Despre bărbatul din femeie sau cum să te relaxezi ca o pisică

O femeie înaltă şi blondă îmi strânge mâna puternic în faţa cabinetului meu pentru prima dată. Înaltă, suplă, cu trăsături ferme, curajoasă şi îmbrăcată în negru.

Acest tablou mă pune pe gânduri şi nu realizez de ce simt în mine uşoară tristeţe.

Această femeie misterioasă intră în cabinet, îşi aşează rucsacul într-un loc, haina în alt loc, geanta în alt loc şi ea se aşează pe scaun, în locul rămas liber în cameră. Acesta este un comportament tipic masculin care îşi marchează teritoriul, cu obiectele personale într-un spaţiu străin.

Diferenţa dintre un bărbat simplu şi unul asumat şi educat e că cel de-al doilea creează această amprentare cu privirea. Femeia misterioasă face această amprentare inconştient.

Deşi era blondă, mi-a venit să-i pun o mustaţă şi fiindcă era îmbrăcată în negru, mi-a venit foarte uşor să o îmbrac în haine de calugăr.

Arunc cu bricheta de pe masă în ea.

„Mă pedepsesc foarte tare din toate punctele de vedere. Caut perfecţiunea şi în momentul în care cineva mă dezamăgeşte, îl extirpez din viaţa mea ca pe o tumoară.”

Şi aşa i-am pus călugărului din faţa mea o sabie în mână. Abia acum am realizat ce mi se părea nenatural în vocea ei: în realitate vocea ei era mai dură, dar se prefăcea că e suavă.

„Să ştii, Robert, că eu mănânc foarte multă carne şi când mănânc, nu mă pot opri. Cred că am metabolismul unei cămile; sunt bulimică.”

Îmi iau inima în dinţi şi îi spun că în trecut călugării erau veritabili soldaţi şi după marşuri forţate şi după zile în care nu aveau ce să mănânce, prăduiau şi se hrăneau cât pentru o săptămână.

Râde…

„Apropo, ştii ce detest eu cel mai mult, Robert: că îmi pierd firea ca o femeie.”

Tot ceea ce este feminin în ea păstrează pentru orgoliu, pentru că aşa trebuie, nu pentru că îi place.

„Am intuiţia specific feminină şi când sunt supărată vreau să ia foc totul şi nimic în jurul meu să nu rămână viu.”

Arunc cu radiera în ea.

Un tablou apocaliptic văd în dreapta ei, cum un soldat călugar cu crucea lui Hristos pictata pe haine străpunge pântecul unei femei însărcinate păgâne. Şterg tulburat imaginea, mă apostrofez şi o întreb cu jumătate de gura: „…eşti…sadică?” şi ea răspunde cu ochi taioşi şi mândri:

„DA. SUNT.”

„Îmi place să deţin controlul. Îmi aleg bărbaţi tineri şi inocenţi. Consider foaaarte drăguţă inocenţa şi mă entuziasmează.”

Cumva eşti atrasă de oameni care crezi că au ceva ce tu nu ai?

„Da! Exact.”

Duritatea, sadismul, masculinitatea (din femeie) sunt gardieni ai unui suflet foarte sensibil, pur…de domeniul inefabilului, care devine legendă fiindcă nu a fost vazut de niciun muritor.

Arunc cu un marker în ea.

Explodează. „De când am venit, din când în când tot arunci cu câte un obiect în mine. Ce se întamplă?” întreabă ea siderată.

Mentalizezi într-una. Vorbeşti de parcă ai avea un discurs pregătit, îţi controlezi foarte mult vocea şi fiind conştient că pentru tine este atipic ca terapeutul să arunce din senin cu obiecte în client, te scot din filmul tau, te fac să pierzi controlul, te bag în emoţii şi astfel îţi văd sufletul. Pentru el ai venit la mine şi nu pentru mintea ta.

Râde năstruşnic.

Mă ridic. Mă îndrept spre paltonul ei lung şi elegant. Îl iau şi dau să ies afară din cabinet, rugând-o: „Rogu-te, lasă-mă să-ţi tăvălesc acest palton prin noroiul de afară.”

Sare ca arsă. Ţipă la mine: „Paltonul meeeu!” şi mi-l trage din mână, cu disperare şi satisfăcută: „Accept orice, până la haine!”.

Păi, da. Voiam să văd cât de mult ţii la ceea ce ai construit până acum, mental. Şi observ că va fi greu de modificat imaginea ta faţa de tine, de care ţii cu dinţii şi ironic, te plângi de ea.

Şi fiindcă era necesar să mergem pe soluţii, am întrebat-o ce îi place să facă foarte mult. Ea imi răspunde ca îi place să gătească, o încurajez şi o rog ca şi soluţie, să-şi arunce la gunoi ceea ce a gătit frumos şi gustos.

Scot cutter-ul din sertar şi o rog să-mi dea poşeta să o fac franjuri.

O pun să-mi dea şiretul doar de la o gheată ca să-l arunc în coşul cu gunoi.

Părul blond şi bogat îi recomand să-l spele cu săpun de rufe Cheia.

E din ce în ce mai speriată şi mă întreabă: „Doamne, Dumnezeule, ce e cu reţeta asta?!?”

Foarte calm, îi răspund: vreau să scoţi în exterior CA SĂ VEZI ceea ce îţi faci tu în interior – îţi baţi joc de tine şi de viaţa ta.

Două lacrimi mari îi brăzdează obrajii…

Sunt doar două căi de a ieşi din acest cabinet: pe uşă, exact pe unde ai intrat, spre a te întoarce la viaţa ta să vegetezi şi pe fereastră, de mână cu suferinţa. Tu trăieşti în suferinţă, anost şi fiindcă te-ai obişnuit nu mai vezi acest lucru. Mai multă suferinţă te va trezi.

Toţi fugim de suferinţă fiindcă am fost educaţi că ea ne duce pe drumul greşit, dar în cazul acestei femei (şi a celor ca ea) care copiază viaţa interioară a unui bărbat suferinţa o va ajuta să vadă că tot ceea ce este feminin în ea (emoţii diverse, emoţii intense, debit verbal, intuiţie, profunzime, libertate, poezie) înăbuşă pentru a trăi şi simţi ca un bărbat.

Spre final, o întreb: ce vei face?

Şi îmi răspunde: „Nu ştiu…aştept ceva…”

Ce?

„Să iau o decizie.”

Din păcate, tot bărbatul a vorbit.

Îi explic că a acţiona după ce ai luat o decizie este tipic masculin. Iar o femeie îşi ascultă intuiţia.

Mă întreabă foarte mirată: „Cum să îmi ascult eu intuiţia dacă până acum am ignorat-o?”

În 7 paşi:

1. Dacă eşti femeie, asigură-ţi un val (un mediu) de femei care nu salivează la a face un bărbat cu capul, nu visează să plece în războaie vikinge, nu-si doresc sa nu aibă copii, nu se plâng continuu că sunt femei. Dacă eşti bărbatoasă, îţi place să delegi, înconjoară-te de femei feminine, seducătoare, cu mult estrogen, jucăuşe, copilăroase (conceptul de copilă trebuie să existe în fiecare femeie).
2. Acţionează înainte de a decide. Obişnuieste-ţi creierul să intuiască, nu să gândească. Fă un pas chiar dacă nu ştii în ce direcţie vrei să mergi. Când vei face acel pas, vei fi altă persoană şi atunci vei ştii.

Indiferent dacă crezi în tine sau nu, dacă crezi în cineva sau dacă nu crezi în nimeni, dacă crezi în Dumnezeu sau nu, indiferent în ce crezi, în ce nu crezi, FĂ UN PRIM PAS şi pe urmă DECIDE.

Războiul cu feminitatea este războiul cu Dumnezeu: sufletul nu are sex, e jumătate masculin, jumătate feminin şi când vii la întrupare ca femeie, vii să creşti acea jumătate feminină. Opunându-te acestei creşteri, lupţi contra vieţii.

3. Priveste o pisică, să înveţi relaxarea.  Toţi şi toate suntem încordaţi pentru că ne luăm greutăţi mai mari decât putem duce, din minte şi nu din suflet şi odata obişnuiţi nu mai realizăm cât suntem de încordaţi.

4. Nu mai juca teatru arătându-te dură şi concentrează-te să înţelegi acel suflet pur pe care îl păzeşte duritatea ta. Deci bucură-te ca îl ai!

5. Nu mai fă nimic singură. Fă împreună cu cineva. Opreşte-te din a delega şi a lucra pe cont propriu. Vei învaţa să trăieşti în cooperare.

6. Dacă simţi rezistenţă în schimbare, acolo este calea ta. Cere-mi ajutorul în testarea următorilor parametri: flexibilitatea, controlul perceput, stabilitatea, optimismul, dorinţa de schimbare, confortul cu schimbarea, disponibilitatea pentru schimbare, anticiparea schimbării, energia pentru schimbare (aceşti parametri sunt valabili şi pentru bărbaţi).

7. Nu faceţi compromisuri (cu sufletul vostru).

Cu drag,

Robert George Buliga

PS: pentru cei care au cumpărat jocul Melinda, urmează să primiti şi varianta scurtă a instrucţiunilor de joc (pe lângă manualul care l-aţi primit deja în cutia de joc).

Nu uitaţi să jucaţi măcar o data pe lună pentru că vă trage de mânecă spre drumul autenticităţii sufletului vostru.