Modul suprem de a-ți iubi sinele sau De ce femeile sunt mai capabile de iubire

Cuprins

iubireA iubi = un sentiment care poate exista simultan doar între 3 persoane: tu, aproapele și D-zeu.

Pornind de la ideea că o deprindere corectă se poate face în 25 de zile am construit un program de 25 de ședințe individuale și 2 zile de workshop pe probleme de postură, respirație, voce și minte, deoarece: postura, respirația și vocea sunt cele 3 oglinzi ale minții și se influențează între ele.

M-am gândit ca acum în scris să iau cazul unui client și să-ți prezint evoluția lui în fiecare din cele 25 de ședințe (cu acordul lui și sub anonimat). Doar vorbele lui cu mici explicații, întrucât e mult de scris.

Clienta – o mămică de 37 de ani – cu probleme serioase de respirație, postură defectuoasă (lordoză lombară) și acuza pierderea memoriei.

Atât. Nici un alt detaliu în plus.

ȘEDINȚA 1:

Se împiedica de obiectele din sediu. Se urcă cu picioarele pe un calendar mayas din ceramică arsă vechi de pe la 1900. Varsă paharul cu apă. Clipește des, ochii fac un du-te-vino prin cameră continuu și când stă jos mișcă nervos când o mâna, când cealaltă, când un picior. Zâmbește întruna mecanic și se subapreciază non-stop. Umerii sunt căzuți, spatele e încovoiat ca un semn de întrebare și se chinuie când respira.

După o discuție de o oră îi spun că nu are probleme grave, îi subliniez mereu calitățile ei și îi explic cauza tuturor disfuncțiunilor la ea: lipsa afecțiunii (și-n gând constat simptomele unui om agresat continuu-nu îi spun acest lucru). Îi cer până la următoarea ședință să caute să transpire prin orice tip de mișcare și să se joace ca un copil; de azi nu mai e adult. Doar copil.

ȘEDINȚA 2:

„Robert, după ce am plecat de la tine am fost din nou copil; niciodată nu am fost atât de fericită.”

Îi explic fiecare vorbă, gest și comportament non-verbal al ei din ședință. Îi explic cum funcționează. Îmi confirmă și pleacă f mirată.

ȘEDINȚA 3:

„Am avut senzația că îmi cresc crengi și rădăcini după ce am plecat de la tine.”

Îmi spune că e f curioasă cine e ea.

Recunoaște că are agresivitate în ea și o respinge. Îi fac cunoștință și se împrietenește cu ea.

ȘEDINȚA 4:

Se prostește pentru că simte din ce în ce mai mult că nu stă în prezent.

ȘEDINȚA 5:

Plânge. A aflat că mama ei are cancer. Hotărăște să renunțe la demersurile ei pentru a se ocupa de mama ei. Îmi spune că e un mare obstacol pt ea, cancerul mamei.

O întreb: cancerul reprezinta un obstacol pentru ea sau pentru mama ei? Rămâne cu gura căscată….

ȘEDINȚA 6:

Robert, e totul nou pentru mine. Sunt senzații noi, faine; simt un soi de libertate, dar acoperită de vină.

Nu poate să-și explice pentru ce se simte vinovată și e șocată…

Îi spun că pentru această stare de vină nu poate să respire.

Pentru a o face să înțeleagă ce s-a întâmplat cu ea și de unde a apărut vina, îmi pun niște mănuși de box în mana, îi dau și ei o pereche de mânuși și-i cer să încerce să mă atingă.

Încercam noi să ne jucăm de-a boxul și ea… nicio reacție. O ating ușor cu mănușa în mănușa ei apoi în cot, umăr și ea… nicio reacție. Mă fac că dau din greșeala mana spre fața ei și ea… nicio clipire de ochi.

O întreb de ce nu poate să dea nici măcar în joacă (doar ne jucăm și discuțiile cu ea erau foarte deschise și sincere) și se face albă la față și ca și cum ar avea o revelație îmi spune:

fc„Robert, când eram de clasa a 4-a mama mea m-a bătut atât de tare încât am prins-o de mâini și am împins-o. Mama s-a enervat atât de tare încât m-a bătut vreo 2 ore ca pe un câine și când a văzut că eu leșin s-a oprit și m-a pus să stau în genunchi în fața ei și să-i pup mâinile. Atunci, cu satisfacție i-a zis bunicii mele care a participat la tot acest spectacol: ” Vezi, de acum încolo fata aceasta toată viața îmi va fi supusă.”

„Realizez că dacă respir pentru mine atunci trăiesc pentru mine”. Abia poate să vorbească și continuă: ” de la acea bătaie din copilărie am rămas cu credința că dacă nu trăiesc pentru mama atunci mama mă va ucide.” „Mă simt vinovată că respir pentru mine”.

ȘEDINȚA 7:

Își pierde buletinul și exclamă: „știi ce gând mi-a trecut prin minte când am pierdut buletinul? Vine mama și-mi fură identitatea.”

Îmi continuă mirată, cu vocea tremurându-i de lucrurile care i se dezvăluie: „ când eram mică, mama după ce se certa cu tata, din răzbunare, ne lăsa fără mâncare; „ în certurile ei cu tata, mama juca teatru și își lua la revedere și mă anunța că se duce să se sinucidă. Scena se repeta.”

ȘEDINȚA 8:

A aflat ce a fost mama ei pentru ea și mai este:” un manipulator emoțional”.

ȘEDINȚA 9:

O învăț să cânte popește, nu din texte religioase, ci dintr-o carte de bucate ”Se puuun 300 de grame de fainăăăă, cu o linguriiiță de sare de lamââââie; se bat bine 3 oua și se amestecă până devine aluaaaaaaat.”

Râde ca un copil

ȘEDINȚA 10:

Îngheață când o întreb de ce s-a lăsat manipulată aproape 3 decenii? Cel manipulat întotdeauna are și un avantaj. Îmi răspunde, după un timp:

„M-am agătat de durerea din copilărie pentru că atunci am fost și foarte creativă. Am crezut că dacă mă despart de durerea din copilărie pierd CREATIVITATEA ȘI FRUMUSEȚEA COPILĂRIEI.” „Am vrut să rămân la vârsta de copil și pentru că modelele de adult pe care le aveam nu îmi plăceau.”

womenȘEDINȚA 11:

Este din ce în ce mai speriată: „Robert, am rămas eu cu mine acum. Ce fac cu mine?”

Îi explic că viața de adult are propriile jucării, bineînțeles diferite de ale copilăriei.

Se autointitulează: FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ.

Îi este frica de prezent.

Când respiră corect i se face rău. Ne întoarcem la respirația defectuoasă pentru moment.

ȘEDINȚA 12:

Teama de nou îi devine comodă.

Începe să respire corect în unele momente când e lipsită de teamă.

Se plânge de memorie fără să realizeze că memoria din trecut vine cu repeziciune. Îi explic că se comportă ca un om înalt care se plânge că nu e înalt. Râde…

ȘEDINȚA 13:

Realizează cât de frică îi este de mama ei. Îngheață.

Lucrăm pe confruntare.

ȘEDINȚA 14:

„Robert, vin oameni frumoși spre mine”, „ mă simt f ușoară”, „vorbesc cu grijile mele”.

imasȘEDINȚA 15:

Lucrăm intens pe respirație si apar alte conștientizări și rezolvări:

„Cred că nu am cum să-mi asigur existența de una singură sș de aceea am stat toată viața pe lângă oameni puternici și care au un scop în viață”, ”am muncit pt ei așteptând frustrată să-mi dea și mie ceva…”

Are un examen de dat, însă nu vrea să și-l ia pentru că îi este f greu „să aiba acces la sursa ei”. Îi e teamă să își folosească cunoștințele.

ȘEDINȚA 16:

Îmi spune cu durere că-i lipsește o relație…

ȘEDINȚA 17:

Înțelege că atunci când infrunți un manipulator, acesta te admiră și se compară cu tine.

ȘEDINȚA 18:

„Am știut că, dacă respir pentru mine, atunci trăiesc pentru mine. Copil fiind, am avut convingerea că dacă îndrăznesc să trăiesc pentru mine, mama mă va ucide.”

ȘEDINȚA 19:

Înțelege ce este compromisul: dezicerea de primul ei gând. Înțelege și confirmă că analizează totul rațional și-și blamează intuiția, fiindu-i frică.

ȘEDINȚA 20:

Lucrăm pe prezent prin postură. Lucrăm pe mers.

luned-mari-anche-agitati-3bmeteo-60469ȘEDINȚA 21:

„Mama mea se hrănește din  energia mea, chiar dacă e la distanță. M-am sabotat și mă sabotez ca mama să aibă ce lua.”

ȘEDINȚA 22:

„Robert , vreau să renunț la lucrul cu tine.” „Consider că am progresat cât meritam.”

O întreb: <cine stabilește cât meriți? Tu cea veche sau cea nouă?> Pleacă dezamagită de ea când găsește răspunsul.

ȘEDINȚA 23:

Revine în ședințe.

Dialog cu ea:

Ea: „Robert, ce fac cu mine?”

Eu: <Întreții prezentul. Ca să nu te intorci la ce ai fost și să cazi mai jos decât ai fost.>

Ea: „Nu am niciun motiv de fericire, dar mă simt atât de bine: ȘTIU CINE SUNT.”

ȘEDINȚA 24:

Îi spune mamei ei cum s-a simțit în toată copilăria ei și cât de mult au durut-o vorbele, gesturile și bătăile ei. Mama ei îngheață…

ȘEDINȚA 25:

Mama ei încercă să își spele picioarele fiindcă tocmai ieșise din spital și se misca greu.

„ Am luat un lighean și i-am spalat picioarele mamei mele. Mama mi-a zis speriată și cu vinovăție : Nu , nu trebuie… I-am raspuns -Mama, dacă ți-am zis ce m-a durut în copilărie și la comportamentul tău, nu înseamnă că nu te iubesc. Eu am ales să te iubesc”. 

„Acum l-am înțeles pe Hristos și de ce a spălat picioarele ucenicilor Lui.”

„Robert, mi-a lăudat mama postura.”

„Robert, respir și simt că mă hrănesc.”

 

Dar, spre norocul meu, ne scrie și clienta despre câte a pătimit cu mine.

Îți scrie ție:

buburuzaAm căutat mult timp calea pentru o viață frumoasă, liniștită și plină de sens. Găseam uși și apoi alte uși și acestea odată deschise duceau către drumuri închise.

Am citit despre terapia prin muzică și m-a atras. Faptul că respiram destul de greu, superficial și mă concentram pe trecut sau viitor, aproape niciodată pe prezent, am realizat încă de la primele ședințe. Erau atât de obișnuite aceste stări încât mi se părea imposibil să se mai schimbe ceva în viața mea. Mă așteptam la un răspuns de genul: în cazul tău nu se poate face nimic, așa ești structurată și e cazul să accepți situația.

Dar… surpriza: am primit o nouă perspectivă, răbdare, un proces bine condus pentru a mă descoperi pe mine, dincolo de ceea ce știam sau, mai bine zis, credeam eu ca știu. Un om atât de cald și altruist a reușit cu măiestrie și răbdare, să mă învețe tehnici de respirație și bucuria de a trăi în prezent. Mai mult, prin acest proces, am găsit momentele cheie din trecut, marcante și totuși uitate.

Inițial a fost o regăsire dureroasă, tristă și am avut sentimentul că mi-a fost furat dreptul de a mă bucura de viața mea. Mai grav, educația am primit-o de la mama. E greu de spus disperarea și momentul de neputință, de damnare, care a apărut. De ce eu? De ce mie mi s-a întâmplat să am un părinte castrant? E un blestem pe viață? Cam așa gândeam inițial.

Dar, ulterior, s-au întâmplat 2 lucruri: am continuat procesul de reasamblare a propriei ființe, pe baze mai bune, ghidată excelent și am aflat că mama s-a îmbolnăvit grav. Și am descoperit ce mult o iubesc pe mama și ce mult doresc să fie sănătoasă și să aibă șansa unor ani plini de înțelepciune.

Am ales să fiu lângă ea și să o iubesc indiferent de trecut, pentru că așa este prezentul meu acum: luminos și bun. Am primit șansa de a găsi un OM și un program pentru mine și am bucuria să pot dărui la rândul meu bunătatea, răbdarea și altruismul pe care le-am primit. Am reușit să respir, să ajung la o postură frumoasă, să trăiesc prezentul și să simt esența ființei mele. Până la urmă a fost o poveste de dragoste, a mea pentru mama și pentru bucuria de a trăi.

Mulțumesc din suflet, Robert George Buliga.”

P.s. Ultimele „Workshop-uri pe Postură, Respirație, Voce și Minte” din București din acest an se țin pe 29-30 octombrie și 26-27 noiembrie 2016.

Înscrieri și detalii pe adresa: robert@musictherapy.ro

 

Robert

35 de răspunsuri

  1. Buna,
    Numele meu este Stefania si simt ca trebuie sa vorbesc cu Robert, simt ca imi trebui ajutor pentru a imi da deoparte „valul de pe fata” , si eu nu respire bine, nu am o postura corecta, dreapta, nu imi este usor sa vorbesc, parca imi este rusine pana si de vocea mea…nu am stima de sine si ma intreb pentru ce traiesc, rog ajutor!
    Multumesc,

  2. Buna ziua.Foarte interesant si foarte adevarat!Va rog sa-mi trimiteti detalii legat de intalnirea din oct si noiembrie.Multumesc.Sa aveti spor si ajutor in tot ce faceti!

  3. Buna, Robert! As fi interesata sa particip la unul dintre workshop-uri. Care este pretul?

  4. Bună, Robert!
    Când va fi următorul atelier organizat la Iași?! Dacă nu se întrezărește nimic până la finalul anului, pot să mă înscriu la atelierul din noiembrie de la București?! Mulțumesc.

    1. Buna Klaudia,
      In decembrie 2016 scriu agenda workshop-urilor pentru anul 2017.
      Hai in noiembrie la workshop-ul din Bucuresti.
      Ti-am trimis detaliile pe mail.

  5. Buna Robert! Doresc detalii despre workshopurile pe care le tii, cost,durata, etc.Multumesc

  6. Buna Robert, as vrea si eu detalii despre workshop noiembrie cu privire la cost, durata, locatie , etc.

    Multumesc

  7. Buna Robert. Am si eu probleme cu respiratia, de fapt am un astm bronsic pe care l-am descoperit acum 4ani.Pentru a putea respira bine fac tratament cu Seretide tot de 4ani. As dori sa stiu cat costa sedintele cu tine. Multumesc cu recunostinta.

  8. Nu pot sa respir, fir-ar!
    Pe zi ce trece, îmi este tot mai greu sa respir! Plămânii mei, fiinta mea refuză AERUL!Simt cum ma sufoc. In mine.

  9. Buna ziua.Si eu am o postura defectuoasa,spatele nu este drept,am probleme de respiratie,am sentimentul ca nu se umplu suficient plamanii cu aer.Ce este de facut? Multumesc

    1. Se pot rezolva si postura si respiratia. Problema se pune in felul urmator: ai timp sa investesti in tine?
      Musai sa te vad in carne si oase.
      Te invit la o consultatie individuala.
      Vei gasi detaliile pe mail.
      Cu drag,
      Robert

  10. La Bacău nu veniți?
    Scuze pentru această întrebare: ce prețuri au ședințele?
    Mulțumesc!

    1. Buna Lili,
      Vin cu drag si la Bacau cand se aduna minim 10 oameni..
      Gasesti detaliile pe mail.
      Cu drag,
      Robert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.

Mai multe articole

ACASA

Share this… Facebook Pinterest Twitter Linkedin În inconștientul fiecărui om există propriul psiholog, pe care între 0 și 100 de ani învătăm să îl accesăm.

Libertatea si secretul libertatii

Share this… Facebook Pinterest Twitter Linkedin Libertatea in 2023. Secolul 22. Dupa Hristos. Calea Lactee. Planeta Terra, U.E. Romania. Închisoarea din capul meu Fiecare individ

Te vreau, dar…

Share this… Facebook Pinterest Twitter Linkedin Te vreau dar…am un infinit de ganduri sau motive sa (te) refuz. Am convenit cu clientii mei ca sedintele

Trusa muzicala de prim-ajutor

Cum sa eviti pierderea energiei

Webinar Gratuit

10 și 11 decembrie 2024

19:00 - 20:30