“Ce este greșit ?cum ar putea fi reparat acest cerc? copil – adult – copil. Intrăm în viața de adult cu șanse inegale date de copilărie, ne petrecem viața de adult încercând să reparăm câte ceva sau mai rău rămânând prizonierii unei copilării ratate pentru ca viața să ne arunce din nou în viața de copil prin neputințe fizice și ștergerea memoriei… este posibil să te plimbi la nesfârșit pe aceste spirale pentru a te putea întâlnii pe tine?”( întreabă Carmen).
1. ADEVĂRUL, IUBIREA și PUTEREA sunt concepte universale. În funcție de cât investim în nivelul nostru de evoluție, receptăm realitatea în mod diferit. Ajungem să credem în dreptatea mea, adevărul meu și binele meu, însă observațiile noastre sunt iluzii (parafrazând o discuție cu Felicia U).
În particular, cercul e o iluzie. Există numai 2 paradigme: copilul și copilul-adult. (A se înțelege “copil” matur sau copil cu creier rațional).
“Unui nou născut îi funcționează creierul emoțional (sistemul limbic) la fel de bine ca și unui adult, cu diferența că neocortexul (creierul rațional) e ca o foaie albă și nu poate explica reacțiile emoționale”. ( Sorina O). Corect.
Subliniez: nu există diferență între creierul emoțional al adultului și creierul emoțional al copilului. Deci, nu există un drum, la nivel emoțional dinspre copil spre adult, însă există o gradație dinspre bine înspre sublim. „Copilul din adult se manifestă pe toată durata vieții – la nivel emoțional” (Dan C.)
Dacă ești femeie uită-te un pic la comportamentul bărbatului de lângă tine: e un copil în toată regula, iar dacă ești bărbat privește-o pe ea cum se răsfață sau roșește când o răsfeți.
Creierul emoțional se distruge prin iluzii (când alegem greșit în cunoștință de cauză).
Sunt oameni care nu cunosc variante din care să aleagă și, fiindcă ei nu și-au exercitat liberul arbitru, se salvează prin intuiție (e o hartă în gene care îi spune că trebuie să se întoarcă). Nu au stricat nimic. Providența îi apără.
2. Nu există șanse inegale date de copilărie. Asta e iarăși o iluzie. Șansele sunt egale în copilărie; nu există Haos. Copiii nu pot să-și aleagă părinții și de aceea legea compensației e incredibilă:
Tăticii care au explozii de furie repetate asupra familiei dezvoltă mai ales în fetele lor, tendința de a-i mulțumi pe ceilalți. Legea compensației le va transforma în viitor – pe fete – în cei mai puternici manageri de personal sau negociatori. Angajatorii acestora vor afirma că puterea lor de negociere e nativă.
Nu exista copilărie ratată; copilul trăiește doar în prezent. Prezentul e optimist și e clipa. Clipa nu are ochi să se privească. (Mai târziu creierul rațional interpretează amintirile – începând cu pubertatea – și face praf emoționalul).
Atenție ! Nu confundați noroiul de pe fața unui copil cu noroiul din sufletul unui adult.
Atenție! Copilul care a avut o copilărie fericita, își poate slăbi sau pierde încrederea în sine în urma unor eșecuri sau a unor gânduri împrumutate și/sau întreținute conștient sau nu, în minte.
“…este posibil să te plimbi la nesfârșit pe aceste spirale pentru a te putea întâlni pe tine?” (întreabă aceeași Carmen)
„Când se ajunge la nevoia de a lua decizii bune, pentru că prea multe au fost luate după starea de moment, inteligența nu-i garantează nimănui înțelepciunea. Înțelepciunea de a aștepta, de a decanta momentul, lăsând gândurile să se așeze, este o abilitate pe care continuăm să ne-o perfecționăm ca adulți…..” (scrie Roxana T.)
GÂNDURILE determină în tine coexistența calităților și a defectelor. Astfel:
a. Dacă defectele de personalitate sunt mai multe și mai puternice, avem de a face cu un om inferior, rău, bestial.
b. Când defectele și calitățile sunt în echilibru, omul este un tip obișnuit, deoarece lupta continuă dintre rău și bine, îi consumă foarte multă energie.
c. Dacă calitățile sunt mai puternice și mai multe decât defectele, omul tinde către supra-om, adică este un om: superior, civilizat, puternic, foarte bun, excepțional și genial.
În această categorie intră majoritatea artiștilor -oameni de teatru și de film-actori: Oana Pellea, Dan Puric, Marcel Iureș, Olga Tudorache, Valeria Seciu, Cristina Casian, Marius Manole; regizori: Alexandru Dabija, Mona Gavrilas, Nae Caranfil; muzicieni: Virgil Francu – flautist, Ion Cudalbu – clarinetist, Octav Aurelian Popa – clarinetist, Cristian Mandeal-dirijor; plasticieni; traineri: Daniel Zărnescu, Pera Novacovici, Zoia Zărnescu; monahul: Rafael Noica și filozofii, oameni devotați umanității ca Rose-Marie Mociornița, oamenii de litere și de știință – toți aceia care se îndreaptă spre excelență în orice domeniu – și, din pacate din ce în ce mai izolat, oamenii foarte simpli de la țară, tradiționali și religioși.
Aici intră și cei care au făcut muzică în copilărie sau practică muzică din hobby (muzica s-a răsfrâns asupra lor și a sedimentat în ei o ancoră puternică cu starea de copil) și mămicile (ancora lor cu starea de copil e propriul lor copil).
Starea de copil se poate pierde foarte ușor prin gânduri și ruptura de ancore. (Acele crâmpeie din starea care a fost cândva, se văd în expresivitatea ochilor).
Cum dobândim calitățile?
Calitățile le dobândim (doar) din/prin: liniște interioară, cunoaștere (studiu) și hrănirea creierului emoțional cu dragoste – orice tip de dragoste. (Vezi și ancorele din articolul precedent: Cum sa devii copil (I) )
Cum dobândim liniștea interioară, imediat?
Aici ma repet: liniștea interioară imediată se câștigă prin respirație; respirația toraco-abdominală mobilizează chimic forțele latente ce zac în interior.
Cu drag,
Robert George Buliga
P.S. Urmează 2 exerciții care te țin într-un echilibru interior și care te pot scoate din orice situație de criză, exerciții care se practică în spitalele de campanie militare spre recuperarea soldațiilor traumatizați de război.
P.P.S. Dacă ești interesat și nu te-ai abonat încă… să nu uiți să-ți lași adresa de mail, pe site (și să confirmi apoi, link-ul din mail-ul personal). Mulțumesc.
14 răspunsuri
Puternic mesaj…oricum parintii in 99% din cazuri influenteaza toata viata copilului inclusim in varsta adulta. In general copii, copie modelul parintilor si traiesc in viata adulta asa cum au fost invatati de mici. Cunosc cazuri in care parintii nu au fost exemple pozitive pentru copii lor…si asta se poate vedea in viata acelor adulti. Dar nu este o regula generala…depinde de la caz la caz.
Multumesc mult pentru comentariu. 🙂
„Este aşa de important ce fel de gânduri preia omul, căci gândurile sunt forţe. Dacă omul vrea binele, atunci îi ajută Dumnezeu, dacă vrea răul, atunci îl ajută Satan.”Bruno Groening
Este citatul meu preferat!
Daca facem o paralela intre ceea ce ai scris tu mai sus si acest citat,rezulta un singur lucru,ca la aritmetica: un gând născut din iubire îl poate determina pe om, să-şi dea viaţa pentru altul. Unul născut însă din ură, îl poate detemina, să-l omoare pe altul.Si mai stiu ceva: ca Omul se comportă conform voinţei sale. După cum e voinţa, aşa e şi gândul. Gândul îl îndeamnă pe om la faptă.
Este complexa discutia si depinde de la caz,la caz! Trebuie putere pentru a te vindeca,in cazul unei erori sufletesti…in trecut ! Copii suntem cu totii ,unii constientizeaza,unii nu !
Indiferent de ceea ce am avut unii dintre noi in copilarie,trebuie gasita calea de a ne deschide sufletul si abia atunci , vom gasi fluxul puterii divine unindu-se cu spiritul…
Copii suntem cu totii,dar fiecare pozitionat diferit pe o scara, la nivelul emotional. Scara e infipta in „bine” si sprijinita pe „sublim”.
Cred ca prin iubirea sine redevenim copii. In momentul in care ne iubim pe noi, iubim sursa de la care venim, iubim totul in jurul nostru si atitudinea aceasta asupra vietii se rasfrange asupra a tot ceea ce traim. Copiii iubesc, se iubesc si considera lumea un miracol.
E implicita iubirea de sine…
Tema profunda si bine accentuata. 🙂 A fi in starea de copil este o binecuvantare, o stare foarte usor de dobandit si de pastrat atunci cand sufletul este curat si striga dupa hrana de lumina a inocentei pure a copilariei. Este, de asemenea, o stare foarte greu de dobandit, mai ales de reperat, atunci cand ego-ul este la putere si ne conduce, atunci cand hrana spirituala a sufletului nu mai reprezinta nici macar un simplu desert. Avem optiuni! 🙂 Si, garantat, nu toata lumea este constienta de acest fapt. Undeva, pe drumul fiecaruia, se produce la un moment dat o „pauza” de revelatie, in care stai si te gandesti ce poti sa faci cu viata ta, in care alegi si mergi mai departe. Fiecare are drumul sau in viata, pe care si l-a ales, chiar si inconstient, drum pe care el va evolua oricum. Pe acest drum toti mergem spre iluminare, indiferent care ne sunt gandurile si actiunile, deoarece atunci cand ajungem la capatul vietii, fiecare dintre noi este mai intelept si mai bogat spiritual, fata de ceea ce am fost inainte de a veni „aici”. Dar, a fi in starea de copil este chiar o binecuvantare, pentru ca atunci nimic nu iti mai poate face rau, poti intelege, ierta si iubi cu toata inima ta, esti in starea de gratie divina … 🙂 Multumesc pentru gandurile si cuvintele frumoase! ♥
Ce frumos ai scriiiis!:)
Foarte frumoasa aceasta serie de articole prin care ne-ai mai revelat inca putin din sufletul tau sensibil!
Intr-adevar, la un moment dat, unii dintre noi tindem spre acea stare „de copil” sau spre acea pace interioara… Importanta e constientizarea acestei nevoi, apoi urmarirea semnelor, cum ar fi aceste mesaje pe care ni le transmiti tu si aplicarea lor in viata fiecaruia. De aceea, fiind o fire practica, abia astept exercitiile promise! 🙂
🙂 Multumesc.
Eu spuneam tot timpul ca barbatul ramane un copil pana moare,ca nu se maturizeaza niciodata…tu zici ca si femeile raman fetite…ce-i drept imi place sa fiu rasfatata:)
Asa este, starea de copil se poate pierde usor, dar eu cred ca putem sa o regasim daca asta ne dorim. A fi copil inseamna sa putem sa ne bucuram de lucrurile simple ale vietii, de puiul care tocmai a iesit din ou (sa-i vezi pe pustii mei cum pazesc clocitoarea si cum dau nume la 70-80 de pui, sunt extraordinari de haiosi), de capsuna care est ein parg, de cainele cu care se joaca.
Sunt dati cand intru usor in starea de copil si momente cand practic nu o gasesc…poate ca exercitiile tale vor face minuni:)
Cu prietenie,
Elena.
Ce frumos…:)
wow!! ce articole scrii!
Felicitari din suflet pentru ceea ce scrii, cum scrii si cum transmiti emotia.
M-a impresionat si povestea ta, si interpretarea povestii tale…
Bravo!!
Multumesc mult…Theona.