Cum să atingi sublimul sau Despre inefabilul din viață, dragoste și muzică

Atingem o treaptă a succesului personal și ne credem invincibili, deștepți și frumoși. Emitem valori, judecăm acțiuni. Ne exteriorizăm și succesul se…stinge.

Câștigăm bunăvoința unui zâmbet și din acel moment credem că cel zâmbet ni se cuvine sau dorim să apară de fiecare dată când simțim nevoia să ne atingă. …

Ce ți se poate întâmpla dacă gândești negativ sau introducere în muzica clasică modernă

Între cele 2 culturi și școli muzicale: germană (implementată la Cluj) și cea franceza (existentă în București) exista o diferență enormă; prima are o doză de disciplină și de aici rigurozitatea (dar și rigiditatea…), iar cea de a doua asigură libertatea necesară oricărui act artistic, lipsindu-i ce are mai bun …

Unde îți poți găsi liniștea sufletească sau despre muzica începuturilor

Ți-am scris în newsletter că obișnuiam să-mi găsesc liniștea în vremuri tulburi îmbrățișând un copac-același copac- și fiindcă într-o zi mi l-au taiat, din milă pentru copac și din disperare am căutat să-mi construiesc  un alt sistem:

Am găsit cartea psihologului Daniel Kahneman  despre activitatea creierului. Acest psiholog a primit …

Tu poți să cânți în somn ?

Creierul  uman e o instituție bancară structurată pe 3 niveluri: nivelul mezencefalic, nivelul bulbar și nivelul cortical.

Să nu faci confuzie cu cele 4 tipuri de creier: reptilian, limbic, neocortexul și cortexul prefrontal, care sunt doar personalități din bancă, pe care constiința ta le consultă…

În timpul zilei, creierul …

De ce relația dintre oameni durează sau despre prietenia sunetelor

Cu câteva zile înainte de a muri, pictorul Ștefan Luchian era semi-paralizat la pat, cu suferințe fizice și sufletești îngrozitoare. Ținea ușa neîncuiată pentru ca puținii prieteni care-l mai vizitau să nu-l determine să se ridice din pat.

Camera lui stătea mai tot timpul în întuneric deoarece lumânările se consumau …

Portarul, ușa și… cvarta sau Cum să fii indiferent la ce spun ceilalți despre tine

În anul 1, s-au eliberat 2 posturi în cadrul facultății, compartimentul  studiouri acustice.  M-am înscris pentru concurs.  Au fost 4 candidați din anul 5 și eu-bobocul.

Mi-am luat bibliografia și am început să mă pregătesc, mai intens vreo 2 săptămâni… Era mai mult un examen teoretic. Și mai rămăseseră …

Și regizorul s-a uitat la mine… și a spus : ” De azi ești Zebedei!”

Vroiam să-ți scriu despre George Enescu, dar pentru că au bătut la ușă niște sentimente…. exact când eu, bucuros, trăgeam concluziile…  m-am trezit că îți scriu altceva:

Cu ceva timp în urmă s-a pus în scenă “Meșterul Manole“, la Teatrul Național din Cluj, într-o variantă de teatru muzical.

M-am dus …