Workshop de întinerire prin respirație

Sunt muzician, clarinetist (instrument de suflat) de 20 de ani; pentru a face performanță pe instrument trebuie să ai sau să dezvolți o tehnică specială pe respirație. Studiind estetica muzicală a cărei premize se bazează pe psihologie, antropologie, bio-geneza, teologie și filozofie, pe parcurs am dobândit informații solide, pe care le-am legat de studiul la clarinet și de respirație.
Am fost profesor o perioadă și chinul copiilor în a învăța clarinetul și tehnica de respirație, m-a determinat să studiez mai mult și să inovez școala de clarinet (metoda de predat și o tehnică mai ușoară de respirat).
Întâmplător mi-au cerut ajutorul colegii de la alte instrumente de suflat, apoi copii cu probleme grave de respirație, prieteni, adulți, muzicieni sau non-muzicieni.

Am adunat de-a lungul anilor, într-un biblioraft, o sumă importantă de însemnări, dintre care îți redau câteva fragmente:

IULIANA  G, manager: “Lucrez de multă vreme într-un mediu foarte stresant, cu termene limită și clienți de tot felul. În jurul meu sunt persoane care s-au îmbolnăvit datorită stresului.”

FELICIA D, profesor: “…Când vorbesc în fața elevilor rămân deseori fără aer; simt un nod în gat, obrajii cum ard, pierd controlul debitului verbal și nu mai pot să mă concentrez la ideile pe care vreau să le scot în evidență.”

IONUT  R, angajat: “Când respir profund pe nas simt că amețesc…”

ALINA B, director: “Am migrene mereu …”

Elena S, cântăreață: “De felul meu nu sunt o persoană agitată, însă mă arunc atunci când trebuie să fac ceva și de aceea sunt stângace în acțiune,…când sunt întrebată: răspund repede, mă agit, retractez și apoi mă simt prost. “

Etc.

Și pentru toate aceste probleme: stresul, lipsa aerului în vorbire, migrena, lipsa încrederii în sine – fără a exista motive întemeiate, sufocarea în timpul unui exercițiu fizic, puțini știu că există TRUCURI DOAR PRIN RESPIRAȚIE.

CE SE ÎNTÂMPLĂ CÂND NU RESPIRI CORECT?

Apar problemele:

– deformări ale coloanei vertebrale la cei care stau la birou, studiază sau citesc. În timpul cititului ritmul respirator scade împreună cu cantitatea de aer, respirându-se inconștient doar pe nas. Vertebrele din zona gatului se modifica, subiectul ținând capul înainte sau capul înclinat;

– deformări ale discurilor din zona omoplaților, subiectul ținându-și spatele exagerat de arcuit;

– descentrarea corpului: un corp ce ține de zona gândurilor, altul ce ține de emoțiile localizate în creierul abdominal din stomac, un corp fizic din jurul centrului de greutate și un alt corp având ca sprijin centrul energetic principal;

– migrene;

– incapacitate de concentrare;

– agitație;

– stres;

– lipsa auto-controlului;

– cei care fac sporturi de performanță sau activități sportive se sprijină pe mușchii din stomac, ori tocmai acest centru ce este sediul inconștientului și al emoțiilor trebuie să fie relaxat. Rezultatul acestei defecțiuni este leșinul;

Majoritatea oamenilor (90%) când vor să respire profund ridica umerii și inspira adânc în piept. NU E CORECT!

Și printre cei care au conștientizat toate acestea, scriu:

GRAȚIAN SONU, coach, trainer:

 

“Prima dată l-am văzut pe Robert vorbind după ce a tăcut o zi întreagă, într-un grup de 26 de persoane. Când a început să vorbească, toată lumea a tăcut instant, și l-am ascultat toți, până la capăt, fascinați. Târziu, am înțeles. Nu doar pentru că ce spunea era total nou și interesant, ci și prin modul în care vorbea, datorat unui control perfect al respirației. 

 

Robert e genial, la propriu, nu doar prin creativitatea extremă, ci și prin eficacitatea cu care extrage: idei geniale, lucruri simple și practice, pe care să le aplici imediat și să schimbi ceva major la tine.

După un an de zile de amânat, mi-am făcut timp și am făcut cu Robert o ședință de respirație după metoda lui.

După 2 ore, ma simțeam la fel de energizat și în formă, ca acum 20 de ani când făceam sport de performanță! În plus, mi-am dat seama de marea valoare pe care o au pentru mine exercițiile lui, unice de altfel, pentru că îmi permit un control mai bun al vocii și volumului când vorbesc în public. 

 Abia aștept workshopul lui. Dacă în 2 ore am schimbat atât de mult la mine, după două zile știu că o să devin mult mai performant, atât fizic, cât și în public, sau în filmări”.

 


Ignorându-ți problemele de respirație nu înseamnă că se rezolvă de la sine, ci se agravează.

 

WORKSHOPUL  DE RESPIRAȚIE  te ajută, astfel:

1. Te întinerește!  (interior și exterior) Viața e prea scurtă și frumoasă și nu are sens ca tu să-ți slăbești sau să-ți îmbătrânești prematur mușchiul cardiac;

2. Te energizează, plecând acasă cu exerciții simple și eficiente, pe care să le aplici de fiecare dată când mediul sau interiorul te pune într-o situație în care rămâi fără energie. Nu mai depinzi de nimeni sau de factori externi – tu preiei controlul;  să evoluezi, să te iubești sau să-ți iubești semenul, ai nevoie de energie;

3. Îți redă entuziasmul pe care e nevoie să-l ai alături de disciplină, în drumul tău către succes;

4. Te ajută să te concentrezi să-ți termini mai repede munca; activitatea ta profesională trebuie să fie egală în timp cu cea care te distrează, te relaxează;

5. Te disciplinează asemenea inițiaților religioși sau acelor care practică artele marțiale;

6. Te învață să te relaxezi instant;

7. Te învață să respiri corect, devenind o deprindere;

8. Îți asigură poziția corectă a corpului prin alinierea centrilor energetici subiectivi: sediul emoțiilor, centrul mental, centrul energetic principal și centrul greutății);

9. Centrul energetic al corpului devine același cu centrul de greutate, devenind astfel stăpân pe tine și cu un singur corp;

10. Înveți să te de-stresezi instant;

11. Iei decizii intuitiv; lumea modernă vine cu o sumă extraordinară de informații pe care conștientul nu le mai face față, pasându-le inconștientului sau intuiției;

12. Iți îmbunătățește chimia sângelui, întărind sistemul imunitar, astfel ca și simpla răceală va sta departe de tine;

13. Pleci acasă cu niște instrumente fizice care te ajuta în exercițiile de respirație.

14. Vei face parte dintr-un grup care tinde spre excelență;

15. Vei avea un follow-up și numărul meu de telefon pentru orice problemă legată de respirație, permanent.

DATĂ WORKSHOP: 29-30 IUNIE (sâmbătă și duminică)

LOCAȚIE: BUCUREȘTI  (centru orașului)

PREȚ: 400 LEI

10 LOCURI

Oferta mea: Pentru cei care fac exercițiile minime, lucrez cu fiecare până la deprinderea unei respirații corecte (workshop și follow-up). (La workshop sunt doar 10 LOCURI pentru a putea lucra individual cu fiecare).

ÎNSCRIERILE SE FAC la ADRESA DE MAIL:  robertbuliga@yahoo.com

Cu drag,

Robert George Buliga

P.s.: Detaliile workshop-ului le vei primi pe adresa de mail.

 


Comentarii

Workshop de întinerire prin respirație — 22 de comentarii

  1. TREABA BUNA FACI DAR GANDESTE-TE SI LA CEI DIN STRAINATATE POTI FACE INREGISTRAREA workshop-ULUI SI-L POTI DA SI ALTORA CONTRA COST!CE ZICI?O ZI BUNA!

  2. felicitari Robert draga!!!!!
    esti genial si iti spun din suflet ca sunt fericita si mandra ca te-am cunoscut
    esti unul dintre oamenii minunati pe care i-am intalnit si vreau sa-ti multumesc pentru tot efortul pe care-l depui pentru a schimba vietile oamenilor 🙂
    te imbratisez cu drag

  3. Si eu, si eu… M-am inscris!!! 🙂
    Am o presimtire ca voi pleca cu multe informatii pretioase si sper sa pot detine si eu tehnici ce ma vor intari pe viitor (fizic si emotional).
    Asa e, Robert? Am locul rezervat, da??? 🙂

  4. Ma inscriu oficial 🙂

    Ieri am avut primul meeting si simteam cum ma sufoc din cauza emotiilor….intr-un final am reusit sa ma mai calmez ascultand o „rugaciune” de recunostinta.

    Ma bucur enorm ca te-am cunoscut Robert si abia astept sa ne vedem la workshop si sa invat de la tine respiratia corecta…chiar am nevoie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *