De ce relația dintre oameni durează sau despre prietenia sunetelor

Cu câteva zile înainte de a muri, pictorul Ștefan Luchian era semi-paralizat la pat, cu suferințe fizice și sufletești îngrozitoare. Ținea ușa neîncuiată pentru ca puținii prieteni care-l mai vizitau să nu-l determine să se ridice din pat.

Camera lui stătea mai tot timpul în întuneric deoarece lumânările se consumau foarte repede…

Într-o seară, târziu, pe o vreme ploioasă, a bătut la ușa lui un străin. A intrat fără să zică nimic, și-a pus pelerina-n cui și și-a așezat o cutie pe masă. A deschis-o. A scos o vioară și-a început să cânte.

Atunci s-au revărsat în cameră: portative, mângâieri de sunete, amintiri, curcubee, copilării, râsete și îngeri. Și lacrimi multe pe obrajii suferindului (Luchian).

Străinul (după vreo 2 ore) s-a oprit. Și-a pus vioara în toc. Și-a luat pelerina din cui și înainte de a pleca, a spus cu un oftat adânc și tremurat:… George Enescu.

 

Relația “mută” dintre cei doi artiști (până în acel moment cei doi nu s-au cunoscut) m-a pus pe gânduri  și  am ajuns la următoarea concluzie:

Între 2 necunoscuți sau cunoscuți (unul altuia) există o chimie condiționată de valorile comune celor 2.

Așa cum în relația dintre 2 oameni armonia este dată de valorile care stau în spatele fiecăruia, în muzică, armonia dintre sunete este dată de structura comună ce se află în spatele fiecărui sunet.

În fiecare sunet există sau co-există alte 16 sunete, numite armonice.

În realitatea sonoră, când auzi 1 sunet de fapt tu auzi 16 sunete. Tu probabil distingi vibrațiile lor ca un întreg, dar muzicienii -fără doar și poate- le disting pe toate, separat.

Parfumul sonor specific fiecărei relații dintre 2 sunete (numit și interval) este distinct tocmai datorită structurii, legăturilor ce se crează între cele 32 (16+16) sunete.

Așa cum la oameni există relații armonioase și relații false, la fel în muzică există relații muzicale armonioase și relații muzicale nearmonioase sau disonante.

Deci, un sunet are 16 valori.

Tu… câte valori (personale) ai?

 

 

Cu prietenie,

Robert George Buliga


Comentarii

De ce relația dintre oameni durează sau despre prietenia sunetelor — 30 de comentarii

  1. wow! imi umbla o gramada de idei prin cap………… stiam povestea cu george enescu. m-a impresionat mult. prima data am vazut filmul si ulterior am citit.

    in ce priveste relatia dintre oameni. mi-ar fi placut sa exemplifici valorile.

    acum ma gandesc ca cei care se simt atrasi automat si inconstient unul de celalalt aud doar o sunet, insa pe masura ce se cunosc si incep sa distinga si celelalte 16 sunete incep sa nu se mai acordeze intre ei deoarece valorile lor difera prea mult.

    si asa cum cineva, in muzica, canta vocea a 2, si creeaza armonia, asta insemnand ca renutna la partitura lui, in viata acestia isi striga propria partitura si nu vor sa cante in armonie, ceea ce ar insemna efort si renuntare la sine.

    wow!!!!!!!!!! super.

    • Imi place inefabilul si misterul conservat.
      Sim, site-ul e o metafora si scopul lui e acela de a te face sa vibrezi. Si observ ca ai vibrat frumos. Bravo!

      Iata un rol foarte important al metaforei: tine sufletul la inaltime si da mintii de lucru.

  2. N-am stat niciodata sa numar valorile pe care le am. Ce pot sa-ti spun e ca ma simt binecuvantata de fiecare data cand ma gandesc la oamenii pe care-i am in cercul apropiat. Imi place sa-mi numesc prietenii, „familia pe care o aleg eu”. Ei imbogatesc viata mea si-mi sunt la fel de dragi pe cat imi sunt fratii.
    Cat despre „relatii muzicale nearmonioase sau disonante”, aleg sa nu le acord prea multa atentie.
    In incheiere, tin neaparat sa te felicit. Imi plac povestioarele si-mi plac legaturile pe care le faci. Mult succes in continuare.

  3. Woow…interesanta si impresionanta abordare a relatiilor interumane prin prisma muzicii!
    E foarte subtila asemanarea intre armonia in relatia dintre 2 persoane si armonia dintre 2 sunete… Muzicianul din tine a ”prins” toate cele 16 armonice. Felicitari Robert!

  4. Foarte interesanta istorioara…nu o stiam… si intr-adevar doua persoane care aveau simtul artistic si iubirea de frumos cum au fost marii Luchian si Enescu nu aveau nevoie de mai mult decat simtul profund al lui Enescu de a canta pentru a se face intelesi … un frumos exemplu despre cum se leaga o prietenie cu ajuorul sunetelor…
    Dragul meu Robert, faci minuni pe site-ul asta… te rog, continua sa ne inspiri…

  5. Excelenta poveste, ce ma aduce odata in plus, in rezonanta cu Viata si cu Oamenii din jurul meu. Multumesc pentru puritatea armonica pe care o creezi in ceea ce simti si scrii si ne daruiesti si noua, Robert!

  6. Valorile mele sunt libertatea, sanatatea, familia, dragostea, banii, viata sociala, armonia. Sunt sigura ca armonia intre valorile mele si ale sotului meu ne-au facut sa fim impreuna si sa ne completam atat de bine.

    Multumesc pentru articol, Robert!

  7. Mi-am amintit ca mai am de comentat la acest articol :)…valorile mele sunt libertatea, iubirea,cautarea echilibrului in toate aspectele vietii;

    Mi-a placut povestea celor doi artisti 🙂

  8. Felicitari Robert!!! Sunt foarte mandra de tine. Articolul tau este absolut fantastic ai harul de a scrie, si nu de a scrie oricum ci de a scrie frumos in esenta, astfel incat sa bine dispui pe oricine si sa faci pe fiecare sa se gandeasca la ADEVARATA LUI TABLA DE VALORI.

  9. Felicitari pentru site! Am auzit de proiectul tau cu musictherapy de pe blogul construimimperii.ro!
    Acum e prima data cand vizitez site-ul tau!

    Mult succes si ne mai auzim!

  10. Off-topic.
    Îmi cer scuze pentru că trebuie să vă abordez aici, dar nu am găsit nici o rubrică de contact. Am luat legătura cu Violeta Ieremie, deținătoarea site-ului scriibine.com pentru a mă ajuta într-o chestiune și mi-a recomandat să vb. cu dmv.. Vreau să lucrez dicția, și chiar alte elemente pentru îmbunătățirea vorbirii în public, și căutam exerciții sau programe pentru îmbunătățirea vorbirii în public. Îmi doresc ca mesajul meu să nu fie afectat de un fel de vorbire stângaci.. Mulțumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *