria, recunoști fraza asta?

A fost ca un bumerang. Până atunci nu am fost conștientă că încercam să îl manipulez. Am discutat apoi amândoi deschis depre asta și relația noastră a devenit mult mai armonioasă și mai sinceră. Multumesc.

 

Dana:

„Robeeeeert :), am jucat ieri cu părinții primul nivel din Melinda! Nu mi-a venit să cred câtă rabdare au avut să citească cartonașele. Tata citea chiar de mai multe ori ca să înțeleagă. Mama se uita la desenele de pe spate la finalul unei runde, ca să se asigure că nu i-a scăpat vreuna :)). Mi-au zis că e interesant jocul, dar că e greu, că trebuie să te concentrezi. M-am bucurat că s-au străduit să înțeleagă, puneau întrebări etc.

Mulțumesc încă o data pentru joc!

În plus, zilele astea a zis mama: „Eeeh, a venit rândul nostru să ascultam de copii.”

Rodica:

„Buna! Aseara am jucat primul nivel cu mama mea. La inceput a fost curioasa, s-a uitat la pozele colorate, era curioasa sa intoarca cartea ca sa citeasca mesajul. Dupa ce am inceput jocul, a inceput sa caste, sa citeasca mesajele si imi spunea ca nu intelege. De exemplu nu putea sa conceapa ca vina e cea care o ingrasa si nu mancarea…Ca astea sunt prostii si ca mai bine as citi intr-o carte de rugaciuni si…multe alte rezistente.

M-am jucat singura mai departe. E foarte fain si acopera multe aspecte din viata de zi cu zi. Sa stii ca se poate folosi ca si ghid.” 

Camelia:

„Uite, a venit acum pe la mine o prietena și fix acum îi arătam jocul. Se minunează de cât de frumoase sunt cartonașele.

Și a tras la întâmplare niște cartonațe, cum îi place ei să facă și-și ia notițe acum. :))

A zis că e fix ce trebuie. A extras fix ce avea nevoie. 🙂

I-a plăcut. A rămas pe gânduri la unele cărți. Într-un final s-a prins și ea zicând: -Pana la urma perechile sunt doar un pretext ca sa intelegi cartile si sa evoluezi.”

Livia:

Bunî! Îți mulțumesc mult încă o data pentru joc! Acum, că am terminat cu examenele, m-am jucat cu o prietenă și cu soțul meu…suntem toti fascinați.

Ea chiar a zis la un moment dat că îi este suficientă a treia tură de cartonașe (luam câte 5) că avut multe insight-uri și are nevoie să le integreze pe alea.

Mulțumesc!”

 

Jocul Melinda (eu îl consider cel mai practic joc psihologic din lume) conține baza unei gândiri corecte:

Nivelul 1 îți creeaza claritate.

Nivelul 2 te învață să-ți aperi claritatea de ceilalți, adică te învață să contramanipulezi.

Nivelul 3 îți apără claritatea câștigată, de tine însuți.

 

Cu drag,

Robert George Buliga

PS: Am primit de la tipografie tirajul 2 pentru jocul Melinda și poate fi comandat de aici: http://musictherapy.ro/melinda-jocurile-mintii/

 

 

 

 

 

 

 

 

PPS: Următorul Workshop pe Postură, Respirație, Voce și Minte va avea loc în București, pe 17 – 18 martie 2018.

Înscrieri se fac pe adresa de mail robert@musictherapy.ro

Cum afli daca ai o mama narcisista sau De ce nu poti sa iubesti neconditionat un barbat/o femeie sau un copil

mama

Termenul de mama narcisica sau narcisista face referire la legenda lui Narcis.

Narcis, personaj din mitologia greaca, frumos si indragostit de propria-i infatisare, neputandu-se desprinde de imaginea lui reflectata in oglinda apei, s-a stins mistuit de dragostea fata de sine insusi.

Mama si femeia (in general) au cheia iubirii neconditionate. In ce fel o folosesc vom vedea in continuare:

Observ din ce in ce mai mult la clientii mei o relatie defectuoasa cu parintii lor, care se traduce ulterior printr-o relatie defectuoasa cu sinele (chiar si atunci cand parintii sunt departe si copiii lor, deveniti adulti, au obtinut o oarecare independenta).

Ca vrei inconstient sa iubesti ca mama ta sau vrei constient sa nu iubesti ca mama ta, investesti aceeasi energie si dai energie aceleiasi probleme. 

Relatia aceasta cu sinele duce la o deteriorare a sensului neconditionat in afectiunea fata de cei dragi.

Ne-am nascut iubind neconditionat.

La mine clientii vin printre altele cu:  postura gresita (o scolioza indica o parasire a propriului sine, o lordoza lombara demonstreaza o dependenta fata de beneficiile copilariei, s.a.m.d.), respiratia superficiala (prezentul impovarat de trecut nu poate fi respirat), vocea ori abia se aude ori e parca desprinsa de corp si suna spart, si o minte confuza:

  • „De ce nu ma simt niciodata suficient de bun/a?”
  • „De ce simt un gol in mine?”
  • „De ce am mereu indoieli legate de mine insami?”
  • „Sunt apreciata pentru ceea ce fac si nu pentru ceea ce sunt.”
  • Imi este greu sa fiu si sa ma arat asa cum sunt.” Etc.

Toate aceste probleme au ca si cauza lipsa iubirii neconditionate fata de sine si apoi fata de ceilalti, iubire neconditionata pe care doar mamele o pot insufla copiilor, oricat de capcauni sau cerebrali ar fi barbatii sau tatii lor.

Despre iubire invatam de la mama si nu de la tata; capacitatea de a iubi e specifica femeii (nu spun neaparat ca barbatii nu stiu sa iubeasca).

Dar ca sa intelegi mai bine ce traieste de-a lungul cresterii ei o femeie las loc „scrisorii” unei  cliente (eu voi interveni din cand in cand cu mici paranteze pentru explicatii):

nu-merit„L-am intalnit pe Robert cand implinisem 35 de ani si eram intr-o rezistenta maxima in ceea ce priveste acceptarea de sine si a ajutorului venit din exterior…; totul se rezuma la un: nu merit. 

Si atat de convinsa eram ca nu merit, incat la prima consultatie cu Robert am stat afara in jur de o ora – fara sa-l sun; imi placea sa ma chinui.

Prima sedinta, prima lovitura…:

„Nu iubesti si nu esti iubita, nu te-ai casatorit din iubire, ci pentru ca ai fost indragostita de ideea de a fi indragostita, apoi te porti cu sotul tau ca si o mama si nu ca o sotie.”

Auci! De unde stie? Eu nu i-am spus nimic! Oare e clarvazator? Dar nu mai conta nici daca era vrajitor, atinsese cele doua puncte sensibile: sotul si mama, care aveam sa descopar ca au mare legatura intre ele.

Si astfel a inceput munca mea de vindecare a relatiei cu mine si apoi – mult mai usor – a relatiei cu mama.

Foarte interesant ca eu credeam relatia cu mama ca fiind una inedita si perfecta si intrebarile, povestirile si constientizarile din sedinte mi-au intors viata pe dos, in aparenta.

Intrebare Robert: Care a fost prima ta dragoste?
Eu: E..la 17 ani! Ar fi putut sa fie foarte frumos!
R: De ce ar fi putut si nu a fost?
Eu: Pentru ca anul acela aveam bacul, iar mama m-a obligat sa ma despart de el, pentru ca a considerat ca nu pot sa am o relatie de iubire, simultan cu pregatirea pentru marele examen…Bac-ul; doar trebuia sa fiu o persoana de succes si sa o fac mandra de mine. Iar eu am acceptat, fiind convinsa ca ea stie ce e mai bine pentru mine.”

echilibruEducatia eficace a mamei presupune a-i preda copilului echilibrul adecvat intre permisivitate si constrangere. Astfel o fiica invata ca poate creste in acelasi timp cu aptitudinile si pasiunile ei.

O fiica educata fara acest echilibru va trebui sa treaca peste o serie de obstacole dureroase daca isi doreste sa se bucure de relatii de dragoste sanatoase, sa faca alegeri care sa ii asigure satisfactia profesionala in cariera sa si sa devina ea insasi intr-o buna zi un parinte eficient, afectuos, bland.

„Insa de atunci am devenit introvertita in preajma si in relatiile cu barbatii, nu mi s-a permis sa traiesc ce simteam atunci, drept urmare in urmatoarele relatii nu mi-am mai permis eu sa traiesc conform sufletului… ci doar etichetei (daca afla mama in ce pozitie fac sex oare mai era mandra de mine?)
Robert imi explica simplu si concis: din pacate a avut loc o manipulare si o castrare -o trebusoara urata facuta inconstient de catre mama ta.

Dupa cateva sedinte, particip la workshopul de 2 zile organizat de Robert; una din experientele memorabile din viata asta; plina de constientizari, emotii si somatizari, dar cireasa de pe tort vine catre sfarsitul workshopului cand Robert da un exemplu de dragoste materna conditionata si neconditionata; soc! descrie perfect o intamplare din copilaria mea fara ca eu sa o fi povestit vreodata cuiva, si ea suna cam asa:

<Copilul simte cand dragostea pe care o primeste este conditionata daca atunci cand a luat nota 10, mama il intampina cu o imbratisare si cu masa pregatita, iar atunci cand a luat nota 8 aude doar: mancarea e pe aragaz, incalzeste-ti-o singur!>

Plec acasa constienta ca am descoperit o noua caracteristica a relatiei mele cu mama mea… una de afectiune conditionata.”

Mamele, inconstient, isi vad ficele ca pe o prelungire a propriei persoane, in loc de o fiinta separata independenta. Psihologia numeste acest sindrom tulburare de personalitate dependent pasiva.

„Pe drum, parca mi s-a deschis cutia cu amintiri:

La primul semafor – primul flash: eu in genunchi, la varsta de 8 ani plangand (dupa ce luasem nota 8 si imi incalzisem singura mancarea, ca pedeapsa) scriind o scrisoare catre Dumnezeu (un fel de juramand vazut cu ochii de acum, pentru ca l-am inceput ca pe o rugaciune, caruia Robert i-a spus decizie de scenariu:

Doamne Dumnezeul meu, promit solemn sa nu o mai supar niciodata pe mama mea. Am sa fac tot ceea ce pot eu ca sa fie ea multumita si implinita si sa nu ii fie rusine cu mine. Renunt la momentele mele de joaca si de distractie, le dedic studiului, astfel incat sa nu mai iau niciodata nota proasta, iar mama sa nu mai sufere din cauza asta. Sunt datoare fata de mama mea sa ii aduc satisfactii prin felul in care invat si prin notele pe care le iau, deoarece si ea s-a sacrificat foarte mult pentru mine. Imi este rusine cu nota pe care am luat-o si nu sunt demna de parintii mei. Vreau sa sufar eu cat se poate de mult, sa platesc prin lacrimile mele tot ceea ce este gresit, iar mama sa nu vada si sa nu simta aceasta suferinta, pentru ca eu o merit, pentru ca eu am gresit, nu ea; eu nu am invatat, ea a invatat la timpul ei, iar acum trebuie doar sa se bucure de rezultatele mele. Vreau sa o fac mandra de mine pe mama, toata viata incepand de azi inainte, iar pentru asta am sa o ascult in toate, si am sa fac tot ceea ce crede ea ca este mai potrivit pentru mine. Amin.

Semafor 2 – Flash 2:
Mama mi-a promis toata copilaria (ulterior si adolescenta) ca o fie cea mai buna prietena a mea tot restul vietii, ca  ea ma va invata tot ce trebuie sa stiu in viata si ei trebuie sa ii marturisesc toate framantarile mele pentru ca ea ma iubeste cel mai mult si ma sfatuieste in beneficiul meu maxim, ca nimeni altcineva; si indiferent ce prostie fac sa ii spun pentru ca ea este prietena mea.
Cu toate certitudinile astea fixate bine in suflet, ce era important pentru mine am aflat de la prieteni si pentru curiozitatile mele mi s-a spus mereu ca sunt vinovata. 

Semafor 3, flash 3:
De la mama am invatat urmatoarele cuvinte: suferinta de a fi femeie, chinul de a fi femeie, promisiunea de a trai suferinta pentru chestiuni care erau de transformare, de crestere si de viata. Felul in care mama vedea viata mi l-a intiparit ea sub forma de educatie.

In timp, urmand indicatiile lui Robert si facand exercitiile recomandate, am inceput sa scot la suprafata tot mai multe astfel de amintiri, sa le lucram impreuna si sa constientizez ca eu nu sunt nici pe departe persoana care credeam ca sunt, ca sunt dezisa total de mine si ca 90% dintre principiile mele” sanatoase” de viata de fapt nu sunt ale mele, ci sunt ale mamei.  

Exemple:
– ura mea fata de consumatorii de alcool (tata a fost alcoolic);
– convingerea ca „trebuie” sa am un copil;
– compromisurile „normale” din casnicie;
– atitudinea mea rigida fata de barbati si atentia primita din partea lor;
– resemnarea mea in fata insatisfactiei sexuale, etc.;

– foarte multa judecata fata de mine si fata de ceilalti.

Acea sedinta a fost una dintre cele mai frumoase, cand am descoperit cine „Nu sunt”.

Atunci m-am simtit eliberata de toate acele convingeri.

cine-suntSi pentru a curata rana aceasta cat mai bine si a o lasa sa se cicatrizeze sanatos, stabilesc cu Robert (ma rog, Robert stabileste) ca cel mai sanatos este sa o confrunt pe mama cu lista principiilor de mai sus, sa-i spun ca nu sunt ale mele si sa si le ia inapoi, si toate acestea dupa ce o asigur ca o iubesc (si da, o iubesc).
Evident ca as fi preferat sa sar cu parasuta decat sa fac asta, si cineva de acolo de sus pentru ca m-a tot vazut ca aman, a inceput sa imi traga semnale de alarma: si anume, tot mai des, in urma conversatiilor telefonice aproape zilnice cu mama mea, ma simtam iritata de ceva si nu stiam de ce, pana cand intr-o zi cand m-a zgariat pur si simplu pe timpan apelativul ei „Puisorul meu, mancati-ar mama ochisorii tai!”
Si am rugat-o sa nu o mai faca, pentru ca nu stiu de ce ma deranjeaza. Evident ca nu a tinut cont de solicitarea mea si a mai reperat-o vreo 2-3 zile pana cand i-am spus clar ce declanseaza in mine: „mi se strapezesc dintii cand te aud vorbindu-mi asa, nu ma mai trata ca la 4 ani, vorbeste-mi ca unui adult si nu mai „manca” din mine.”

Si surpriza, de atunci s-a oprit, cu noduri in gat, la inceput, o simteam ca se forteaza, dar in timp a inceput sa respecte aceasta dorinta a mea. Drept urmare a acestui succes nesperat si al cresterii pe parcursul terapiei, la urmatoarea vizita facuta parintilor i-am convocat intr-o sedinta de familie, unde le-am expus lista convingerilor de mai sus, care nu erau ale mele si pe care ii rugam sa isi le ia inapoi.

I-am explicat mamei pe rand cum m-au afectat toate conditionarile si manipularile din copilarie in viata mea de adult:

a) cum nu am beneficiat niciodata de prietenia promisa ci doar de apostrofari in urma marturisirilor mele, iar cel mai mare impact l-a avut marturisirea mea cand mi-am inceput viata sexuala la 22 de ani (suficient de majora am zis eu), iar ea cand a aflat nu a vorbit cu mine timp de 3 saptamani si nu m-a lasat sa ies din camera decat ca sa merg la baie si la bucatarie. Drept urmare sexul a devenit pentru mine ceva ce declanseaza sentimentul de vina si distruge relatia cu cei dragi.

b) i-am punctat si faptul ca eu nu am o relatie normala tata-fiica cu tatal meu, fiindca ea a preferat sa se implice total in educatia mea, iar pe el l-a dat la o parte pentru ca era barbat, si ce stie un barbat despre cresterea unei fetite?
Astfel eu am ajuns acum sa astept de la barbatii din jurul meu, tot ceea ce aveam nevoie sa primesc de la tata in copilarie: afectiune, educatie, ghidare, sprijin neconditionat etc. si asta ma face sa am o relatie nesanatoasa cu barbatii.

c) i-am amintit cum a promis ca ma invata tot, dar am aflat totul despre viata din carti, filme sau de la prieteni iar acum nu stiu sa iau decizii nu stiu ce e bine si ce e rau, pentru ca nu mi s-a explicat si nu mi s-au explicat consecintele actiunilor bune sau rele; am primit doar pedepse sau nimic in cazurile fericite.

d) i-am amintit cum ma folosea in copilarie pentru a-i transmite diverse mesaje lui tata (sa schimbe becul, sa curete zapada etc.), iar acum ma las usor manipulata de catre sot, prieteni, colegi… daca tot am exersat pozitia asta nu e pacat sa renunt la ea? Si multe altele…

e) i-am explicat cum prin pedepsele pe care mi le aplica in copilarie luandu-mi cele mai dragi lucruri si accesul la cei mai dragi oameni atunci cand greseam, m-a „ajutat” sa ma decid ca si adult ca e mai sigur pentru mine sa nu iubesc si sa nu ma atasez de oameni, obiecte, proiecte pentru ca oricand exista riscul sa gresesc si sa fiu pedepsita prin deposedarea de ele.

In timpul acestei discutii s-au intamplat numai lucruri frumoase:
– mama a tacut tot timpul , m-a privit cu ochii mari si fara sa respire, iar eu simteam cum trec prin toate perioadele din copilarie, adolescenta si tinerete , cum respir din ce in ce in mai bine si cum am tot mai multa putere sa ma exprim si sa ma eliberez de ce nu e al meu. (Cand am venit la Robert nu puteam respira corect si ma sufocam).

iubire-neconditionataDar cea mai mare satisfactie pe care am avut-o dupa cateva saptamani cand m-a sunat mama sa-mi multumeasca pentru acea discutie pt ca de la mine a aflat ce inseamna manipularea, sabotarea si dragostea conditionata vs. neconditionata. Acum incearca si ea sa lucreze cu ea in masura posibilitatilor, dar cu modelul din figura alaturata, adica eu. Atunci am simtit ca i-am facut cel mai frumos cadou posibil din pozitia mea de fiica. Pentru ca lucrand cu mine sa ma vindec pe mine, am vindecat si relatia cu ea, iar ea mai departe isi face lectia cu parintii ei.
Acesta a fost marele meu bonus in terapia cu Robert, si anume pe langa aspectele pe care stiam eu ca le am de vindecat, am maturizat relatia mea cu mama.

In tot acest timp langa mine au fost: un instructor, un antrenor de box, un duhovnic, un prieten, un parinte, un ghid, … Robert.

Acum continui mai departe cu Robert sedintele, ca sa descoper: Cine sunt ?

Revinind la acest neconditionat si la aceasta iubire neconditionata, iubirea as lega-o de bucurie si multumire indiferent cum se comporta persoana de langa tine. Bineinteles ca te mai enervezi, te mai superi, cum imi spunea o prietena, insa poate cea mai buna intrebare legata de iubirea neconditionata este cat de des simti sentimentul de fericire sau multumire (intr-o zi) fara ca tu sa te astepti sa ti-l provoace cineva.

Respectul de sine te va ajuta sa nu renunti la tine in favoarea lor, iar puterea de a nu ceda si faptul ca iti aperi sufletul te poate face fericit si multumit.

Daca esti curi-os/oasa cum e relatia ta cu mama ta si care ar fi un prim pas de lucru in acest sens am pregatit testul de mai jos pentru tine. Pe mail vei primi 9 criterii de diagnosticare a tulburarii de personalitate narcisica si ce sa faci ca sa nu te mai afecteze:

Cu drag,

Robert George Buliga

P.S.: Rog a se trata acest articol prin ochiul intelegerii si nicidecum al judecarii.

P.P.S: Ultimul workshop din acest an se tine pe 16 si 17 decembrie 2017 in Bucuresti. Inscrierile pe ultimele 5 locuri se fac pe adresa: robert@musictherapy.ro

P.P.P.S.: Tot pe la jumatatea lunii decembrie astept jocul Melinda-Jocurile Mintii (boardgame) sa iasa din tipografie.

Cum se transfera vocile interioare de la parinti la copii

Vocile interioare ale mintii se transfera de la parinti la copii.

In psihiatrie, transferul reprezinta modalitatea prin care „adultul isi cara apararea din copilarie”.

Articolul anterior mi-a adus in cabinet o suma de mamici cu proprii copii, copii in perioada preadolescentei, adolescentei si tineri.

Povestea care m-a impresionat cel mai mult si mi-a confirmat teoria pe care ti-o voi expune in acest articol este relatia dintre o mama si fiica ei de 20 de ani.

Aceasta intalnire nu s-a consumat in cabinet si fiind alt cadru, le-am putut observa mai relaxate si mai deschise.

Fac un salt in timp si iti descriu dialogul pe care il am cu fiica ei la telefon cand se programeaza:

Ea: „Robert, poti sa ma programezi si pe mine?”

Eu: Sigur. Ascult.

Ea: „Dar nu te deranjez, nu?”

Eu: Nu; de aceea ti-am si raspuns la telefon.

Ea: „Ca nu-mi place sa deranjez…”(nu a auzit ce i-am raspuns).

Eu: (scurtez discutia) Spune-mi o zi si o ora.

Ea: „Ora X, ziua Y?”

Eu: (dupa ce verific in calendar) Super. E libera. Te-am programat.

Ea: „Dar e ok si pentru tine? Ca nu vreau sa deranjez… Stiu ca esti ocupat...”

Eu: Te-am programat deja.

Ea: (ma aude dar nu ma asculta ce ii zic) „Daca vrei vin la alta ora. Cand e ok si pentru tine?”

Eu: E ok ce am fixat deja fiindca e ok si pentru mine.

Dialogul se repeta la fiecare programare sau cand pot sa-i dau ceva: o carte, mai mult timp, mai multe explicatii (toate necesare si cerute).

Revin la intalnirea dintre mine, mama si fiica ei.

Fiind foarte detasata si vorbind despre relaxare fiica spune:

Mie imi place sa stau cu picioarele intinse in sus pe pereti cand ma relaxez.”

Mama intervine repede:

„Oooo! Ridicatul picioarelor ajuta foarte mult la circulatia sangelui.”

Fiica continua :

Imi place sa fac baie si sa pun in cada: sare, uleiuri aromate.

Mama intervine:

Sarea este foarte buna pentru curatare si purifica organismul. Uleiurile sunt volatile si se absorb repede prin piele …(mama vrea sa continue dar se opreste brusc ca si cum asteapta „o alta minge la fileu”).

Fiica:

Imi place sa ascult muzica...”

Mama ii spune repede:

Da! Muzica este foarte buna pentru relaxare. Undele muzicii intra in corp si antreneaza celulele organismului relaxandu-le.

Si a.s.m.d.

Momentul repetitiv dintre mine si fiica ei cand se programeaza si momentul dintre fiica si mama, in prezenta mea, sunt legate la un nivel foarte subtil.

Si iti explic.

Relatia dintre mama si fiica e foarte stransa, empatica, exista o simbioza pe care rareori o intalnesti… Pe mine m-a emotionat, insa un aspect observat brusc a venit ca o palma peste cap.

Mama, cand intervine si ii da explicatii fiicei la fiecare vorba legata de relaxarea acesteia, de fapt crede despre sinele propriu ca nu este suficient de bun.

Exista o voce interioara pe care mama si-o hraneste inconstient „nu sunt suficient de buna” (e posibil sa fie tot preluata, la randul ei) si de aceea simte nevoia sa arate ca stie.

Prin simbioza dintre mama si fiica se transfera aceasta voce.

Acum intelegi de ce fiica ei, in conversatiile purtate cu mine la telefon sau altele din cabinet, se asigura ca nu deranjeaza ?

Nu vrea sa deranjeze pentru ca in minte, inconstient (pana acum) ii dicteaza, ii suna aceasta voce: „Nu sunt suficient de buna” care este de fapt vocea mamei. 

Nu merita o programare buna pentru ca nu este suficient de buna. Ar vrea sa-i lase pe altii mai buni, inaintea ei.

Asadar, mama nu i-a spus direct fetei (niciodata): „Tu, fiica mea, nu esti suficient de buna” insa investind timp, energie si iubire in aceasta simbioza cu fiica ei, transferul s-a facut indirect si la nivel inconstient.

Sa mai intelegi ca aceste voci transferate de la o generatie la alta fac parte dintr-un mecanism de adaptare si deci de aparare. Cumva, daca fiica nu preia de la mama devine diferita si e posibil sa fie respinsa.

Deci, transferul vocilor se face din aparare.

Dupa ce palma respectiva s-a abatut peste capatana mea, parca mi s-au deschis urechile si am auzit una dupa alta toate vocile interioare ale mamei – comune fiicei. La intalnire mai mult am ascultat. Am plecat de la intalnire foarte ingandurat…

De apreciat faptul ca mama a investit in relatia cu fiica ei si probabil o va upgrada dupa ce va citi cele explicate aici.

Viziunea noastra asupra realitatii este ca o harta dupa care ne orientam intreaga viata. Nu ne nastem cu harti gata facute, le preluam de la parinti, de la profesori, prieteni etc. si de aceea e cam musai sa le scanam si sa le adaptam la realitate.

Transferul unei harti expirate (cu vocile altora) in viitor constituie fundamentul multor boli mintale.

Mi-am amintit dupa intalnire o discutie cu fiica, dintr-o sedinta anterioara. Am intrebat-o atunci cand a trait prima suferinta din viata ei si mi-a raspuns: „La 14 ani am simtit durere in suflet cand mama s-a oprit din drumul ei catre libertate si nu a mai putut intelege anumite aspecte ale vietii. I-am simtit trairea, iar fricile si resemnarea ei m-au urmarit. Cumva am refuzat sa ma duc in cunoastere si traire inainte, fara mama…”

Aveti grija! E timpul fineturilor. E vremea lucrului pe finisaje pentru ca „oameni” din Cerurile inalte sunt printre noi (cu acest gand sper ca nu am luat-o razna). Daca ai ramas in urma cu aceste constientizari, grabeste-te (ne asteapta fineturile).

Cu drag,

Robert George Buliga

P.s.: Despre aceste aspecte fine ale mintii constiente sau inconstiente vorbesc in jocul intitulat „Melinda – Jocurile mintii” (suntem in faza de tipografie) si in workshopurile mele pe postura, respiratie, voce si minte. Tot ce croseteaza mintea se vede in postura, se simte in respiratie si se aude in voce.

Urmatorul „Workshop pe Postura, Respiratie, Voce si Minte se tine in Bucuresti pe data de 14 si 15 octombrie 2017.

Inscrieri la adresa de mail: robert@musictherapy.ro

Mai am 3 locuri libere.

 

Cum poti afla varsta emotionala din postura corpului

Maturitatea emotionala sau varsta ta emotionala o poti afla din postura corpului tau.

Aceasta persoana din poza are aproximativ 30 de ani si varsta ei emotionala e de 12 (ani).

Cum am dat aceasta varsta ?

Prin analiza posturii.

Daca observi poza, spatele ei are o scobitura exact pe zona lombara si intrucat coloana vertebrala reprezinta stalpul vietii si anii de viata, scobitura este in zona preadolescentei (10-14 ani), perioada  cu transformari profunde fizice si fiziologice, conturari ale intereselor, aptitudinilor si conceptiei morale ale copilului.

Coloana nu a mai crescut in a sustine sinele si personalitatea persoanei si s-a dus in alta directie, pe linia albastra. Genunchii-i sunt blocati si bazinul i s-a dus in spate.

I-am cerut sa-si aminteasca daca a avut vreodata spatele drept si cu arcuiri normale.

Si imi scrie:

Robert, cred ca am gasit momentul din care a inceput deformarea (coloanei vertebrale). Aveam 12 ani, spatele drept, eram cea mai cool din clasa, prietenul meu (cum spuneam pe vremea aceea) era cel mai cel coleg de clasa si din scoala- cred -pentru ca era vanat de tipe din toata scoala si mai mici si mai mari si simpatizat de toate profele, ma simteam foarte bine si incepusem sa fumez, umblam prin cartier cu un anturaj nu tocmai ok, dar toti cumva rebeli si cool. Incepusem sa fumez si fumam de 1 an cand au aflat ai mei pentru ca chiulisem si in timp ce ieseam din curtea scolii, m-am intalnit cu diriga. A urmat un moment plin de teama si tensiune pe care mama o traia la intensitate maxima. (Aici mama ei ar fi putut sa detensioneze situatia, dar cam trebuia sa fi avut deja asumata feminitatea in fata propriului barbat…).

Tata mi-a spus pe un ton grav sa nu mai ies din camera mea pana nu imi spune el. Am stat in camera mea 3 saptamani pana mama mi-a spus sa ma duc sa ii cer iertare. Am iesit, i-am cerut iertare, m-a imbratisat bucuros si mi-a spus: hai cu motorul.

De atunci am avut cumva alta traiectorie...”

Ce trebuie sa cunosti: unii parinti, nereusind sa se iubeasca pe ei insisi, nu pot sa-si iubeasca proprii copii si sa le incurajeze individualitatea.

Se hranesc din autoritatea asupra copilului si sunt doar parinti si nu prietenii lor. Diferenta e uriasa intre a-i fi parinte si a-i fi prieten.

Si, in consecinta, ce se intampla?

Distanta pe care parintele o impune copilului sau este, de fapt, distanta intre parinte si sinele lui.

Copilul nu are discernamantul mintii, dar are discernamantul inimii, din intelepciunea propriului inconstient. El simte aceasta lipsa de iubire. Nu accepta ca parintii lui sunt incapabili de iubire si chiar daca observa ca parintii colegului sunt mai buni ca ai lui, prefera sa isi asume responsabilitatea pentru faptul ca propriul parinte nu il poate iubi si atunci se incarca de vina. Va oscila intre dorinta de a zbura si vina.

Bineinteles ca sunt multi parinti care muncesc din greu sa asigure cele trebuincioase copilului, insa o masa calda, un acoperis deasupra capului si haine ca sa nu-i fie frig nu inseamna iubire, ci grija pentru trup. 

A iubi inseamna a te iubi pe tine insuti si pe cel drag de langa tine, a-ti iubi sinele neconditionat si a-ti creste sinele neconditionat. Si identic sa faci si cu sinele celui drag. Neconditionat.

Atentie (repet): relatia parinte – copil este o relatie neconditionata. Nu se ofera iubire doar daca ai un castig, seamana cu tine, e dragut sau iti vorbeste frumos ori ia note mari etc.

In momentul in care copiii nu simt iubirea se revolta, inconstient: chiulesc, fumeaza, se bat, fura etc. (pentru a atrage atentia si iubirea asupra lor).

Parintii l-au determinat prin neiubire pe acest copil sa fumeze, sa chiuleasca si apoi l-au pedepsit, inchinzandu-l in camera lui 3 saptamani , aratandu-i ca nu-i accepta revolta si dorinta lui de iubire, l-au pus sa-si ceara iertare (in orice context iertarea nu are sens, pentru ca in spatele oricarui comportament sta o intentie pozitiva pentru sine si nu are sens sa-ti ceri scuze pentru intentia ta pozititiva a sinelui propriu), pe urma l-au legat de ei prin dependenta si obedienta deoarece copilul fiind impins sa-si ceara iertare, s-a dezis de sinele lui si de personalitatea lui.

Adica… au distrus sinele copilului si personalitatea lui… Si i-au instalat haosul emotional si de aici fuga lui in minte si mentalizare excesiva. L-au distrus, efectiv.

Si mai ironic e faptul ca la fel au facut si parintii parintilor acestui copil. Bunicii acestui copil au facut la fel cu copiii lor; nu i-au considerat fiinta separata de ei, ci i-au transformat in sinele si imaginea lor. Tot ce au facut au facut pentru sinele lor.

A ramas in sarcina copilului ajuns adult sa rupa acest lant, aceasta mostenire in educatie. Asta daca va mai putea… Pentru ca acest comportament al parintilor se numeste in psihologie: tulburare de personalitate dependent pasiva.

Daca un parinte se rupe de acest comportament si are peste 45 de ani se numeste miracol (si tatal meu a devenit un miracol).

Un copil sau/si adult daca se rupe de acest comportament al parintelui devine de 100 de ori mai puternic si mai matur emotional si daca va mai si lupta cu vina pentru puterea castigata atunci sufletul lui va zbura din nou.

Dar cati cunosc si isi asuma aceasta lupta…?  Uita-te in jurul tau cati lordozati (dependenti de copilarie) si cifozati (cocosati- incarcati de poveri) si vei descoperi cati luptatori sunt si cati resemnati sunt in jurul tau.

Viata are sens doar confruntand si solutionand problemele emotionale. Acest proces doare pentru ca maturizeaza, dar e o suferinta legitima si nu trebuie confundata cu suferinta ca o consecinta a respingerii suferintei legitime.

Revenind la consecinte, persoana are 12 ani emotionali si nu 30 cat ar trebui sa aiba. Ca sa creasca la 13 ani, musculatura trebuie sa dea drumul vertebrelor pe curbura normala si ca sa se intample acest lucru, persoana  trebuie sa renunte la tiparele mentale sau dependentele aparute, in urma comportamentului parintilor la rebeliunea ei.

In acesti 17 ani s-au intamplat urmatoarele:

Persoana a uitat de sinele ei si ca sa supravietuiasca- a facut si face in continuare pe plac celorlalti, inclusiv parintilor.

Persoana nu poate sa isi asume cine este, din teama la nivel constient, nu inconstient. La nivel inconstient e o sete de razbunare pe tatal ei si pe fiecare barbat din viata ei. Si-ti explic:

Ea afirma:

De fiecare data cand ma suna tata simt teama. Raspund cu teama desi imi prefac vocea ca sa para normala.”

Nu mi-a placut niciodata piftia si acum mi se pare scarboasa. De dragul lui tata am luat o data o gura de piftie, doar ca sa-l vad cum se bucura. Am mestecat in greata de cateva ori-tata cu ochii mari m-a intrebat daca e buna, am dat din cap ca da si apoi m-am ridicat si am mers la baie sa scuip. Pleaser-ul din mine pana acolo s-a dresat. Sunt super falsa in jurul lor.” 

Adevaratul drag de tatal ei ar fi daca i-ar spune adevarul. Astfel tatal ei va creste emotional prin constientizarea gafelor facute in trecut si le-ar opri pe cele din prezent. Sau poate o va pedepsi. Si ce daca? Ea este adult si poate sa-si duca de grija. Dar ea nu realizeaza cum trebuie sa procedeze pentru ca are doar… 12 ani si parintilor le-a reusit manipularea. 

Astfel spus, tatal ei, asemenea unui clown de circ, isi face numarul manipulator in fata fiicei. Numarul e ridicol, dar fata rade, ii canta in struna, ca sa-l tina pe clown in minciuna. E singurul mod in care are curaj. Tinandu-l in minciuna lui, fata se razbuna pentru copilaria ei.

Acesta este un joc inconstient murdar care se intampla in nucleul societatii: familia.

Ea nu-i spune adevarul tatalui ei pentru ca a devenit si ea dependenta ca si el. Cerseste atentia lui. I-a cedat puterea lui. Si da atentie nicidecum sotului, cum se intampla de obicei, ci tatalui ei. Atentia ei la nivel de sine a ramas catre tatal ei, iar atentia la nivel de constiinta a indreptat-o sotului ei. Acest lucru s-a intamplat ca sa primeasca beneficii, atentie si afectiune, nevoi ramase la nivelul celor de la varsta de 12 ani, dupa cum arata si coloana clientei.

Ca si adult ea a pierdut devotamentul fata de adevar, acceptarea responsabilitatilor morale ce-i revin si echilibrul. Prin munca cu sinele ei si le va recupera.

Respiratia clientei este defectuoasa cauzand insuficienta respiratorie, fiindca nu poate respira situatia in care este.

Vocea si laringele clientei sunt afectate prin tiparele mentale (ea nu poate spune adevarul) si pozitionare gresita a gatului data de postura defectuoasa.

Aceasta este povestea unei cliente, dar ea este reprezentanta a mii de persoane cu probleme de coloana similare.

Problemele fizice sunt reprezentarea problemelor psihice si a tiparelor mentale. Acestea se pot rezolva prin constientizari, renuntarea la beneficiile obtinute din dependenta de manipulator si intelegerea intentiei pozitive pentru sinele manipulatorului din spatele comportamentului sau si intelegerea intentiei pozitive pentru sinele celui manipulat. Pe urma iti ramane lucrul pe fizic, pe fizicalitate sau inteligenta fizica cum ii mai spun teoreticienii.

Poti lucra de unul singur sau ca sa nu iti ia mult timp poti apela la un ghid priceput la trebusoare din acestea.

Lucrul pe astfel de trebusoare il incepem in „Workshop-ul pe Postura, Respiratie, Voce si Minte” din Bucuresti, in zilele de 14 si 15 Octombrie 2017. 

Cu drag,

Robert George Buliga

P.s.: Inscrierile la workshop se fac pe adresa de mail: robert@musictherapy.ro

P.p.s.: Legat de (jocul) Melinda-Jocurile Mintii, am ajuns in faza de tipografie.

E un joc psihologic de tip board game pe 4 niveluri;

nivelul 1 te invata sa faci diferenta intre intentii si dorinte ca apoi sa poti singur sa-ti atingi obiectivele;

-nivelul 2 te ghideaza sa-ti identifici manipulatorii, sa-ti contramanipulezi mintea si pe cei din exterior si sa obtii libertatea pe toate nivelurile;

-nivelul 3 te va ajuta sa-ti descoperi virusii care iti ingreuneaza calculatorul de pe umeri si implicit drumul catre ce-si doreste sufletul sau inima si

-nivelul 4 e deocamdata… secret- e doar pentru performeri.

Totul ca sa nu repeti povestea clientei din articolul de mai sus.

Revin.

 

 

Cine te impinge sa faci sex: Constiinta, Sinele sau Ego-ul?

Cine „te impinge” sa faci sex: Constiinta, Sinele sau Ego-ul?

Cine te impinge sa te duci la un serviciu slab platit: Constiinta sau Sinele? Ego-ul?

Cine te impinge sa muncesti cate 12-14 ore pe zi pana la epuizare?

Exista 3 campuri importante de energie in tine, pe care le percepi ca „voci.” Niste voci care ne spun chestii….Aceste voci sunt Constiinta, Ego-ul si Sinele.

CONSTIINTA:

Nu o sa-ti spun despre constiinta mare lucru pentru ca oricum n-ai facut nimic pentru ea; ai primit-o. Punct.

Unii ii spun Inspiratie Divina, Altii Inger Pazitor sau D-zeu.

Stiu ca pentru unii Constiinta este o notiune abstracta si e mai greu de inteles si integrat in propria viata, dar ea se manifesta in fiecare din noi, fara voia noastra.

Cum se manifesta?

Iti pun 2 intrebari:

  1. Daca nu ar exista legi ai ucide oameni?
  2. Daca nu ar exista legi ai fura?

Cu siguranta ai raspunde cu un „nu” clar.

Ei! Raspunzi cu un „nu” pentru ca se manifesta instant Constiinta ta.

Unii  au o Constiinta mai mare. Altii au o constiinta mai mica, probabil in functie de Cerul din care provine fiecare. Ca unul are o Constiinta mai mica si altul nu- nu e importanta dimensiunea Constiintei. Fiecare are rolul lui sub soare si ii este ingaduit sa faca ce poate face.

De ce iti scriu despre Constiinta?

Toata lumea se raporteaza la (Constiinta proprie) in loc sa se raporteze la Sinele lui. Lasa-ti in pace Constiinta si focuseaza-te sa-ti cresti Sinele. Si atunci faci voia divina. Si esti fericit.

Cea mai rapida metoda de a-ti creste Sinele este sa lucrezi pe postura, respiratia si vocea ta, eliminand tiparele mentale neconstructive care le influenteaza.

Observ ca majoritatea clientilor care vin de pe un Cer inalt si isi raporteaza viata la El intr-un mod gresit, au cele mai mari probleme (pe postura, respiratie si voce).

Sa te mandresti cu propria Constiinta aluneci in EGO si EGO-ul te duce in necazuri.

EGO:

Nu mai stiu cine a zis asta, dar e foarte „deep”: „Omul e totul si nimic, iar el crede ca e ceva. Asta e greseala, pacatul. De aici prejudecata personalitatii.” Asta sta la baza personalitatii noastre.

Si unde este  Ego este foarte multa suferinta.

Ce definitie dau Ego-ului:

Totalitatea actiunilor directe din exterior asupra sufletului (tau), actiuni in fata carora tu te aperi. Aceasta aparare este Ego-ul tau.

Nu esti ceea ce crezi tu ca esti.  Ceea ce crezi ca esti e un matrix, o alta realitate plasmuita de tine ca sa supravietuiesti. De aceea nu e indicat sa lupti cu Ego-ul sau sa-l anulezi. Nici macar sa-i impui. Poti doar sa te imprietenesti cu el (prin constientizare si responsabilizarea de dupa). Pentru responsabilizarea de dupa o sa revin cu un joc (boardgame) in curand.

In cazul in care vrei sa cresti repede emotional, social sau financiar iti recomand un singur focus: ascultarea Sinelui.

SINELE (constient):

Iti explic mai simplu ce este Sinele:

O clienta desi e intr-o relatie cu un barbat, la serviciu cand un coleg de munca flirteaza cu ea, la cererea lui, ea ii da numarul de telefon, intr-un mod spontan (crede-ma: e o persoana foarte serioasa).

Cand se intoarce la barbatul ei, plina de remuscari, ii descrie intamplarea de la serviciu si barbatul (cred ca era baiat) ii schimba abonamentul si numarul ei de telefon.

Dupa vreun an relatia lor se destrama si clienta intra in depresie (in prezent e bine si in relatie cu colegul de munca, care a insistat dupa depresia ei).

Intrebata in ce moment a actionat din Sine constient si in ce moment a actionat din Constiinta ea raspunde:

-„Cand am dat numarul de telefon am actionat din Sine si cand am actionat cu remuscari am actionat din Constiinta (Nu era onest, drept si corect fata de barbatul cu care eram deja in relatie sa flirtez cu altul)”.

Astfel se intampla cand te concentrezi pe Constiinta, ii dai energie sau putere si nu te concentrezi pe Sinele tau sa-l cresti pana in Constiinta si astfel sa nu mai actionezi dual.

Sinele nu creste prin activitate mentala si nu poate fi mentinut in viata gandind permanent (de aici mentalizarea excesiva). Sinele se intuieste, se asculta si se duce in actiune rapida. Altfel intervine mintea.

Pentru minte, momentul prezent abia daca exista. Numai trecutul si viitorul sunt considerate importante. „Mintea este mereu preocupata de mentinerea in viata a trecutului si proiectarea constanta in viitor pentru a-si asigura supravietuirea” (Eckhart Tolle).

Cei mai multi oameni se afla inca in ghearele mintii, se indentifica cu mintea lor si sunt condusi de ea.

Mai departe, iti descriu dialogul unei alte cliente; dialogul ei interior dintre: Constiinta, Sine si Ego.

 

Cu drag,

Robert George Buliga

PS: Urmatorul Workshop pe Postura, Respiratie, Voce si Minte se va tine pe data de 29 si 30 iulie 2017, in Bucuresti.

Inscrieri pe adresa:  robert@musictherapy.ro