Cum să nu mai amâni

Cum să nu mai amâni poate fi startul pe o conștientizare legată de trecut sau poate fi un întins de aripi înainte de a zbura. Din propria închisoare.

Printre urările tradiționale de „La mulți ani” de ziua mea de naștere a venit pe mail și o urare mai specială:

„Dragă Robert,
A trecut un an de când am început o altă viață. Și asta datorită ajutorului tău. 

Anul trecut, la începutul verii, am venit la un workshop de-al tău pe postură, pentru o problemă serioasă la coloană.

În acest workshop am descoperit legătura profundă între problemele personale fizice și modul în care gândesc. M-am bucurat că există o persoană care să îmbine dezvoltarea mea pe toate planurile, fără să mă trateze cu superioritate.

Am înțeles repede că defecțiunea coloanei vine de la o durere sufletească acută și m-ai ajutat să o depistez repede: locul de muncă. Am înțeles că postura nu poate fi corectată până nu elimin cauza. Să plec cât mai repede din locul care îmi măcina nervii și care nu mă mai stimula în niciun fel. 

Eram foarte speriată și dezorientată și plângeam mult. Tu mi-ai oferit un umăr să plâng, m-ai ajutat și mi-ai propus o soluție de rezervă.  Mi-ai promis că-mi ești client cât să-mi câștig necesarul pe care îl câștigam la serviciu – numai ca să plec din locul care îmi producea suferință. Gestul ăsta mi-a dat siguranța să mă arunc în gol!

Și mi-am dat demisia. Foarte repede am constatat că primul plan nu a fost realist, îmi doream altceva. Am făcut împreună al doilea plan. Alte lacrimi, alte frici. 

De data asta, mi-am eliberat repede  mintea și ideile au venit una după alta. Am avut curaj să fac o schimbare radicală în carieră. O schimbare ce mi-o doream de foarte-foarte mult timp…

Acum, după un an, sunt un om nou, liniștit, liber, încrezător în noul drum profesional pe care l-am inceput. Este greu pentru că am multe de recuperat în scurt timp. Dar am deprins abilitățile necesare să merg mai departe, încrezătoare. Îți sunt recunoscătoare pentru impulsul pe care mi l-ai dat și pentru răbdarea pe care ai avut-o cu mine.

Mulțumesc x1000000…
M.”

Această persoană venise la mine cu o lordoză lombară dureroasă, tasare de vertebre lombare și dubla hernie de disc. Avea o rezistență fantastică de a trăi viața din plin. Toate aspectele vieții ei erau jumătăți de măsură. Frică peste frică.

Cred că e clienta care a plâns cel mai mult în ședințele individuale.

Când nu mai avea răbdare se enerva ca un copil răsfățat de grădiniță.

Dacă facea un plan, în următoarele ședințe nu mai era valabil; îl schimba. În adevăr nu eu am ajutat-o. A ajutat-o bunul ei simț, conștientizarea și asumarea fluctuațiilor ei emoționale. Toate fluctuațiile emoționale au fost prezente prin felul ei de a fi și în plus spre a mă testa dacă rezist sau dacă sunt de încredere. I-am < tăiat-o> de câteva ori căci se pierdea timp prețios și a înțeles.

Cheia la toate schimbările a fost lucrul pe nivelul de prezență care i-a mărit capacitatea de observator al propriei persoane. A lucrat foarte mult prin ritualuri zilnice pentru a observa primul gând și a echilibra cu gândirea. 

Lucrul pe respirație pe cele 5 nivele a ajutat-o să facă liniște în interiorul ei.

Am ajutat-o sa identifice ce anume îi făcea rău, care îi era dependența; dependentă de trecut: dependentă de durere, de nereușita profesională, de copilaria tristă și de vorbele negative ale părinților.

Având un job care nu îi plăcea și o stresa, ea se plângea mereu la colegi și prieteni, iar asta o „ajuta” să se descarce și să meargă mai departe, la aceeași job. Nu era însă decât o dependentă, o nevoie acută de atenție și iubire care se obținea prin poziția de victimă. 

A descoperit că nu-i funcționa relația cu soțul ei: „Iar nu mai am soț, ci doar un corporatist…” Și alte lacrimi. Îmi amintesc că i-am dat o replică de genul: <Păi, învață să săruți.> A sărit ca arsă: „Ce vrei să spui?” I-am explicat că inteligența fizică fiind scăzută și buzele nu au priză în creierul emoțional.” S-a apucat de exersat cu soțul ei.

Nu s-a oprit din conștientizare. A muncit mult, a luptat cu fricile ei și acum sufletul ei e liniștit.

Îmi spunea de la o ședință la alta: „Îmi place lumea asta nouă.” „Sunt liberă.” Și râdea ca un copil.

Fac un salt, de cadru și de timp, la mare. Stațiunea Mamaia, pe plajă.

Mă uit în jur și deși văd oameni liberi și bucuroși de concediu, văd prizonieri; oameni dependenți și împovărați pentru ca asta se vede în postura corpului lor.

Mai jos sunt câteva poze unde corpul prin postura defectuoasă arată ce e in interior: suferință, neliniște, nesiguranță, dependență… Toți pozații stau excesiv în trecut și gânditori la defectele lor:

Coloana vertebrală e ceea ce e mai profund în noi, „pilonul central” în jurul căruia este construit totul și pe care se bazeaza totul (acolo unde sunt credințele cele mai adânci, de bază – față de viață).

Corpul are nevoie să intre din nou în postura corectă, iar mintea să fie eliberată prin adevăr de limitări.

Nu pot să te îndrum pe postură căci nu te văd, însă pot să te ajut să-ți eliberezi mintea sau poate doar să te validezi că ești pe calea bună, printr-un mic test; (nu-ți dau alte detalii legate de test ca să nu te influențez). Apoi vei primi o sugestie de lucru pentru tine:

Cu drag,

Robert George Buliga

P.s.: Următorul Workshop pe Postură, Respirație, Voce și Minte va avea loc pe data de 13-14 mai 2017. 

Înscrieri pe adresa de mail: robert@musictherapy.ro