Cum copilărim când creștem mari

Poți să trăiești bucuria din prezent sau inconștient să fii încă influențat de traumele din copilărie. Prin urmare la fiecare nesiguranță ca adult să aluneci în trecutul copilăriei tale. Sau să visezi cu ochii deschiși, adică în viitor.

Chiar dacă crești și devii adult, dacă nu conștientizezi trecutul și nu-l lucrezi, duci cumva în spate inconștient toată copilăria: ce a zis mama la un moment dat despre tine, cum s-a comportat tata când ai greșit, ce ai construit tu în minte când -de exemplu- tata a părăsit-o pe mama etc.

M-a rugat zilele trecute un client să îl ajut să-și cumpere un clarinet nou după ce a descoperit că își doreste să cânte din nou la instrument și că nu înțelege de ce a renunțat la cariera în muzică, deși a terminat Conservatorul.

Am pornit amândoi pe jos, magazinul fiind aproape de sediul meu, și brusc îi văd niște grimase pe față, se oprește și rămâne în urmă. Îmi spune că–l doare laba piciorului și că nu mai poate să calce.

Omul chiar șchiopăta.

Mi-a venit să-l întreb ce mai face mama lui... (nu știu de unde mi-a venit întrebarea asta tâmpă în acest context).

Se uită mirat la mine, din ce în ce mai contrariat, dar mi-a răspuns cu jumătate de gură: „E la clinică, a fost chiar ziua ei de naștere ieri și i-am dus niște flori.” (Mama lui lucrează ca medic la acea clinică). Și șchiopăta din ce în ce mai grav.

Interesant că mâna lui o ținea tot timpul la șale, în zona lombară și mi s-a plâns de multe ori de dureri lombare. Uitându-mă la el am văzut un cordon ombilical netăiat CARE-L TRAGE ÎN FAȚĂ și-i arcuiește zona lombară într-o lordoză lombară.

Mi-a mai venit o întrebare idioată când omul deja gemea de durere: Nu mai e cu tatăl tău și după ce a avut mai mulți prieteni, acum e singură, așa-i?

Omul s-a oprit și s-a uitat lung la mine și speriat: „Da. Mă tot ține legat de ea prin diverse șantaje emoționale„. Și se oprește brusc când își dă seama ce a spus.

S-a dus spre o bancă să se odihnească. A șchiopătat câțiva pași și l-am întrebat: ce ți-a zis mama ta la ultimul tău concert?

Obosit de întrebările mele și de durerea din picior, mi-a răspuns fără el, pe o altă voce, stinsă, de copil: „Să mă opresc din studiu la clarinet și să dau la medicină; să fiu medic ca ea”.

L-am întrebat: ce ți-a zis mai exact?

Mi-a răspuns: „să nu mai țin… penisul ăla în gură” (adică clarinetul)…

Am văzut atunci un bărbat înalt (adică clientul meu), la 1,90 m, puternic în corp cum se înmoaie, brațele i se duc în față și lacrimi încep să-i curgă pe obraz, fără să plângă.

Și pieptul se umflă din ce în ce mai ritmat din cauza respirațiilor scurte și dese și o frumusețe de atac de panică și o hiperventilație pun stăpânire pe el.

I-am dus mâinile lui sub coaste în lateral și cu mâinile mele peste ale lui am presat ca atenția lui să se ducă pe respirație laterală abdominală. În 10 secunde respirația i s-a calmat.

S-a dilatat timpul și… am stat cred că vreo 10 minute în picioare -amândoi- în… liniște….

Am început să-i vorbesc despre diferența dintre cele mai bune clarinete de pe glob: Buffet Crampon Tosca și Buffet Crampon Divine.

Și cum discuția se desfășura din ce în ce mai rapid printre detaliile tehnice, pașii noștri se apropiau de magazinul de clarinete.

A probat unul-două clarinete și și-a cumpărat un Buffet Crampon Tosca. Era fericit.

-„Nu mă mai doare piciorul,” a spus brusc și i-am zis doar un: știu.

În cazul de față mama lui e un părinte castrant (inconștient), deși doreste ce este mai bun pentru fiul ei.

În cazul clarinetistului, inconștient, și prin acțiuni și prin atitudine e o victimă; mai exact: a fost.

Probabil te gândești că acest caz-al clarinetistului- e un caz izolat, însă rezultatele testului (au făcut testul 2876 de persoane) din articolul anterior (https://musictherapy.ro/unde-alergam-cand-fugim-de-noi/ ) și feedback-ul lor m-au lăsat fără cuvinte câteva zile:

-492 de persoane au raspuns asemănător cu această persoană, C.:

„Am avut părinți foarte severi, care erau drăguți doar când era cineva de față, nu când eram bolnavă. Asta până pe la vreo 7 ani. După aia nu au mai fost drăguți :).”

-500 de persoane au scris aproape identic cu următoarea persoană, I. :

“am simțit suferința,.. când eram copil și încercam să împărtășesc ceva cu părinții mei sau pur și simplu să fiu în preajma lor, … (ei nu erau ), iar tatăl meu mă lua peste picior. De fiecare dată.”

-478 de persoane au răspuns aproximativ cu A.:

„în trecut am fost introvertă rău, abia scoteam două vorbe; și, da, când eram mică primeam afecțiune doar atunci când eram bolnavă, căci am crescut într-o familie cu 6 copii, și eu care sunt al 5-lea copil ar fi trebuit să fiu băiat. :)”

-380 de persoane au scris asemănător cu R.:

„Într-adevăr ai dreptate, modelul meu de victimă este mama, ea este cea de la care am învățat că totul este un sacrificiu și că să înduri cu stoicism este o virtute.
În fine, nu o condamn, constat doar…”

-500 de persoane au răspuns aproximativ în acest fel:

„da; părinții mei eu fost severi dar eu nu le-aș reproșa așa, ci mai degrabă o anume răceală în ceea ce privește exprimarea sentimentelor, lucru cu care mă confrunt și eu acum. Deși sunt femeie, nu prea știu cum să exprim ce simt, mă rușinez la auzul unor cuvinte în gândul meu și nu le spun cu voce tare, le țin pe toate în mine, bune, rele iar cei care mă cunosc bine știu că de exemplu atunci când sunt nervoasă e musai să fiu lăsăta în pace. De asemenea, sunt destul de reticentă în ceea ce privește apropierea fizică, prefer o zonă de securitate între mine și oricine altcineva”.

-100 de persoane mi-au scris asemănător:

„Este adevărat tot ce ai zis… De la mama am împrumutat statutul de victimă.., nu vreau să fiu așa… îmi doresc și vreau să scap de el… Am conștientizat când fetița mea de 11 ani îl are și ea…
Nu vreau asta.
Aici e durerea mea…”

-426 de persoane au scris aproximativ indentic:

„Mulțumesc pentru răspuns, da, sunt o mare plângăcioasă, ma plâng de orice obstacol, cât de mic, iar atitudinea de victimă o am și de la mama și de la tata. Mama ne zicea mereu că trebuie să meritam acel lucru pe care voiam să ni-l cumpere. Tata are o cifoză pronunțată, așa are și fratele meu, și eu, dar mai puțin pronunțată, la fel și sora mea, și m-a deranjat destul de tare întotdeauna, mai ales că știam că nu am ce să fac ca să corectez acest lucru, și sunt suparată și pe mama uneori că nu ne-a corectat postura”.

Poate și tu ai o astfel de istorie, însă consideri irelevant să scormonești în trecut că nu mai poți schimba nimic. Poate îți este rușine să-ți analizezi părinții sau ai prea mult bun simț ca să judeci ce a fost.

Nu e vorba de a-ți judeca părinții, ci e vorba de a păstra sau reevalua ce ai primit de la ei: ce îți face bine să păstrezi și ce te încurcă sau te întristează să elimini. Sau și mai important, să nu transmiți mai departe copiilor tăi, iubitei sau iubitului, partenerei sau partenerului.

Generația părinților noștri a trăit momente în care căldura, mâncarea și îmbrăcămintea se obțineau cu un efort total. Sufletul copiilor a fost pus pe locul 2 sau pe niciun loc.

Tu, iubit sau educat în acest fel, să nu educi sau să iubești în același fel greșit în care au făcut părinții tăi cu tine.

Tu cum îți iubești copiii; cum îi educi?

Dacă nu ai copii – cum te comporți cu iubita/iubitul, partenera/partenerul ? După cum te-au educat părinții sau după cum te-ai educat singur?

Postura corpului oglindește grijile psihice, respirația devine superficială când nu mai putem respira prezentul și vocea înregistrează chinurile minții. 

Toți adulții care sunt dependenți de: mama, tata, bani, lume materială, iubiți sau iubite, job-uri și care nu au fost niciodată pe propriile picioare emoțional și material suferă de lordoză lombară și cu cât poverile psihice sunt mai mari, suferă și de lordoză cervicală și cifoză.

Cum nu am cum să te văd fizic, încerc să te ajut să îți înțelegi jocul minții tale.

Te invit acum la un nou experiment până ne vedem la vreun Workshop pe Postură, Respirație, Voce și Minte.

M-aș bucura ca articolele mele să-ți dea conștientizări din ce în ce mai profunde și când ajungi în vreun atelier de-al meu să te iau de la un alt nivel de lucru-mai avansat. 

Mai jos, e un scurt test la finalul căruia vei primi pe mail o sugestie de lucru, tu cu tine (nu îți pot da mai multe detalii pentru a nu-ți influența răspunsurile tale).

Atât doar: testul e despre jocul minții tale și trăitul tău în trecut, prezent sau viitor:

Cu drag,

Robert George Buliga

P.S.: “Workshop-ul pe Postură, Respirație, Voce și Minte” are loc pe 2 și 3 iulie 2016 (sâmbătă și duminică) în București.

Următorul workshop în București va fi pe 23 și 24 iulie (sâmbătă și duminică) 2016.

Înscrieri pe adresa de mail:  robert@musictherapy.ro

P.P.S:

În Cluj Napoca are loc un “Atelier Intensiv pe Postură, Respirație, Voce și Minte” în zilele de 20-26 iunie 2016.

În perioada 1-7 august voi fi la Iași.

În luna septembrie vor fi 4 ateliere de lucru intensiv câte o săptămână fiecare la mare (Constanța sau într-o zonă mai retrasă de pe litoral).

Înscrieri pe adresa de mail: robertbuliga@yahoo.com