Ce ți se poate întâmpla dacă gândești negativ sau introducere în muzica clasică modernă

Între cele 2 culturi și școli muzicale: germană (implementată la Cluj) și cea franceza (existentă în București) exista o diferență enormă; prima are o doză de disciplină și de aici rigurozitatea (dar și rigiditatea…), iar cea de a doua asigură libertatea necesară oricărui act artistic, lipsindu-i ce are mai bun prima.

Între cele 2 centre și 2 culturi m-am plimbat vreme de 10 ani, încă din clasa a 12-a: bani investiți, timp consumat și sănătate făcută praf. Eram atât de concentrat pe conexiuni între arte și în special între muzică și celelalte discipline încât mă retrăsesem din lumea exterioară (cotidiană).

Mi-am făcut un sistem pornit de la Universitatea Medievală (cu cele 7 arte liberale) și studiul meu era axat doar pe aria de interes. De exemplu la Bacalaureat nu m-am mai prezentat la ultima probă, căci nu-mi folosea și cele 2 clase de a 12-a care au dat examene atunci au trebuit să mă aștepte să apar și eu la examen. Președintele comisiei de bacalaureat de atunci, luând în calcul notele mele de le celelalte probe a hotărât să mă aștepte 40 minute. Și eu am apărut agale, pe o ploaie torențială de vara nu pentru a susține proba la geografie, ci pentru a studia în clădirea alăturată liceului, la pian. Și forțat de împrejurări și de rușine am susținut și ultima probă.

În continuare la facultate-la fel: foarte selectiv în alegerea cursurilor și examenelor (cu restanțe pe 3 ani date într-o toamnă -tot de rușinea față de secretară, căci mă ruga să îmi închei situația, nereușind să mă înscrie în anul 4), iar în rest: studiu la clarinet, bibliotecă, juma de săptămână în Cluj și juma de săptămână la București. Nopțile (4 pe săptămână) lucram într-un hotel de lux, ca să-mi permit cheltuielile pe cursuri cu maeștri în muzică, spectacole și drumuri București-Cluj. La un moment dat eram angajat când în București, când dincolo…Trăiam de pe azi pe mâine, pentru întâlnirea cu nu știu care personalitate în muzică, să cumpăr cartea nu știu care ș.a.m.d.

Odată maestrul de clarinet, Vlad Gheorghe (Dumnezeu să-l ierte) nu m-a primit în ziua stabilita și a trebuit să stau încă o zi în București-frumos orașul: clădiri vechi, oameni frumoși…ce mai? … pentru mine era Mecca, orașul sfânt– și cum banii ce îi aveam strânși erau bine plănuiți, am ales să mă plimb prin orașul vechi, până am ajuns prin Cișmigiu, noaptea. Obosit, m-am întins pe o bancă și am început să admir cerul: era de un albastru intens și… puzderie de stele. Și eu reconstruiam harta cerului cum învățasem eu la astronomie și număram stelele căzătoare. Și cădeau întruna: una aici, una acolo… Și brusc o stea m-a izbit în ochiul drept, și-un alt meteorit de pumn – în gură, apoi în stomac; niște degete imense s-au încleștat în părul meu lung și m-au tras de pe bancă pe asfalt și am simțit ceva vreme meteoriți de picioare și pumni în cap, coaste până am rămas inert.

Un frig intrat adânc în oase m-a trezit. Eram plin de sânge și durerile nu mă lăsau să merg drept. Am constatat cu spaimă că nu mai am portmoneul (noroc că instrumentul l-am lăsat la bagajul de mână în rucsac). Ah!… și aveam nevoie și de bani și de acte… și m-au dus la poliție să mi le recuperez. Cardul era de prisos să-l mai blochez căci era gol și…

Un an de zile am fost… mut. Orice prezență umană mă făcea agitat. Era grav dacă alerga cineva înspre mine – dezinteresat, de persoana mea;  deveneam atât de speriat încât după ce trecea de mine, mi se făcea rău. Am fost norocos că m-am îndrăgostit la un moment dat de o fată și am început să fiu, încet-încet, mai altfel…

În fine. Au trecut anii…

Zilele acestea am primit o citație, care mă anunța să mă prezint la tribunal, ca parte civilă, în nu știu ce dosar. M-am îngrozit: D-zeule! Ce s-a mai întâmplat?! Studiind dosarul mi-am amintit evenimentul cu pricina – din trecut: un filmuleț cu 3 indivizi care se chinuie să scoată banii de pe cardul meu (de atunci) declarații dezlânate și tot felul de acte. Am înțeles că în astfel de cazuri, dosarele se duc direct de la poliție la tribunal, fără a deschide vreo acțiune, vreun proces. Și am căzut pe gânduri

Am depus repede un document la registratură în care susțin că nu mă consider parte civilă în procesul respectiv și nu solicit nicio daună morală sau materială:

Poate o să zici că am înnebunit… Deloc..

1.”Lupta noastră trebuie să fie cu zeii, nu cu valeții lor”.

2. Oamenii care ne înconjoară sunt oglinda noastră: gândurile noastre pozitive sau negative îi atrag. Pe atunci eram foarte îngrijorat: pornind pe drumul meu, nu primisem binecuvântarea părinților, ba din contră: și în ziua de azi sunt considerat un vagabond (ca să folosesc un termen mai dulce) și acest gând mă consumă pe interior și poate mă mai consumă. Monahul a cărui discipol îi eram, făcuse o premoniție că în 10 ani voi îmbrăca haina de călugăr; anii s-au scurs și eu nu mi-am terminat demersul pe muzică. Lipsa unui suflet cald… Toate aceste gânduri nelămurite mă făceau să fiu îngrijorat și să gândesc în consecință.

3. Nu există granițe între oameni, empiric vorbind. Suntem legați unul de altul. La fel ca și sunetele. Fiecare sunet e susținut de alte 16. Știința și studiile au evoluat: nu mai există termenul de ne-armonie: 2 sunete străine sună armonios indiferent de raportul intervalistic (distanța între ele). Sunetele (cele 16) dintr-unul se găsesc în altul sau dacă nu, există termenul enarmonie (pentru cuvinte ar avea un înțeles de sinonime) care reglează raportul sau rapoartele între ele.

Muzica clasică modernă exploatează din plin acest fenomen; rezultatul -ceea ce se aude- e oglinda complexității firii umane. Și nu trebuie să fii expert, trebuie doar să închizi ochii și să deschizi sufletul:

John Cage, Piano Concerto (1/3)

Edgar Varese, Poeme electronique

Charles Ives, The Unanswered Question

(După fiecare link ascultat apasă săgeata ”back” din bară, nu “close”, căci te scoate din site) : )

 

Cu prietenie,

Robert George Buliga

 

P.s. Tu cum esti? Ce planuri ai? : )


Comentarii

Ce ți se poate întâmpla dacă gândești negativ sau introducere în muzica clasică modernă — 10 comentarii

  1. Eu una nu cred ca binecuvantarea parinteasca este cea mai importanta in viata… daca tu simti ca esti TU in ceea ce ti-ai ales sa faci atunci continua cu ceea ce faci… ceea ce m-a speriat un pic a fost faptul ca alegerile tale te-au adus aproape de moarte(sa fim seriosi, puteai sa o patesti mult mai rau decat sa te alegi cu aceasta teama instinctuala…). In ceea ce priveste planurile… Sa ma lupt cu zeii mi se pare prea mult… cred ca o sa ma limitez la o lupta minora deocamdata, cu puiutul meu…
    Intrebare: De ce nu ai devenit calugar? Poate intr-o manastire ai fi reusit sa iti infaptuiesti altfel visele…intr-o maniera mai lipsita de riscuri… La urma urmelor, lumea monahala a fost altfel sustinuta tot timpul…
    Stiu ca am promis un comentariu si despre partea muzicala a articolului, dar m-am pierdut prin povestirea ta si anumite ganduri mai personale…

    • Iti raspund printr-o poveste dintr-un manual de cetire din perioada monarhiei:
      Un tanar oarecare s-a calugarit. A studiat cartile sfinte, s-a retras prin munti si s-a rugat zi de zi sa-l vada pe D-zeu. A ajuns la un grad atat de pur in rugaciune incat atunci cand se ruga levita.
      Intr-o zi D-zeu i s-a aratat si l-a intrebat: Ce vrei calugare?
      Monahul i-a raspuns: Doamne ti-am slujit si mi-am sacrificat viata ca sa-ti fiu placut tie.
      D-zeu i-a raspuns: Sunt impresionat de vointa ta ,dar daca vrei sa afli un om placut mie du-te in satul cutare.
      A coborat calugarul in satul respectiv ,a batut la poarta pe care i-a indicat-o D-zeu si i-a deschis un om slab si zdrenturos-cizmar de meserie. Cizmarul l-a poftit cu bucurie la masa, alaturi de nevasta si cei 6 copii ai lui si i-a zis: Azi am vandut doar 2 perechi de cizme si masa e mai saraca , insa ne vom satura cu totii. D-zeu va avea grija de ziua de maine.
      Calugarul l-a intrebat: Ce faci de esti placut lui D-zeu?
      Cizmarul i-a raspuns cu niste ochi mari , sinceri si umezi: Nu stiu daca sunt placut in fata lui D-zeu. Eu am grija de nevasta si de copii ca de niste flori si pe restul oamenilor ii ingrijesc ca pe sculele mele din cizmarie.
      Multumesc mult de comentariu.

  2. Buna ,
    Ce pot sa spun… tot ce ai expus tu aici arata sinceritatea ta cu tine….faptul ca ai avut experiente mai putin placute a fost ca sa te aduca
    unde esti acum, in momentul de fata, cand teama care exista in viata ta, acum nu mai este si esti capabil sa impartasesti cu noi aceste momente trecute. Ele te-au calit, daca pot sa spun asa…, te-au facut mai puternic sa poti sa infrunti viata si sa iti gasesti drumul tau… Daca pana la un moment dat ai avut sentimente negative fata de aceste evenimente trecute, sunt convinsa ca astazi ele s-au transformat in ceva pozitiv, tot ce a fost ti se pare acum mai mic, marunt, care a trecut si care incet, incet va disparea in ceata, pentru ca sta marturie curajul tau de a vorbi deschis despre ele si nu este putin lucru. Te eliberezi sau te-ai eliberat de aceste poveri ale sufletului si lasi loc liber unor experiente noi , proaspete si benefice, care iti vor imbogati si implini sufletul tau.
    Este greu cand parintii nu sunt de acord cu convigerile tale, dar….ai avut curajul sa treci si sa infrunti si acest obstcol, asta inseamna ca ai crezut cu tarie in tine si in ceea ce ai vrut sa faci, ai crezut in talentul tau, in ceea ce sufletul tau cerea ca sa fie implinit… asta arata ca ai avut tarie de caracter si nu este putin lucru sa treci peste vointa parintilor( care de fapt nu sunt vinovati ca nu au vazut in tine potentialul si puterea ta – ti le-ai descoperit si sustinut singur ).
    Mi-a placut ce ai scris despre faptul ca asa cum nu exista granite intre oameni , la fel este si cu sunetele muzicale, pe care le poti combina in oricare mod ar fi (cu toate ca nu este un mod oarecare … 🙂 ), iar atunci vor suna armonios, indiferent de distanta dintre ele, pentru ca exista acel ceva, enarmonia, care face legatura intre ele.
    Asa este peste tot in aceasta viata , exista acel ceva care face legaturi intre tot ceea ce exista si daca, asa cum spui tu, ne vom deschide sufletele, vom auzi armonia vietii, care pluteste peste tot in jurul nostru si vom vedea frumusetea ei, dintotdeauna prezenta aici, printre noi. Cu drag !
    PS – apropo de lupta cu zeii…eu sunt de parere ca zeii cu zeii si noi cu noi, nu are rost sa ne pierdem energia in vreo lupta, cand am putea pasnic sa cream ceva frumos, care ar placea pana la urma si zeilor… 🙂

    • Jamia, lupta cu zeii e o metafora. Sunt niste ghilimele pe acolo, parca…:)
      E adevarat ce spui:” nu are rost sa ne pierdem energia in vreo lupta”.Dar daca esti nevoit sa porti vreo lupta poti sa o duci doar daca adversarul tau e de aceeasi putere cu tine. Cu adversari mai puternici nu are sens caci esti invins din start, iar cu cei mai slabi ca tine,luptandu-te cobori in regnul animal.
      Sunt de acord:” zeii cu zeii si noi cu noi…”.
      Multumesc din suflet.
      🙂

  3. Intr-adevar trista istorioara… Insa am dat like felului tau unic de a descrie momentele din viata ta. Imi pare rau de ce ti s-a intimplat… dar sa nu uitam niciodata caci IUBIREA este tesatura pe care picteaza Dumnezeu intreaga sa creatie!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *