Cum să-ți dezvolți sensibilitatea sau Cum să-ți măsori sensibilitatea

Sensibilitatea este aceea care face diferența între regnurile naturii: pietre, plante, animale și oameni. Și tot sensibilitatea face diferența între oameni și oameni.

Sensibilitatea e un fel de unitate de măsură pentru evoluție. Știi de ce? Pentru că sensibilitatea e direct proporțională cu evoluția. Cu cât ești mai sensibil, cu atât ești mai evoluat.

Știu. Deja te gândești că fiind foarte sensibil, ceilalți oameni vor profita și te vor mânca de viu sau dacă ei vor fi sătuli – doar te vor face să suferi. Îți voi demonstra că nu te va papă nimeni și că nu vei suferi:

Mai întâi, aruncă o privire la scara prezenței sensibilității în regnurile naturii (într-o ordine crescătoare):

1.pietre

2.plante

3.animale

4.oameni

5.îngeri

6.alte divinități

7.Dumnezeu

Apoi, făcând un salt în timp, amintește-ți de comuna primitivă, de primii oameni care trăiau în peșteri în condiții foarte grele: fără duș, aparat de bărbierit sau trusă de machiaj, fără aragaz și fără frigider. Apoi aruncând o privire în exteriorul peșterii nu vei descoperii niciun taxi și niciun magazin cu mâncare. Doar: ploaie, frig, un urs uriaș și supărat că i-ai luat peștera, și niște fiare sălbatice un pic mai mari ca omul nostru, adică animale mari cât un bloc de 4 etaje (fiecare animal în parte).

Închipuie-ți, tu, omule modern că în casa ta sau în anturajul tău apare un membru de familie foarte speriat sau vreun prieten care a scăpat teafăr din nu știu ce ceartă sau accident. Care va fi starea ta? Cred că te ții maxim în frâu ca să nu intri în panică și să îi ajuți.

Întoarce-te la omul din peșteră și închipuie-ți cum erau ceilalți membrii (ai peșterii) când omul nostru apărea fericit după ce l-a alergat un dinozaur. Cred că tremurau toți de frică, împrumutându-și unul altuia, inconștient, această frică.

Și cu siguranță că știi (deja) că frica, de orice fel ar fi ea, nu te poate ajuta să evoluezi. Nici pe omul primitiv nu l-a ajutat…

 Și totuși pe om ce l-a determinat să evolueze?

Cine a devenit cel mai puternic om din peșteră? ( Cel care avea mustața cea mai lungă? Cel care avea bicepșii mai mari sau cel care avea ochii mai albaștri?)

Știu; grele întrebări și nu am fost nici eu, nici tu… acolo.

Însă, începând cu anul 1940 și mai ales în perioada în care zburau prin aer bombele Celui De-al Doilea Război Mondial, niște cercetători – așa mai plictisiți de treburile lumești (bere, ce exista în casa vecinului și pistoale) – studiau populațiile băștinașe și primitive de prin Oceania sau Pădurea Amazonului și alții studiau peșterile cele mai vechi, în care nu au apucat turiștii să-și scrijelească numele sau să-și ia suveniruri din picturile rupestre.

 Și adunând toate datele lor s-a găsit și răspunsul la întrebările de mai sus (Ce l-a determinat pe om să evolueze și cine a devenit cel mai puternic om din peșteră?):

 Cel care în toată spaima care-l înconjura, a început: să îngâne, să murmure și apoi să cânte. Și cei care trăiau lângă el au rămas profund impresionați și i-au acordat puteri supranaturale (Uite, bre, astă știe să cânte!) și l-au numit șaman. Și uite că șamanul a devenit conducătorul peșterii.

Așadar, omul cu cât devine mai sensibil devine mai vulnerabil, însă e preferabil să-și dezvolte sensibilitatea, fiindcă ea îl ajută să evolueze.

Dar ai grija! Există 2 tipuri de sensibilități: susceptibilitatea (sau sensibilitatea afectata) și sensibilitatea.

 Susceptibilitatea se hrănește din natura inferioară – personalitatea- și face viața imposibilă și de aceea s-a tras concluzia că pentru a fi fericit este mai bine să nu fii sensibil. Susceptibilitatea este o manifestare a naturii inferioare care se crede centrul lumii, considerând că nu i se acordă atenția cuvenită, considerându-se frustrată, rănită și devenind agresivă (filozoful Omraam Aivanhov).

 Sensibilitatea adevărată nu este numai acea facultate care te face să te emoționezi, să fii încântat în fața ființelor pe care le iubești sau în fata operelor de arta. Acesta este doar primul nivel și e foarte jos.

 De ce e foarte jos?

 1.Suntem cu toții sensibili, însă greșim grav împotriva propriei ființe. (Ex: Și un criminal se înduioșează și vibrează în fața lucrurilor explicite și cu toate acestea –ucide.)

2.Când analizezi o faptă sau un obiect frumos ești capabil să observi și urâtul și faptele rele, însă în acest caz e foarte relevant ce energie sau câtă energie negativă a provocat în tine urâtul.

 Cum îți măsori sensibilitatea?

 CU CÂT REACȚIONEZI LA CEA MAI MICĂ AGRESIUNE CU ATÂT EȘTI MAI DEPARTE DE SENSIBILITATEA ADEVĂRATĂ.

 Cu cât sensibilitatea adevărată te reprezintă, cu atât ești: mai fin, mai flexibil, mai pur, mai vibrant și percepi lumea divină.

Vorbești fără debit și folosești cuvinte puține și profunde. Tot ce vorbești e asumat și privit din exterior.

Vocea e foarte profundă, fără asperități, caldă și timbrată (prezența armonicelor – pentru cunoscători).

Ce-i de făcut?

1.Rememorează momentele care ți-au dat liniște interioară și exaltarea intelectului.

2.Oferă fără a aștepta ceva în schimb: iubește fără să aștepți să fii iubit.

3.Leagă-te de o zeitate (D-zeu, Iehova, Buddha, Mohamed, Isus, muze, zei, îngeri etc.). Orice e binevenit deoarece inconștienți suntem făcuți să avem nevoie de protecție.

4.Înțelepciunea e legată de imaginație și are foarte mare legătură cu desenul (artele plastice) sau mânuirea cuvântului (literatura).

5.” Muzica e deasupra înțelepciunii” (George Enescu) Ultimul nivel al sensibilității îl atingi dacă înveți sau practici muzica.

 Cu drag,

Robert George Buliga